Chiar poate matematica descrie corect lumea? Iată 5 contraargumente
Matematica a fost numită limbajul Universului. Oamenii de știință și inginerii vorbesc, de multe ori, despre eleganţa matematicii în ceea ce priveşte descrierea realităţii fizice, citând exemple cum ar fi π, E=mc2 și chiar utilizarea numerelor întregi, abstracte, pentru a număra obiectele din lumea reală.
Paradoxul lui Fermi. De ce nu am întâlnit încă extratereştrii?

Oameni de ştiinţă eminenţi, ca Stephen Hawking şi Carl Sagan, au crezut, cu mult timp în urmă, că într-o zi oamenii vor coloniza Universul. Cu toate acestea, indiferent de cât de uşor ar fi şi de cât de mult ne-am dori aceasta, de ce nu am observat nicio dovadă a existenţei a unor alte forme de viaţă care să-şi manifeste dorinţa de a coloniza Universul?
Beneficiiile şi riscurile asociate uzului nanoparticulelor de argint
Viaţa este o afacere murdară, căci produce deşeuri din belşug. Nu trebuie decât să ne gândim la materialele eliminate prin sistemul de canalizare: medicamente, uleiuri, cosmetice, păr, prezervative, lipici, vopsele, acetonă, săpun, urină, fecale, resturi de mâncare, hârtie igienică, pesticide, vopsea de păr, soluţii de curăţare, sânge şi chiar vomă.
Indicele de ereditate
Cercetarea gemenilor este importantă pentru oamenii de ştiinţă în ceea ce priveşte studiul genelor. Există două tipuri de gemeni: fraternali (tip dizigot) şi identici (tip monozigot). Termenul „fraternal” poate în mod fals să indice că gemenii dizigoţi trebuie să fie de sex masculin, când ar putea să fie de sex feminin sau o pereche masculin /feminin.
Genele şi mediul înconjurător: „nu există versus”
Deoarece mediile fizice şi sociale se întrepătrund în dezvoltare, multor psihologi nu le place să audă referiri la „gene versus mediul înconjurător”. Acest lucru ar suna ca şi cum genele şi influenţele mediului sunt forţe ale naturii independente, în opoziţie.
Influenţele genetice
Una dintre cele mai uimitoare descoperiri ale ştiinţei moderne este faptul că întregul tău corp, inclusiv creierul tău complicat, se bazează pe modele construite în molecule de ADN. Dezvoltarea pentru organismul individual, începe cu adevărat când ADN-ul celor doi părinţi este combinat.
Cum funcţionează dependenţa de alimente (şi ce să facem împotriva ei)
Dacă vreodată aţi încercat să eliminaţi alimentele nesănătoase (junk food) din dietă, s-ar putea să vă fi dat seama că este mai uşor de zis decât de făcut. Avem tendinţa de a pofti... Creierul începe să ceară aceste alimente. Deşi raţiunea „ştie” că acestea nu sunt bune pentru noi, alte părţi ale creierului nostru par să nu fie de acord.
13 mituri despre alimentaţie care ne îmbolnăvesc sau ne îngraşă

Alimentaţia este plină de tot felul de nonsensuri. Cele mai grave exemple sunt prezentate aici, dar din păcate, acesta este doar vârful aisbergului. În acest articol veţi găsi un top care conţine 13 minciuni despre alimente, minciuni care ne îmbolnăvesc sau ne îngraşă.
Oamenii roşesc şi în întuneric
Confirmând o bănuială susţinută de mulţi oameni de ştiinţă dedicaţi din întreaga lume, şi anume că nicio însuşire a lumii care ne înconjoară sau a lumii dinlăuntrul nostru nu ar trebui să rămână neanalizată, doi cercetători au testat şi au dovedit faptul că oamenii sunt cu adevărat capabili să roşească şi atunci când se află într-o cameră întunecată.
Cum ne influenţează numele ceea ce facem în viaţă
Un trandafir ar mirosi la fel de frumos orice nume ar purta, dar ar fi oare Usain Bolt la fel de rapid dacă s-ar numi altcumva? În ce măsură influenţează numele ceea ce facem în viaţă? Am aruncat o privire asupra motivului pentru care un număr considerabil din cei numiţi Baker (Brutaru) sunt, probabil, brutari.
4 credinţe care ne împiedică să ne punem în valoare potenţialul
Probabil că fiecare dintre noi ne confruntăm uneori cu situaţii în care nu dăm randamentul maxim. Nu reuşim să ne folosim abilităţile şi cunoştinţele într-un mod productiv la locul de muncă, facultate, în societate etc. Însă mai târziu ne dăm seama că puteam mai mult, că puteam să obţinem rezultate mai bune.
Majoritatea pacienţilor cu probleme psihologice preferă psihoterapia în detrimentul medicamentelor
O barieră a fost depăşită în 2005, când medicamentele antidepresive au devenit clasa de medicamente cea mai frecvent prescrisă în SUA. În Anglia, folosirea antidepresivelor a atins cel mai înalt nivel înregistrat vreodată, 50 de milioane de prescripţii medicale fiind eliberate anul trecute.
"Săritul" peste micul dejun nu te va face să iei în greutate
Ni se spune adesea că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, în mare parte pentru că ne ajută să ţinem la distanţă kilogramele în plus. Însă o nouă meta-analiză ne arată acum că ştiinţa nu sprijină, de fapt, această afirmaţie. Înţelepciunea convenţională sugerează că faptul de a sări peste micul dejun ne va înfometa pe parcursul zilei, făcându-ne astfel să mâncăm în exces şi să luăm gustări mai frecvent.
Ce este, în fapt, dependenţa de sex? Există?
Poţi fi dependent de sex? Nu. O cercetare recent publicată de-a Universităţii din California, Los Angeles, sugerează că ”dependenţa de sex” nu se încadrează în definiţia altor forme de dependenţă recunoscute medical. Nu a fost niciodată clar dacă dependenţa de sex poate sau nu să fie catalogată de la bun început drept o boală.
10 efecte psihologice ale atingerii non-sexuale
Cercetare psihologică cu privire la modul în care o simplă atingere (non-sexuală) poate duce la creşterea conformităţii şi la modificarea comportamentului, atracţiei şi puterii de semnalizare. Pentru a ne orienta în mediul înconjurător, noi ne ajutăm în principal de ochii şi urechile noastre.
Oamenii de ştiinţă „cresc” dinţi din urină umană
De ce? Pentru că pot! Un studiu nou arată că celulele stem extrase din urină pot fi transformate în structuri dentare rudimentare. Încă un amănunt: oamenii de ştiinţă au crescut aceste structuri în interiorul rinichilor de şoarece. Duanqing Pei, cercetător al Academiei de ştiinţe Chineze din Guangzhou, a combinat celulele stem cu ţesut conjunctiv de şoarece.
Făcea Cleopatra baie în lapte acru de măgăriţă? De ce?
Pentru a-şi îmbunătăţi aspectul tenului ca urmare a reducerii ridurilor. Atunci când laptele se acreşte, lactoza din lapte este transformată de către bacterii în acid lactic. Alfa-hidroxi acizii, precum acidul lactic, aplicaţi pe piele exfoliază stratul de la suprafaţă şi lasă în urma lor o piele fără cusur.
Criptarea datelor este mai puţin sigură decât am crezut
Timp de 65 de ani, majoritatea analizelor teoretice privind informaţiile din cadrul sistemelor criptografice au făcut o presupunere matematică care se dovedeşte a fi greşită. Teoria informaţiilor este disciplina care ne-a oferit comunicarea digitală şi compresia digitală.
Memorii cuantice: computerele cuantice mai aproape de realitate
Cercetătorii de la University of Sydney şi Dartmouth College au dezvoltat o nouă metodă de proiectare a memoriilor cuantice, ceea ce permite ca computerele cuantice să fie cu un pas mai aproape de realitate. Rezultatele au fost publicate în data de 19 iunie în revista Nature Communications.
Cum ar fi dacă fizica cuantică s-ar aplica la nivel macroscopic?
Fizica cuantică se referă la o lume compusă din obiecte infinit de mici. Dar de câţiva ani, cercetătorii de la University of Geneva (UNIGE), Elveția, încearcă să observe proprietăţi ale fizicii cuantice la o scară mai mare, chiar la nivel macroscopic.
Schizofrenia - cauze, simptome, tratament
Înainte de orice, să discutăm despre ce nu este schizofrenia. Oamenii care au schizofrenie nu au personalităţi multiple. În 1911, Eugen Bleuler a fost primul care a folosit termenul ”schizofrenie”. Deşi termenul ”schizofrenie” vine de la cuvintele greceşti ”scindare” şi ”minte”, oamenii bolnavi de schizofrenie nu suferă de scindarea personalităţii.
