Memoria pe termen lung ne permite să ”păstrăm” unele experienţe mult timp după ce le-am trăit. Dar memoria pe termen scurt este un fenomen efemer şi misterios care ne permite să reţinem un gând doar până în clipa în care suntem distraşi de altceva.
Deşi mecanismele de bază prin care creierul creează amintirile pe termen lung sunt destul de bine înţelese - este în mare parte doar o chestiune de codificare a datelor în creier pentru a putea fi rememorate mai târziu -, memoria pe termen scurt este mai greu de înţeles. La urma urmelor, însăşi ideea din spatele memoriei pe termen scurt este ca nimic să nu fie înregistrat, cel puţin nu pentru mai mult de 20-30 de secunde. Cercetătorii de la Institutul pentru Cibernetică Biologică Max Planck - unul dintre cele mai grozave lucruri pentru care se poate crea un Institut Max Planck – au hotărât să elucideze acest mister.
Cercetările anterioare au demonstrat că structurile din regiunea frontală a creierului sunt implicate în crearea memoriei pe termen scurt, în timp ce informaţiile vizuale sunt procesate în regiunile din partea posterioară a creierului. Asta e ciudat, întrucât memoria pe termen scurt cuprinde adesea lucruri pe care tocmai le-ai văzut – cu alte cuvinte, informaţii vizuale. Aceste două regiuni cerebrale separate trebuie să poată lucra împreună astfel încât creierele noastre să reţină informaţiile vizuale pe termen scurt.
Pentru a descoperi cum funcţionează toate acestea, cercetătorii au arătat unor maimuţe nişte imagini în timp ce le înregistrau activitatea electrică de la nivelul acestor două regiuni cheie ale creierului. După ce iniţial li se arăta o singură imagine, maimuţele primeau după o scurtă pauză o alta, iar acestea trebuiau să-şi folosească memoria pe termen scurt pentru a-şi da seama dacă priveau aceeaşi imagine sau nu.
Aici lucrurile devin interesante – activitatea electrică a dezvăluit puternice oscilaţii într-un interval de frecvenţe cunoscut drept bandă teta. Mai mult, frecvenţele din cele două regiuni cerebrale separate chiar se sincronizau atunci când maimuţele încercau să acceseze informaţii din memoria de scurtă durată. Nivelul de sincronizare varia, însă, cu cât cele două seturi de frecvenţe erau mai fidel aliniate, cu atât maimuţele îşi aminteau mai bine ceea ce văzuseră. În cadrul unei declaraţii, autoarea principală, Stefanie Liebe, descrie acest fenomen:
”Este ca şi cum ai avea două uşi rotative în fiecare din aceste două regiuni. În timpul accesării memoriei de lucru (i.e. memoria de scurtă durată), acestea se sincronizează, permiţând astfel informaţiilor să treacă mult mai eficient decât dacă ar fi desincronizate.”
Este un rezultat cu adevărat curios, care ne ajută să demonstrăm cum regiuni cerebrale separate pot comunica pentru a realiza sarcini complexe la viteze fantastice. Este uimitor să te gândeşti că există doi curenţi electrici ale căror frecvenţe se sincronizează şi desincronizează în creierele noastre de fiecare dată când încercăm să ne amintim un lucru pe care l-am privit cu cinci secunde înainte.
Textul reprezintă traducerea articolului How does your brain create short-term memories?, publicat pe io9.com.
Traducere: Ana Cristina Dumitrache
