Viaţa este o afacere murdară, căci produce deşeuri din belşug. Nu trebuie decât să ne gândim la materialele eliminate prin sistemul de canalizare: medicamente, uleiuri, cosmetice, păr, prezervative, lipici, vopsele, acetonă, săpun, urină, fecale, resturi de mâncare, hârtie igienică, pesticide, vopsea de păr, soluţii de curăţare, sânge şi chiar vomă.
Iar odată cu acestea se elimină şi o mulţime de bacterii şi viruşi. Contramăsura practicată până acum la acest asalt violent asupra naturii sună astfel: ”Soluţia împotriva poluării este diluarea”. O măsură care se bazează pe faptul că deşeurile pot fi suficient de mult diluate în sistemele acvatice naturale astfel încât să nu polueze apa reciclată. Pentru că, nu-i aşa, apa trebuie reciclată. Însă pe măsură ce societate devine tot mai complexă, iar cantitatea de deşeuri tot mai mare ar trebui introduse noi tehnologii de prelucrare a apelor reziduale.
Există numeroase metode de tratare a apelor reziduale, dar toate presupun un anumit tip de rezervoare în care se sedimentează materialele solide, astfel încât la suprafaţă plutesc substanţele uleioase ce pot fi ulterior extrase. În final apa este ”tratată” de către microbi specializaţi în descompunerea deşeurilor organice. Sedimentele rămase sunt fie îngropate, fie folosite drept fertilizator. Dar eventualele impurităţi din sedimente, precum nanoparticulele de argint, ar putea constitui o problemă.
Ce sunt nanoparticulele de argint? Imaginaţi-vă un sfeşnic de argint pus într-un fel de maşină pentru a fi măcinat până ce este transformat în particule atât de fine încât fiecare măsoară mai puţin decât a miliarda parte dintr-un milimetru. Iar la această scară, scara nanometrică, lumea arată cu totul altfel. Bineînţeles, o singură nanoparticulă este mult prea mică pentru a fi văzută, dar ansamblul de nanoparticule de argint nu va mai avea aspectul metalului strălucitor şi luminos, căci minusculele particule absorb şi reflectă lumina într-un mod diferit, ceea ce le conferă culoarea galbenă. Cu mult înainte însă de a se şti ceva despre nanoparticule, meşteşugarii măcinau argintul pentru a-l adăuga în sticlă şi a colora în galben geamurile bisericilor.
Pe măsură ce dimensiunea particulelor scade, creşte dramatic raportul dintre aria suprafeţei şi volum. ”O mână” de nanoparticule ocupă o gigantică suprafeţă. Iar acest lucru joacă un rol esenţial în efectul antibacterian atribuit nanoparticulelor de argint, ceea ce explică de ce ele sunt încorporate în materialele textile. Scopul este de a distruge bacteriile responsabile de producerea mirosurilor corporale, mirosuri ce rezultă în urma acţiunii bacteriilor asupra lipidelor prezente în transpiraţie. Lipazele, enzimele produse de bacterii, descompun lipidele şi eliberează moleculele mirositoare, precum acidul butiric, propionic şi izovalerianic.
Branţurile pantofilor de sport, la fel ca şi suprafeţele interioare ale unor aparate electrocasnice ca frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat, sunt tratate uneori cu nanoparticule de argint. Scopul urmărit este de a folosi proprietăţile antibacteriene şi fungicide ale argintului, acum bine înţelese. Argintul metalic este inactiv, dar în prezenţa oxigenului şi a umidităţii are loc procesul de degradare oxidativă care duce la formarea ionilor de argint pozitivi, deoarece atomii de argint pierd un electron în prezenţa oxigenului. Iar aceşti ioni sunt cei ce interacţionează cu metabolismul bacterian.
Există însă o oarecare îngrijorare legată de nanoparticulele de argint ce sunt încorporate într-o varietate largă de produse de consum. Îngrijorarea este cauzată de faptul că la spălarea materialelor textile sau aruncarea aparatele electrocasnice uzate la deşeuri o parte din argint (inclusiv ionii de argint) ajunge în apele reziduale. Iar acţiunea antibacteriană a argintului poate interacţiona cu activitatea microbilor din staţiile de epurare ale apelor reziduale. Dacă sedimentele obţinute în aceste staţii sunt folosite drept fertilizator, ceea ce se întâmplă des din cauza conţinutului lor mare de fosfor, vor avea de suferit microbii din sol, inclusiv bacteriile care fixează nitrogenul, dar şi terenurile agricole. Conform unui calcul estimativ se pare că dacă fiecare locuitor al planetei ar cumpăra anual doar o singură pereche de şosete tratate cu nanoparticule de argint s-ar dubla concentraţia de argint din apele reziduale. Bineînțeles, scenariul nu este însă unul realist.
O altă sursă de nelinişte are legătură cu publicitatea făcută în favoarea nanoparticulelor de argint, în special exagerările lipsite de orice substrat. De pildă, există reclame la maşinile de spălat care afirmă că miliardele de ioni de argint eliberaţi într-un ciclu de spălare distrug peste 99% din bacterii. Un tertip de acest gen - efect antibacterian aproape de 100% - poate fi cu greu calificat drept ştiinţă serioasă. De asemenea, există şi preocupări legate de eficienţa argintului din materialele textile şi pantofi în combaterea mirosurilor. Studiile au demonstrat că anumite produse nu conţin argint, deşi se afirmă cu totul altceva, în timp ce altele conţin argint, cu toate că nu se specifică acest lucru. În multe cazuri însă argintul nu este prezent sub formă de nanoparticule, ceea ce diminuează eficienţa sa antibacteriană, căci aşa cum s-a menţionat deja ceea ce face din nano-argint un foarte bun agent antibacterian este aria suprafeţei foarte mare raportată la volum. Iar dacă argintul nu îşi face bine treaba s-ar putea ca efectul obţinut să fie tocmai pe dos. Expunerea la doze subletale de ioni de argint poate optimiza rata de supravieţuire a bacteriilor şi poate creşte rezistenţa acestora.
Dacă nanoparticulele de argint nu implică riscuri pentru oameni, nu acelaşi lucru poate fi spus despre soluţiile de argint coloidal promovate drept suplimente alimentare ca mijloc de apărare contra bolilor. În acest caz este vorba despre o expunere mult mai mare la argint cu posibilitatea de a produce argiria - o decolorare permanentă a pielii cauzată de depozitele de sulfură de argint şi seleniură de argint. Odată ajunse în mediul acid din stomac particulele de argint coloidal trec prin procesul de degradare oxidativă, iar ionii de argint rezultaţi formează compuşi cu glutationul, un antioxidant natural al organismului. Acest compuşi sunt apoi transportaţi în corp de către sânge, iar prin expunerea lor la lumină ultravioletă în apropiere de suprafaţa pielii are loc procesul de foto-reducţie prin care ionii de argint sunt transformaţi în argint metalic de forma nanoparticulor de argint. Aceste particule reacţionează cu compuşii cu sulf şi seleniu din organism şi formează depozitele de culoare gri ce caracterizează argiria. Şi niciun fel de pastă de lustruit argintul nu vă mai poate scăpa de aşa ceva.
Traducere de Brânduşa Băcilă după nanosilver cu acordul editorului
