Tatăl meu a fumat pipă o vreme, iar îmi amintesc foarte bine acea substanță neagră și lipicioasă – gudronul – care se aduna pe filtrul dispozitivului. Acum, imaginează-ți această substanță ajungând în plămânii tăi și acoperindu-le pereții. Imaginea este cel puțin neplăcută.  

Având la dispoziție nenumărate studii despre efectele utilizării tutunului, n-ar trebui să avem dificultăți în a ne convinge pe noi înșine și pe alții cât de nociv este acesta. Celulele care alcătuiesc țesuturile, organele și sistemele corpului nostru sunt sensibile la efectele agenților toxici externi, mulți dintre aceștia regăsindu-se în tutun.  

Mulți fumători nu doar că acceptă acest lucru, ci ignoră și pericolul serios pe care îl reprezintă pentru cei din jur.  

În acest articol, vom urmări fumul de tutun pe măsură ce intră și călătorește prin corpul nostru, de la gură la plămâni, celule și până la sistemul nervos. La fiecare pas, vom observa efectele dovedite științific pe care le are asupra corpului nostru la nivel microscopic, celular.

Efecte inițiale în gură și faringe  

Când fumul de tutun intră în corp, primele celule care îl întâmpină sunt cele din gură, nas și gât. Acest fum conține până la 50 de substanțe cancerigene care se dizolvă rapid în salivă și fluidele nazale. Acest lucru înseamnă că ele ajung practic la toate celulele din această zonă.  

Printre altele, aceste substanțe provoacă daune oxidative și moarte celulară. În cel mai rău caz, pătrund în ADN, provocând rupturi ale acestuia și alte deteriorări care, atunci când sunt reparate, duc la mutații ce pot declanșa cancerul.  

Deși tutunul este faimos pentru că poate duce la cancer pulmonar, el este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru al optulea cel mai mortal tip de cancer: cancerul oral.  

În plus, tutunul provoacă schimbări în funcțiile sistemului imunitar care afectează răspunsul organismului la diverse infecții. Aceste efecte asupra sistemului imunitar sunt, de asemenea, legate de o probabilitate mai mare de apariție a cancerului.  

Nu putem uita nici faptul că fumul de tutun ne afectează simțurile gustului și al mirosului, lăsând în gură un gust amar aproape continuu. Aceasta este o consecință a pierderii capacității de transmitere nervoasă în organele noastre senzoriale.

Daune la nivel plămânilor   

Este aproape de la sine înțeles că fumul de tutun generează numeroase simptome la nivel pulmonar, multe dintre acestea fiind grupate sub termenul de boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC). În cazul acestei boli, dezechilibrul provocat de tutun asupra celulelor din gură, nas și gât determină producerea unei cantități mai mari și mai dense de mucus.  

Mai mult, din cauza daunelor directe cauzate de tutun asupra țesutului care menține structura plămânilor, bronhiile și bronhiolele sunt blocate, generând simptome similare sufocării.  

Ca și cum nu ar fi suficient, persoanele cu BPOC prezintă un risc mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare și cancer pulmonar.  

Gudronul negru și macrofagele  

Ne putem întoarce la imaginea de mai devreme a pipei tatălui meu, neagră și lipicioasă din cauza gudronului.  

Plămânii sunt bogați în macrofage, celule speciale care joacă un rol esențial în sistemul nostru imunitar, cu rol în reacționarea la atacuri și producerea de răspunsuri inflamatorii. 

Aceste celule, macrofagele, ajung să înghită gudronul din tutun și, în cele din urmă, mor încărcate cu această substanță care se acumulează, dând plămânilor unui fumător aspectul lor caracteristic înnegrit.  

Fumul de tutun perturbă, de asemenea, activitatea macrofagelor. Mai exact, reduce capacitatea acestora de a apăra organismul împotriva diferiților agenți patogeni, în special a virusurilor, dar și a celulelor canceroase. Acest lucru crește considerabil riscul de dezvoltare a cancerului pulmonar.  

Nu există nicio îndoială cu privire la relația directă dintre utilizarea tutunului și cancerul pulmonar, care este una dintre cele mai agresive forme de cancer. Rata de supraviețuire la 5 ani poate varia (în funcție de tipul celulelor afectate) între 60% și 25%, iar această boală provoacă peste un milion de decese anual în întreaga lume.  

Efectele nicotinei asupra neuronilor: dependența

Efectele plăcute ale fumatului sunt rezultatul nicotinei, o substanță chimică prezentă în tutun. Aceasta acționează stimulând receptorii din neuroni, canalele care transmit informații în creierul nostru.  

Ca și în cazul altor compuși care stimulează receptorii neurotransmițătorilor, stimularea permanentă desensibilizează neuronii. Aceasta înseamnă că neuronii reduc numărul de receptori sau își modifică sensibilitatea la stimulent. Drept urmare, sunt necesare cantități din ce în ce mai mari de stimulare pentru a obține același răspuns. Astfel se dezvoltă dependența de substanțe.  

Acest proces de desensibilizare poate duce nu doar la dependența de nicotină, ci și la alte afecțiuni, cum ar fi pierderea memoriei.  

O consecință deosebit de gravă poate fi miastenia gravis, o boală caracterizată prin slăbiciune musculară și oboseală din cauza unei comunicări deficitare între nervi și mușchi. Această afecțiune a fost asociată cu un risc crescut de schizofrenie, psihoză, depresie și anxietate. În plus, condiția neuronală poate provoca dureri neuropatice, adică dureri legate de sistemul nervos.  

În concluzie, orice beneficii pe care utilizarea tutunului le-ar putea aduce sunt nule în comparație cu nenumăratele daune pe care le provoacă celulelor și cu problemele grave de sănătate pe care le declanșează. Cu toate acestea, mulți oameni introduc voluntar toate aceste substanțe nocive din tutun în corpul lor. Acest lucru se datorează, cel puțin parțial, lipsei de informație. 

|| Citește și: Cum a promovat Edward Berneys, nepotul lui Freud, fumatul în Statele Unite

Traducere și adaptare după This is how tobacco damages our cells, scris de Guillermo López Lluch, profesor universitar în domeniul biologiei celulare, cercetător asociat la Centrul Andaluz de Biologie a Dezvoltării și cercetător în metabolism la Universitatea Pablo de Olavide. 

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.