Dinţii omuluiDacă nu avem grijă de ei în fiecare zi, dinţii ne pot rezerva o gamă de dureri aparte, insuportabile. Deşi nu toţi suntem doctori stomatologi, nu ne strică unele informaţii privind structura şi funcţiunile dinţilor. În acest articol tocmai asta încercăm să vă prezentăm...

 

 

 

 

1. Dintele este alcătuit din 3 părţi: rădăcină, coroană şi gât (col). Rădăcina ajută la fixarea dintelui în alveolele dentare. Coroana este porţiunea dentară ce apare liberă în cavitatea bucală (de altfel, singura porţiune vizibilă). Colul este porţiunea intermediară dintre coroană şi rădăcină. Nu poate fi bine delimitat de celelalte două componente. El se află imediat în afara marginii alveolare, însă este acoperit de gingie. Dacă este lipsit de protecţia gingiei, poate deveni sediul cariilor. La nivelul lui se poate depune tartrul dentar.

2. Dintele este format 80% din dentină. Ea este acoperită de smalţ, având o culoare albicioasă-gălbuie. Dentina, care se mai numeşte şi ivoriu, este foarte sensibilă, iar în cazul în care smalţul este distrus, ea se uzează uşor. Din punct de vedere chimic, dentina este alcătuită din 69% substanţe minerale (fosfaţi, carbonaţi de calciu) şi 31% substanţe organice (oseină, fibre de colagen). Structura osului este foarte asemănătoare cu a dentinei, însă cea din urmă nu conţine celule, fiind formată dintr-o matrice calcificată străbătută de canalicule microscopice.

 



3. Gingia este porţiunea modificată a mucoasei bucale care acoperă alveolele dentare (locurile unde sunt implantaţi dinţii). În spaţiul interdentar, gingia este înaltă, mai groasă, numindu-se papilă gingivală. V-aţi întrebat vreodată de ce culoarea gingiei este roşiatică? Ei bine, ea este bogată în vase sanguine, de unde provine şi culoarea. Gingia este lipsită de glande salivare.

4. Smalţul poate avea o culoare albă, albă-gălbuie sau albă-albăstruie. Protejează dintele împotriva agenţilor fizici şi chimici şi rezistă la abraziunea determinată de masticaţie. În schimb, se uzează prin frecarea cu dinţii antagonişti.

5. Rădăcina dentară are o culoare mai gălbuie în comparaţie cu partea vizibilă a dintelui.

6. La nivel structural, dintele este alcătuit dintr-o parte tare şi una moale. Partea tare este reprezentată de dentină, ce este acoperită de smalţ (în partea vizibilă a dintelui) şi de ciment (la nivelul rădăcinii). Partea moale este reprezentată de pulpa dintelui.

7. Cimentul este mai moale decât dentina.

8. Pulpa dintelui are forma dintelui, numai că la dimensiuni mai mici. Ea este alcătuită dintr-o substanţă fundamentală gelatinoasă, plină cu diverse celule. Dintre toate aceste celule, importante sunt odontoblastele. Ele elaborează dentina. Pulpa mai conţine numeroase vase de sânge şi este bogat inervată. Inflamaţia pulpei se numeşte pulpită, fiind o afecţiune ce dă dureri atroce. Pulpa are o culoare roşiatică.

9. Odată cu trecerea anilor, pulpa se atrofiază şi are loc degenerescenţa odontoblastelor. Astfel vitalitatea dinţilor diminuează progresiv, pe măsură ce îmbătrânim.

10. Smalţul are o grosime ce variază între 0,5 şi 2 mm, în funcţie de locul pe care îl ocupă pe coroană. Este cea mai dură structură din organism, dar este casant. Structura chimică este asemănătoare cu a osului şi a dentinei, dar conţine puţină apă şi mai multe substanţe anorganice. Substanţele organice lipsesc aproape complet (1,7%). Ca şi dentina, este acelular.





Bibliografie:
Anatomia omului, Victor Papilian, volumul 2

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.