Emoţiile pot fi definite ca stări specializate, modelate de selecţia naturală pentru a creşte adaptabilitatea în situaţii specifice. De ce avem capacitatea de a iubi, de a ne înfuria, de ce există frică, bucurie şi tristeţe? În continuare, o abordare evoluţionistă a temei.
Toate fenomenele biologice necesită două tipuri de explicaţii: o explicaţie proximă, despre mecanismul unui proces sau fenomen şi o explicaţie evoluţionistă, care explică cum s-a ajuns ca un organism să deţină asemenea funcţii, mecanisme, de ce există ele.
De exemplu, dacă înţelegem fiecare detaliu al sonarului unui liliac, de la transmisia neuronală la anatomie şi generarea sunetelor, încă mai avem nevoie de o explicaţie evoluţionistă a funcţiilor sonarului şi cum a apărut el sau cum a fost modelat de selecţia naturală. Desigur, o explicaţie ar putea fi că aşa a fost proiectat de Dumnezeu, însă acest lucru nu aduce nici o informaţie în plus. Este necesară o explicaţie evoluţionistă a emoţiilor? Ele sunt cu siguranţă un produs al creierului, iar creierul este un produs al selecţiei naturale.
Ce sunt emoţiile?
Emoţiile sunt nişte moduri de operare specializate, modelate de selecţia naturală în scopul ajustării parametrilor fiziologici, psihologici şi comportamentali ai organismelor astfel încât să fie crescută capacitatea de adaptare la diferite pericole sau oportunităţi. Astfel, fiecare emoţie corespunde unei anumite situaţii care a apărut în mod repetat pe parcursul evoluţiei. Iar tocmai aceste situaţii şi nevoia de a fi cât mai adaptat a dus la apariţia diferitelor tipuri de emoţii (frica, furia, bucuria, tristeţea şi iubirea). Dar să le luăm pe rând.
Frica
Dacă diferite emoţii corespund unor diferite tipuri de situaţii, diferite subtipuri ale fricii au fost modelate în funcţie de diferite tipuri de ameninţări (prădători, înălţimi, persoane străine, diferite situaţii sociale, boli etc).
Panica şi agorafobia.
Panica poate fi declanşată de atacul unui animal sau om. Agorafobia este un subtip de frică ce apare în spaţii deschise, în care un atac e posibil. Modificările fiziologice, adaptative, care acompaniază panica sunt: creşterea nivelului de glucoză în sânge ca substrat metabolic, adrenalina înlătura moleşeala, forţa musculară crescută facilitează acţiunea, creşterea ratei respiratorii aduce un surplus de oxigen, creşterea coagulabilităţii previne eventuale pierderi excesive de sânge. Panica alternează cogniţia şi comportamentul, astfel că mintea devine interesată doar de găsirea unor modalităţi de scăpare. Modificările vocale şi faciale solicită ajutor din partea cunoştinţelor sau rudelor.
Oamenii care în mod repetat trăiesc senzaţia de panică dezvoltă agorafobia - teama de spaţii deschise, locuri în care frica intensă a fost trăită înainte etc. Aceste caracteristici ale agorafobiei sunt bine potrivite pentru a evita un atac într-un mediu periculos.
O persoană căreia îi lipseşte capacitatea de a se panica în situaţii periculoase, în mediul natural are un dezavantaj selectiv. Orice om care ar sta mândru şi fără frică în faţa unui tigru probabil că ar fi mâncat de acesta.
Tulburările de panică sunt boli ce rezultă din reglarea defectuoasă a panicii, dar panica în sine, la fel ca şi tusea, nu e o boală, ci un mecanism defensiv împotriva unor tipuri particulare de pericole.
Multora le este teamă să se afle în centrul atenţiei. Situaţiile ridicole în care ar putea fi puse astfel de persoane nu reprezintă doar un simplu disconfort; ele sunt ameninţări serioase pentru succesul reproductiv. Pe de altă parte, teama de succes are uneori rol adaptativ; de exemplu dacă liderii exclud sau îi pedepsesc pe cei care ar reprezenta o ameninţare a poziţiei lor.
Starea de spirit, dispoziţia
Bucuria şi tristeţea sunt, alături de frică, principalele tipuri de emoţii. Fericirea şi tristeţea sunt experienţe umane universale modelate de selecţia naturală pentru a creşte adaptabilitatea în anumite situaţii.
Fericirea e produsă de situaţii care adesea se corelează cu o creştere a succesului reproductiv: a fi admirat, a fi iubit, a avea copii, a-i privi cum cresc, a avea nepoţi etc.
Tristeţea, supărarea, sunt produse de situaţii asociate cu o adaptare proastă: starea de boală, pierderea statutului, pierderea resurselor, respingerea socială, pierderea unui prieten sau a unei persoane iubite, moartea unui copil.
Un rol imediat şi important al stării de spirit este că acţionează ca un factor motivant. Oamenii repetă acţiuni care i-au făcut fericiţi în trecut şi le evită pe cele care le-au adus amărăciune. La un nivel cognitiv şi mai ridicat, oamenii îşi planifică acţiunile bazându-se pe aşteptările lor privind stările emoţionale care vor rezulta.
Caracteristicile stărilor de fericire sau de tristeţe oferă indicii despre situaţiile în care aceste stări oferă avantaje. O persoană fericită e energică, optimistă, impunătoare, sociabilă, dornică să înceapă noi proiecte şi face investiţii substanţiale în oameni şi proiecte, cu încredere. Persoana tristă e letargică, pesimistă, umilă, retrasă, excesiv de realistă în legătură cu propriile abilităţi, cu puţină iniţiativă.
Situaţiile în care aceste caracteristici ar putea creşte adaptabilitatea nu sunt caracterizate de un succes sau eşec imediate, ci de indicatori ai recompenselor din viitor pe unitate investită, iar raportul recompense disponibile/unităţi investite corespunde stărilor de bine sau de prost-dispunere. Cu siguranţă că e mai util pentru un organism să-şi regleze utilizarea energiei şi investiţiile sociale atunci când vor fi recompensate bine în loc de atunci când ar fi risipite fără vreun rezultat sau recompensă.
Bibliografie: Randolph M. Nesse – Human Nature, vol.1, pp.261-289 - Why we get sick.
Blogul autorului: raulsandu.wordpress.com
