Edemul reprezintă o acumulare de lichid în ţesutul celular subcutanat (sub piele). În zonele afectate de edem pielea este întinsă, lucioasă şi fără elasticitate, iar prin apăsarea pe un plan osos se formează o depresiune denumită godeu. Mai multe despre edem, în continuare.
Generalizarea edemului se numeşte anasarcă – lichidul se acumulează şi în alte cavităţi: pericard, peritoneu, pleură.
Cum se produce edemul?
Mecanismele de producere a edemului sunt multiple. Cel mai frecvent şi poate neobservat, edemul apare în urma unui traumatism, chiar şi minor – zona lovită se tumefiază (umflă) datorită creşterii permeabilităţii capilarelor. O altă cauză de producere, de data aceasta mai gravă, este scăderea presiunii coloid-osmotice. Această presiune este dată de prezenţa proteinelor în sânge. Ele menţin lichidul din sânge în vase – 1 gram de proteine poate ţine până la 18 ml de lichid. Dacă organismul rămâne fără proteine, din cauze diverse, apare edemul. Alte cauze de edem sunt staza venoasă (sângele circulă lent prin vene), tulburările endocrine, limfatice.
Tipuri de edem
După mecanismul de producere, edemul se clasifică în: cardiac, renal, hepatic, caşectic, endocrin, limfatic, inflamator şi alergic.
Edemul cardiac: unul dintre mecanismele de producere a edemului este staza venoasă. Inima pompează sângele în artere, acestea se ramifică – capilare, apoi se unesc formând venele. Cu cât inima va pompa mai repede sânge în artere, cu atât mai repede acesta se va întoarce la inima prin vene. Dar dacă inima suferă de insuficienţă dreaptă sau globală (insuficienţă = nu mai poate satisface nevoile organismului), atunci sângele va stagna în vene – se produce edemul cardiac. Acest tip de edem apare în părţile declive ale corpului (gambe) şi este cianotic (culoare albastră). La început apare intermitent – maximum de intensitate este seara, iar noaptea dispare datorită gravitaţiei. În evoluţie se generalizează şi devine permanent – stadiu de anasarcă.
Edemul renal: se produce datorită afectării rinichilor. În mod normal, urina conţine proteine în cantităţi nedozabile prin aparatura standard. Dacă membrana filtrantă a nefronilor este afectată, atunci proteinele vor părăsi organismul şi vor ajunge în urina finală. Fără proteine, lichidul din sânge va părăsi vasele şi va ajunge în ţesutul celular subcutanat, formând edemul renal. Acesta este alb, moale, lasă godeu, apare în zona feţei şi este mai intensificat dimineaţa, iar seara dispare.
Edemul hepatic: una dintre funcţiile ficatului este formarea de proteine. Dacă ficatul este afectat (ciroză hepatică) va fi afectată şi sinteza de proteine – se produce hipoproteinemie (scad albuminele, în special). Urmările sunt aceleaşi ca la edemul renal – fără proteine, lichidul din sânge părăseşte sistemul circulator şi ajunge în ţesuturi. Diferenţa dintre cele două tipuri de edeme este că cel hepatic se localizează în părţile declive (gambe) şi este permanent. În evoluţie se generalizează – anasarcă.
Edemul caşectic sau carenţial: apare la persoanele cu un regim alimentar sărac în proteine şi de durată. Afecta în trecut prizonierii de război. Regimul deficitar produce hipoproteinemie şi duce la formarea edemului în zonele declive. Edemul caşectic poate apărea în stadiile terminale de cancer.
Edemul endocrin are cel mai frecvent ca şi cauză hipotiroidia. Din diferite cauze se reduce secreţia de hormoni tiroidieni ce afectează şi alte funcţii – scade sinteza de proteine, ceea ce produce edem endocrin.
Edemul alergic apare în alergii – urticarii, şoc anafilactic. Mecanismul de producere este creşterea permeabilităţii capilarelor, ceea ce produce extravazarea lichidului şi cantonarea sa în ţesuturi. Acest tip de edem apare şi se generalizează brusc, viaţa fiind pusă în pericol.
Edemul inflamator este unul dintre semnele cardinale ale inflamaţiei. Mecanismul de producere este creşterea permeabilităţii capilare prin eliberarea unor substanţe ca histamina, serotonina de către leucocite. Edemul inflamator este roşu, cald, dureros (celelalte semne ale inflamaţiei) şi limitat în regiunea procesului inflamator.
Bibliografie
Fiziopatologie generală, Colev V.
Semiologie medicală de bază vol I, Stanciu C.
