Folosirea îndelungată a antibioticelor a cauzat selecţia bacteriilor patogene rezistente la antibiotice şi, îngrijorător, unele tipuri de bacterii sunt rezistente la mai multe clase se antibiotice. Unele politici publice descurajează folosirea antibioticelor, dar reducerea folosirii antibioticelor nu este cheia pentru eliminarea bacteriilor rezistente. Soluţia ar fi să punem societatea înaintea individului: rezistenţa la antibiotice poate fi evitată dacă unii pacienţi rămân netrataţi.
Această concluzie supărătoare poate fi explicată prin analogie la dilema socială numită tragedia bunurilor comune (eng. tragedy of the commons). Tragedia bunurilor comune este o teorie economică dezvoltată de Garrett Hardin, conform căreia indivizii, acţionând independent şi raţional conform propriul interes, se comportă în fapt împotriva intereselor grupului, epuizând anumite resurse comune. Un exemplu ar fi o comunitate în care toţi sătenii au acces nelimitat la islazul comunal. Este în interesul tuturor ţăranilor să aibă cât mai multe vaci. Cu timpul, comunitatea are tot mai multe vaci; ca efect, iarba de pe islaz este în totalitate consumată, vacile mor de foame, iar ţăranii sărăcesc. Tragedia comunelor survine din cauză că beneficiile trimiterii vacilor pe islazul comunal sunt individuale, iar costurile de întreţinere a islazului sunt împărţite între toţi membrii comunităţii.
Substanţele cu efect antimicrobian sunt deseori folosite fără logică, în situaţii în care nu e nevoie de ele. De exemplu, antibioticele sunt prescrise în infecţiile virale, iar posibilitatea de a cumpăra antibiotice fără reţetă duce la tratamente auto-prescrise fără rezultat. Cantităţi mari de antibiotice sunt folosite în agricultură, în medicina veterinară şi în multe bunuri de larg consum.
Folosirea substanţelor antimicrobiene reprezintă o dilemă. Folosirea corectă aduce beneficii pacienţilor, dar vine cu cost pentru societate, prin selecţia tipurilor de bacterii rezistente la antibiotice. Acestă dilemă a fost comparată cu tragedia bunurilor comune. Din păcate, tragedia bunurilor comune nu are o soluţie.
Ce ar însemna să punem interesul societăţii deasupra intereselor individuale în cazul problemei rezistenţei crescute la antibiotice? Nu ştim exact. Limitarea drastică a folosirii antibioticelor ar putea fi o soluţie sau lăsarea infecţiilor puţin severe netratate. În cazul extrem, am putea folosi substanţele antimicrobiene numai în cazul infecţiilor care pun în pericol viaţa oamenilor.
O altă strategie prin care putem evita apariţia agenţilor patogeni rezistenţi la antibiotice este evitarea infecţiilor din spitale, unde agenţii patogeni pot fi monitorizaţi atent, pot fi izolaţi şi eliminaţi. Această strategie a avut succes în eliminarea unor cazuri de MRSA şi enterococi rezistenţi la vancomicină.
Tragedia bunurilor comune este o analogie corectă pentru problema rezistenţei la antibiotice. Pentru limitarea consumului de antibiotice, fiecare individ trebuie să plătească un cost, nu neapărat material, altfel riscăm să nu mai putem controla agenţii patogeni. Ar trebui să lăsăm pacienţi netrataţi? Aceasta este o întrebare dificilă care nu are încă răspuns.
Articol preluat de pe DlogulDespreStiinta cu acordul editorului
