Această idee este dezbătută în fel și chip, mecanica cuantică având și ea ceva de spus în această privință. În acest articol ne limităm stric la procesul fizic și psihologic pentru a analiza întrebarea, în final vorbind despre limitele simțurilor umane în raport cu lumea și semnificația acestora.


Nu, nu există niciun sunet fără un creier funcțional

Pe scurt, „povestea” unui sunet generat de un copac ce se prăbușește într-o pădure este după cum urmează:
- prăbușirea copacului va genera o schimbare a presiunii aerului în proximitate, aspect care se transmite în toate direcțiile. Dacă un copac ar putea trăi pe o planetă fără aer, atunci nu s-ar auzi nimic, pentru că nu ar fi nicio modificare a masei de aer; sunetul nu s-ar putea transmite.
- căderea copacului, așadar, creează zone de compresie, în care moleculele de aer se aglomerează, şi zone de rarefiere, unde, dimpotrivă, moleculele de aer se depărtează unele de altele. Undele sonore se propagă aşadar sub forma unor variaţii continue ale presiunii aerului.
- atunci când undele sonore ajung la ureche, acestea sunt recepționate și transformate în semnale electrice care sunt transmise mai departe către creier.
- în sine, aceste semnale electrice nu înseamnă sunet; sunt fără înțeles.
- vibrațiile aerului devin sunet abia în momentul în care semnalele electrice transmise de ureche întâlnesc alte semnale electrice de la nivelul creierului, care reprezintă cunoașterea de la nivelul creierului tău cu privire la sunetul unui copac care cade.

Un copac nu produce niciun sunet dacă nu există un creier care poate percepe vibrațiile aerului generate de cădere și care să înțeleagă sunetul ca reprezentând căderea unui copac.

Sunetul este ceea ce se întâmplă, în fapt, în ultima liniuță din explicația de mai sus, adică este o percepție exclusiv umană, pur subiectivă. Sigur, și alte animale percep sunetele, dar modul exact în care fac asta nu poate fi stabilit, pentru că nu se poate experimenta modul în care o altă ființă are experiențe subiective (nici măcar un alt om).

Faptul că sunetul se manifestă ca sunet la momentul experienței noastre subiective nu înseamnă că nu există vibrații ale aerului în natură la căderea unui copac, desigur. Dar aceste vibrații, în lipsa unui creier adecvat, rămân doar... vibrații.

Pentru un articol mai detaliat privind funcționarea simțului auditiv, citește acest articol


Simțurile umane sunt limitative


Imaginați-vă că sunteți o bacterie. Știu, este dificil, dar faceți totuși un efort :) Cum ați experimenta prezența în lume? în mod clar într-un mod mult mai limitat decât un om. Ați dispune de câțiva senzori pentru interacțiunea cu mediul, care v-ar asigura, până la un punct, supraviețuirea, dar mecanismul de observare a propriei stări și a mediului înconjurător este mult limitat în comparație cu un animal precum omul, care dispune de cele cinci simțuri principale, plus altele, în fapt (simțul echilibrului (faptul că simți când îți pierzi echilibrul ori că nu ești în echilibru); simțul durerii; simțul temperaturii (simți când e cald / rece în mediul exterior); sensul chinestezic (capacitatea de a percepe mișcarea diferitelor părți ale corpului; de exemplu, poți să-ți atingi nasul chiar cu ochii închiși)).

Anumite experiențe sunt complet construite de creier, căci nu dispun de un organ de simț. Un exemplu este senzația de a fi ud. Pielea umană nu dispune de senzori pentru umiditate. Creierul creează această senzația pe baza mai multor informații disponibile.

Dacă ești bacterie, nu-ți poți imagina cum ar fi să ai alte simțuri. Pur și simplu este imposibil.

Toată această introducere cu bacterii are rostul de a ilustra faptul că și noi, oamenii, suntem în aceeași poziție: presupunem că simțurile noastre oferă acces direct și deplin la „realitate”, dar în fapt, inevitabil, reprezintă propria „cușcă”, propria limitare. Și nu avem cum ne imagina ce ar însemna să obținem alte simțuri.

Faptul că tehnologia ne permite accesul la segmente ale realității la care nu avem acces în mod direct (captarea unor frecvențe ale luminii ori de natură auditivă, de exemplu, din afara plajei de valori recepționate de simțurile umane) nu înseamnă, în fapt, obținerea unui nou organ de simț, ci pur și simplu aducerea unor informații externe în zona de percepție a simțurilor noastre. De exemplu, detectarea radiației în infraroșu constă în traducerea frecvenței luminii specifice segmentului infraroșu în frecvențe din spectrul vizibil.

Limitele simțurilor sunt „completate” de limitele rațiunii, despre care am scris pe larg aici: Limitele fundamentale ale minții umane

Credit imagine: depositphotos.com

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.