Matthew W. Johnson este profesor în cercetarea psihedelicelor și a conștiinței la Johns Hopkins. Lucrează în domeniul psihedelicelor din 2004 și este unul dintre cei mai publicați experți în psihedelice din lume. Mai jos, puteți citi opinia acestuia despre mecanismul psihedelicelor la nivelul organismului uman.
Fiecare experiență psihologică are un corespondent biologic: acestea sunt două fețe ale aceleiași monede. Când vezi culoarea verde, în creierul tău se întâmplă ceva care codează această experiență a culorii verzi.
În cazul psihedelicelor, cea mai mare diferență este dacă discutăm despre partea psihologică sau despre partea biologică. Acționează acestea prin activarea unor receptori din creier și apoi produc alte efecte? Sau funcționează datorită experienței?
E clar că există un efect biologic foarte real. Se întâmplă ceva dramatic în creier când introduci un drog psihedelic în corp, dar apoi cineva are o anume experiență și, atunci când își schimbă viața în urma acestei experiențe, sună mai degrabă ca și cum ar fi trecut printr-un curs de psihoterapie foarte bun.
Psihedelicele sunt, așadar, cu adevărat interesante ca punte între biologic și psihologic.
Din punct de vedere etimologic, „psihedelic” înseamnă „manifestarea minții.” Ideea că acestea exprimă mintea este în acord cu noțiunea că sunt amplificatori nespecifici. Cu alte cuvinte, poți avea o experiență euforică sau una infernală.
Terminologia este foarte dificilă în acest domeniu. Termenul psihedelic poate fi folosit pentru a descrie ceea ce se numesc „compușii psihedelici clasici”: psilocibina, care se găsește în ciupercile magice, LSD-ul, DMT-ul, care este în ayahuasca, mescalina, care se găsește în peyote. Acestea sunt psihedelicele clasice. Ele influențează un anumit tip de receptor al serotoninei și acesta este principalul lor mecanism de acțiune.
⇒ Citește și: Tipuri de droguri
Dar mai sunt și alte droguri care cred că pot fi numite psihedelice; alți oameni de știință vor dezaproba.
De exemplu, MDMA-ul acționează prin eliberarea de serotonină, deci are un mecanism diferit. Mai există și alte droguri precum ketamina și PCP-ul. Acestea afectează în principal sistemul glutamatului din creier, mai degrabă decât sistemul serotoninei.
Așadar, ce înseamnă „psihedelic” dacă se referă la mai multe clase farmacologice de droguri care acționează în moduri diferite? Răspunsul meu este că toate acestea sunt droguri care pot avea un efect profund asupra percepției realității, inclusiv asupra percepției despre sine.
Marea întrebare care apare mereu este: „Cum funcționează psihedelicele?”. Iar răspunsul poate fi abordat din atât de multe unghiuri diferite.
Ce se întâmplă din punct de vedere biologic? Se întâmplă multe. De exemplu, să vorbim despre psilocibină, despre care oamenii știu că este agentul activ din „ciupercile magice.” După ce a fost ingerată, odată ce circulă prin sânge, se transformă într-un compus similar numit psilocină, care este de fapt cel care acționează asupra receptorilor cerebrali. Activează un subtip de receptor al serotoninei.
În creier avem multe tipuri diferite de receptori de serotonină. Unul dintre ele este numit receptorul „serotonină 2A”, iar psilocibina și celelalte psihedelice clasice se atașează de el în același mod în care serotonina din corpul nostru se atașează de acești receptori. Deci, psilocibina afectează serotonina, iar serotonina afectează apoi sistemul glutamatului.
La un alt nivel se produce o creștere masivă a comunicării între diferitele zone din creier. Acesta este probabil un nivel de analiză important, care stă la baza nivelului psihologic: pacienții afirmă că au revelații, văzându-se dintr-o perspectivă radical diferită, dintr-o altă lentilă, iar cercetările pe animale sugerează, de asemenea, că ar putea exista o creștere a neuroplasticității creierului, astfel încât în zilele de după experiența psihedelică oamenii sunt mai predispuși să învețe lucruri noi. Există o capacitate mai mare de a stabili o stare normală nouă și optimizată.
Se pare că există ceva important în legătură cu „natura experienței” pe care oamenii o au în timpul acestor sesiuni. Nu este vorba doar despre activarea unui anumit tip de receptori ai serotoninei în creier. Este ceva legat de psihologia experienței, care tinde să fie importantă – ceea ce face, într-un fel, ca tratamentele cu psilocibină să semene mai mult cu psihoterapia decât cu medicația psihiatrică tradițională, unde doar iei pilula și uiți de ea.
Există mai multe motive pentru care renașterea psihedelicelor are loc acum. Societatea noastră se află într-o criză sănătății mintale și stagnează.
Companiile farmaceutice nu mai fac investiții în noi tratamente pentru sănătatea mintală, așa cum făceau în urmă cu decenii. De fapt, cele mai bune tratamente medicale pe care le avem pentru multe dependențe sunt tratamente de substituție, cunoscute și ca „tratamente agoniste.” Și cred că acestea sunt bune, dar când nu vedem succes, motivul este probabil acela că nu reușesc să ajungă la rădăcinile acestor tulburări mentale, inclusiv dependența.
De aceea cred că psihedelicele au avut atât de mult succes. Nimic nu va fi un leac miraculos pentru toată lumea – cu toate acestea, ele au atât de mult potențial și trebuie să menținem acest echilibru. Cred că astăzi acest lucru este mai posibil.
Textul articolului reproduce discursul din videoclipul de mai jos:
Sursa imagine: videoclip.
