LapteProdusele lactate sunt cele mai bune surse de calciu din dietă, iar calciul este principalul mineral din oase. De aceea, autorităţile din domeniul sănătăţii recomandă să bem trei pahare de lapte pe zi. Totuşi, situaţia pare să fie ceva mai complicată… ţările cu cei mai mulţi consumatori de lactate au cei mai mulţi bolnavi de osteoporoză.



Produsele lactate nu au sens din puncte de vedere evoluţionist

Ideea că oamenii “au nevoie” de lapte nu are prea mult sens pentru mine, deoarece specia umană nu a consumat produse lactate de-a lungul evoluţiei. Fiinţele umane sunt singurele animale care consumă produse lactate după înţărcare. Suntem de asemenea, singurele animale care consumă lapte de la o altă specie decât a noastră. De aceea consumul de produse lactate poate fi considerat “nenatural” şi ca fiind ceva relativ nou pentru specia noastră. Evoluăm de milioane de ani, însă produse lactate consumăm doar de 10.000 de ani (unele surse nu sunt de acord cu anul).

Apoi avem date care arată că vânătorii-culegători au avut o sănătate a oaselor excelentă. Ei nu au consumat produse lactate după înţărcare, dar au obţinut cantităţi semnificative de calciu din alte surse. Deci nu prea are sens din punct de vedere evolutiv că oamenii ar avea nevoie de produse lactate pentru a-şi optimiza sănătatea oaselor.

Cu toate acestea, chiar dacă nu este nevoie de aceste produse, nu înseamnă că nu pot fi benefice pentru organism.

Concluzie: oamenii au consumat produse lactate de puţin timp pe scara evoluţiei. Suntem de asemenea, singura specie care consumă lapte după înţărcare sau de la altă specie decât a lor.

Osteoporoza - foarte scurtă introducere

Osteoporoza este o boală progresivă, în care se deteriorează oasele, pierzându-şi masa şi mineralele în timp. Numele este foarte descriptiv pentru natura bolii. Osteoporoza = oase poroase.

Are mai multe cauze şi factorii ce nu au legătură cu alimentaţia, precum exerciţiile fizice şi hormonii, pot fi foarte importanţi. Osteoporoza este mult mai frecventă la femei, în special după menopauză. Această boală creşte mult riscul fracturilor osoase, care pot avea un efect negativ asupra calităţii vieţii.

De ce este important calciul

Oasele voastre au rol structural, dar pot fi considerate ca fiind şi „rezervoare” pentru calciu, care are multe funcţii în organism. Corpul menţine concentraţia calciului în sânge în anumite limite. Dacă nu primiţi suficient calciu din dietă, atunci organismul îşi ia calciul necesar din oase pentru a susţine alte funcţii mai importante pentru supravieţuirea imediată. O anume cantitate de calciu este excretată continuu în urină. În cazul în care aportul alimentar nu compensează ceea ce se pierde din organism, atunci de-a lungul timpului oasele voastre vor pierde calciu, devenind mai puţin dense şi predispuse la rupere.

Concluzie: osteoporoza este o boală comună în ţările occidentale, în special pentru femeile aflate la menopauză. Aceasta este cauza principală a fracturilor la vârstnici.

Mitul despre proteine şi sănătatea oaselor

Unii oameni cred că, deşi au mult calciu, produsele lactate pot cauza osteoporoză, deoarece au o cantitate ridicată de proteine. Raţionamentul este că atunci când proteinele sunt digerate, ele cresc aciditatea sângelui. Corpul extrage apoi calciul din sânge pentru a neutraliza acidul. Aceasta este baza teoretică pentru dieta alcalină, care se presupune că se bazează pe alegerea alimentelor care au un efect net alcalin şi pe evitarea alimentelor care sunt acide. Totuşi, nu există suficient sprijin ştiinţific pentru această teorie.

Conţinutul crescut de proteine este în orice caz un lucru bun. Studiile arată în mod constant că un consum sporit de proteine duce la îmbunătăţirea sănătăţii osoase. Produsele lactate nu sunt bogate doar în proteine şi calciu, ele conţin şi mult fosfor. Cele cu conţinut mare de grăsime, provenite de la vaci hrănite cu iarbă, au cantităţi mari de vitamina K2. Proteinele, fosforul şi vitamina K2 sunt foarte importante pentru sănătatea oaselor.

Concluzie: produsele lactate nu sunt bogate doar în calciu, ci conţin şi o cantitate mare de proteine, fosfor şi vitamina K2, toate jucând un rol semnificativ în sănătatea oaselor.

Studiile care evidenţiază un efect negativ al produselor lactate

Există unele studii observaţionale care evidenţiază faptul că un consum crescut de produse lactate poate fi asociat cu efecte nocive asupra sănătăţii oaselor. Aceste studii sunt deseori citate de către vegani şi alţi oameni care se declară a fi împotriva produselor lactate dintr-un motiv oarecare, dar aceştia ignoră toate celelalte studii care prezintă efectele pozitive ale lactatelor. Adevărul este că studiile observaţionale ne oferă de multe ori rezultate mixte care nu pot fi folosite pentru a demonstra ceva. Există totuşi mai multe studii care arată efectele benefice, decât cele care nu indică niciun fel de efect.

Din fericire pentru noi, avem la dispoziţie o mulţime de experimente ştiinţifice reale (studii clinice randomizate controlate) care ne pot da un răspuns clar despre efectele pe care le pot avea produsele lactate asupra oaselor.

Concluzie: există unele studii observaţionale care arată că produsele lactate nu au niciun efect sau au un efect dăunător asupra sănătăţii osoase. Totuşi, există multe studii care evidenţiază efectele benefice.

Ştiinţa „reală” nu este de acord – produsele lactate funcţionează

Singura modalitate de a determina cauza si efectul în nutriţie este de a realiza un studiu randomizat controlat. Acest tip de studiu reprezintă „standardul de aur al ştiinţei” şi implică separarea oamenilor în grupuri diferite. Un grup mănâncă mai multe produse lactate, în timp ce alt grup continuă să mănânce normal. Multe astfel de studii au examinat efectele lactatelor şi calciului asupra sănătăţii oaselor. Cele mai multe duc la aceeaşi concluzie: produsele lactate funcţionează.

• Copilărie: în timpul copilăriei, lactatele şi calciul duc la o creştere osoasă sporită.
• Maturitate: în cazul adulţilor, consumul mărit de produse lactate scade rata pierderii osoase şi duce la îmbunătăţirea densităţii oaselor.
• Bătrâneţe: în cazul vârstnicilor, lactatele au un efect benefic asupra densităţii osoase şi scade riscul de fracturi.

Produsele lactate au dus constant la îmbunătăţirea sănătăţii oaselor în cadrul fiecărei grupe de vârstă, fapt prezentat în multe studii clinice randomizate controlate.

Totuşi, trebuie să vă avertizez împotriva utilizării suplimentelor de calciu, pentru că pot creşte riscul atacurilor de cord. Cel mai bine este să obţineţi calciul din alte alimente care îl conţin: verdeţuri cu frunze şi peşte.

Concluzie: studiile clinice randomizate controlate arată că produsele lactate duc la o sănătate îmbunătăţită a oaselor pentru fiecare grup de vârstă.

Produsele lactate „nu sunt necesare” pentru sănătatea osoasă, dar au un avantaj

Nu sunt un fan al înţelepciunii nutriţionale convenţionale. Curentul nutriţionist are un palmares excelent în a face lucruri greşite, cum a făcut atunci când a condamnat grăsimile saturate şi ouăle, în timp ce ne îndemna să consumăm mai multe uleiuri vegetale.

Cu toate acestea, par să aibă dreptate în ceea ce priveşte produsele lactate, care sunt bune pentru sănătatea osoasă, cel puţin în contextul unei diete occidentale.

Există atât de multe studii care sprijină acest lucru, încât este aproape dovedit ştiinţific. Totuşi, deşi produsele lactate au efecte benefice, nu cred că „sunt necesare” pentru că nu au avut un rol în evoluţia noastră. Este posibil să se păstreze o sănătate optimă a oaselor şi fără produse lactate.

Sănătatea osoasă este complexă şi influenţată de mulţi factori care au legătură cu stilul de viaţă. Aceştia includ exerciţiile fizice de rezistenţă, consumul de proteine adecvate, vitamina D şi magneziu, precum şi consumul de alte alimente bogate în calciu, în afară de lapte.



Traducere de Patricia David după is-dairy-good-for-your-bones cu acordul autorului

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.