E seară! Pe astăzi gata cu munca, gata cu clienţii săriţi de pe fix, gata cu tastatura, gata cu hârţogăraia, gata cu claxoanele în trafic, gata cu nervii, gata cu stresul. Deşi eşti obosit psihic şi fizic, te simţi energic şi eliberat, pregătit poate pentru a sta la taclale cu prietenii la o bere, discutând despre sensul universului, trecerea ireversibilă a timpului, transcenderea absolutului, politică, fete, băieţi (după caz şi gusturi), telenovele 3D şi câte-n lună şi stele...

Ei bine, află că ai ales momentul perfect al zilei pentru asta! Dar ai grijă cât mănânci. O să vezi tu de ce...

 

Viaţa secretă a ceasului biologic - de la 14 la 18 (3)

 

6 p.m. - 8 p.m.

 



Perioada zilei în care - să spunem metaforic - “tragi la măsea”, are un profund efect asupra organismului tău. Dacă consumi o cantitate fixă de alcool în orice timp al zilei, nivelul acestuia în sânge va fi la fel, dar efectele sale asupra creierului vor fi diferite. Alcoolul are cel mai mare efect asupra acestuia atunci când ceasul tău biologic este aproape adormit. Dacă consumi două unităţi de alcool după masa de prânz (o halbă de bere, două shot-uri de tărie sau un pahar de vin), vei fi mai somnoros după-amiază. Dacă iei aceeaşi cantitate de alcool la 7-8 seara, când ceasul biologic are o activitate intensă, nu vei observa nici un efect notabil.

 

 

Aşadar nu contează doar cât de mult bei ci, un lucru crucial, şi în care moment al zilei . Deci cel mai bun moment pentru o băutură pare să fie seara devreme. Atunci putem cel mai bine să ne bucurăm de o bere rece, dar cu efecte minime asupra abilităţilor noastre cognitive. În mod cert însă, dacă torni pe gât cantităţi industriale, nu va mai conta...

Pe măsură ce seara se lasă, fie că ai băut ceva înainte sau nu, te-ai putea simţi destul de înfometat. Un studiu recent a revelat faptul că membrii unei familii obişnuite se aşază la cină undeva înainte de ora 8 pm. Dar ar trebui oare să dăm iama într-o tonă de mâncare la ora asta?

Nutriţionistul Linda Morgan de la Universitatea din Surrey, Marea Britanie vrea să afle exact acest lucru. Obiceiurile noastre alimentare s-au schimbat în ultimii 100 de ani. Obişnuiam să luăm mic dejunuri consistente, prânzuri rezonabil de mari şi să mâncăm foarte puţin la cină. Ei bine acest model practic s-a inversat acum. Consumăm cele mai multe calorii la masa de seară. În scopul evaluării implicaţiilor obiceiurilor noastre alimentare asupra sănătăţii, Linda şi echipa ei au analizat modul în care alimentaţia din diferitele momente ale zilei ne poate afecta corpurile.

A dat unui grup de voluntari acelaşi meniu, dar în momente diferite ale zilei. În prima parte a proiectului aceştia au primit o bună parte a necesarului caloric zilnic la micul dejun, iar în a doua etapă cu ocazia mesei de seară. Rezultatele au arătat că, deşi aportul caloric a fost identic în ambele etape, nivelul de glucoză rămasă în sânge după cină a fost mult mai ridicat. Nivelul ridicat de glucoză din sânge după o masă indică faptul că eşti predispus pentru a face diabet zaharat.

 

 

Linda este de părere că nivelul ridicat al glucozei poate fi explicat de către ritmul ceasului biologic al insulinei, care ajută la îndepărtarea acesteia din sânge şi o stochează în altă parte a corpului. Insulina nu lucrează foarte eficient pe timpul nopţii. În acest moment al zilei, corpul tău este pregătit pentru odihnă, nu pentru mâncat. Obiceiul nostru din ce în ce mai răspândit de a mânca seara târziu este în contradicţie cu ceea ce corpul nostru se aşteaptă să facem. Acest lucru poate avea consecinţe serioase pentru sănătatea noastră. De aceea este foarte important să mâncăm în concordanţă cu cerinţele ceasului nostru biologic. Există un proverb vechi care spune: mănâncă micul dejun ca un rege, prânzul ca un prinţ şi cina ca un cerşetor.




8 p.m. - 10 p.m.

 

 

După o zi plină de activitate şi stres, ceasul tău biologic începe să se moleşească. O dată cu lăsarea întunericului, este posibil să te simţi un pic obosit şi patul începe să îţi facă cu ochiul. Dar, la fel ca şi dimineaţa, unii oameni pot funcţiona după un program total diferit, preferând să meargă la culcare chiar şi după miezul nopţii. Există însă o cale de a vă păcăli ritmul natural pentru a sta sincronizat cu al celor din jurul vostru. Acest lucru se datorează faptului că există ceva în afara corpurilor voastre care joacă un rol critic în controlul ritmului vostru intern. Nu are nimic de-a face cu ceasul deşteptător şi a fost alături de noi încă de la începuturile timpului. Este vorba despre lumină. Lumina este cel mai influent factor extern care afectează ceasurile noastre interne.

 

 

Lumina controlează ceasul biologic prin faptul că aceasta trece prin ochi direct în spatele acestuia şi de acolo, prin intermediul nervilor, ajunge direct la creier. Ea declanşează eliberarea unor substanţe chimice în celulele ceasului tău intern şi în acest fel ciclul de 24 de ore este reglat, fie înainte, fie înapoi, mai repede sau mai încet, după caz.

Lumina care ne ajută să funcţionăm toţi după acelaşi sistem temporal are cel mai mare impact asupra ceasului biologic în anumite momente ale zilei. Părţile esenţiale, după cum era de aşteptat, sunt dimineaţa devreme la răsărit şi seara la apus. Expunându-te la lumină dimineaţa vei accelera viteza ceasului tău biologic, lucru care te va ajuta să te trezeşti mai devreme, în timp ce lumina (de obicei artificială) a serii îl va încetini, întârziind momentul în care ţi se face somn şi, prin urmare, îţi permite să fi mult mai activ seara.

Înarmat cu aceste cunoştinţe, lumina te poate ajuta să te adaptezi stilului de viaţă dorit. Dacă şi tu eşti printre cei care mereu se trezesc prea târziu şi niciodată suficient de devreme pentru a merge la muncă, ar trebui să porţi ochelari de soare de după-amiază încolo şi să eviţi pe cât posibil lumina în timpul serii. Pentru cei care se trezesc involuntar cu noaptea-n cap, ar putea să facă tocmai invers: ar putea purta ochelari de soare de-a lungul întregii dimineţi şi să încerce să se expună cât mai mult la lumină în a doua parte a zilei.

 

 

De aici totul depinde de tine. Dar pun pariu că nu o să faci nimic în acest sens. Deoarece, deşi nu te-ai da jos din pat nici mort dimineaţa, îţi place al naibii de mult să-ţi vezi liniştit de treburile tale seara târziu, când nu te bate nimeni la cap.

 

În ultima parte a articolului (da, da, ştiu că abia aştepţi să se termine...), când vom acoperi întreaga perioadă a nopţii, vom discuta iarăşi, ca şi la bere, câte-n lună şi-n stele, inclusiv despre ochelarii bunicii, despre sex (după cum am mai promis şi nu m-am ţinut de cuvânt) şi despre consecinţa minunată a acestuia: miracolul naşterii.

 

 

 

Viaţa secretă a ceasului biologic - de la 22 la 6 a.m (5)

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.