Matematica vedică: înmulţirea fără a şti tabla înmulţirii. O metodă grafică
Nu vom insista pe conceptul de matematică vedică, probabil unul nu foarte cunoscut românilor. Vă puteţi lămuri despre ce e vorba accesând Wikipedia. Google oferă ceva rezultate şi pentru căutarea "matematica vedica", dar nu am insistat cu evaluarea calităţii articolelor de pe internetul românesc raportate ca rezultate ale căutării în cauză.
Despre ce vrem să vorbim de fapt în acest post? De câteva videoclipuri în care este prezentată o metodă care pare fundamental diferită de a efectua înmulţirea a două numere. Iată mai jos despre ce este vorba:
Video: Colesterolul pe înţelesul tuturor
O nouă animaţie de la Explania ne învaţă ce este colesterolul, de câte feluri este acesta, despre diferenţele dintre HDL (colesterolul "bun") şi LDL (colesterolul "rău"), unde anume este produs colesterolul în interiorul organismului, de ce este dăunător acesta pentru sănătatea noastră, cum evităm să ajungem la un nivel prea mare al acestuia în sânge, ce alimente sunt recomandate pentru a menţine colesterolul la un nivel corespunzător, dar şi alte detalii interesante...
Arduino - Open source hardware
Ne-am obişnuit să asociem conceptul Open-Source cu sistemele de operare gen Linux şi Android sau cu multitudinea de aplicaţii software care sunt puse în circulaţie în mediul virtual ca alternative la soluţiile comerciale deloc ieftine.
Ce se întâmplă însă dacă un student la Automatică ori un simplu pasionat de electronică are nevoie să dezvolte o platformă hardware, cât şi software-ul specific acesteia, şi nu are la dispoziţie resursele financiare pentru a apela la produsele marilor corporaţii de profil?
Kepler: căutarea exoplanetelor similare Terrei a început
De la lansarea din 6 martie 2009, misiunea spaţială Kepler a NASA a anunţat şi confirmat descoperirea a 9 exoplanete, adică planete din afara sistemului nostru solar. Videoclipul de mai jos, oferit şi subtitrat de NASA în limba engleză, examinează modul în care echipele implicate în proiect colaborează pentru a combina datele fotometrice recepţionate de vehiculul spaţial Kepler, datele raportate de observatoarele terestre şi analize de seismologie stelară (seismologia stelară, numită şi asteroseismologie, este studiul structurii interne, vârstei şi dimensiunilor stelelor prin studierea pulsurilor şi vibraţiilor pe care fiecare stea le generează în interiorul său - detalii, în film) foarte precise pentru a determina dacă Terra este o raritate în Calea Lactee, ori dacă galaxia noastră este suprapopulată cu planete similare Pământului...
Furtunile - o sursă neaşteptată de antimaterie
În orice moment peste 1800 de furtuni sunt în plină desfăşurare pe glob. Telescopul spaţial Fermi al NASA, care lucrează în domeniul razelor gama, a detectat antimaterie produsă ca efect al acestor fenomene meteo extreme. Furtunile joacă rolul unor acceleratoare de particule enorme, emiţând pulsuri intense de raze gama, numite TGF-uri (terrestrial gamma-ray flash), despre care oamenii de ştiinţă consideră că dau naştere unor fascicule de particule elementare dar şi unor particule de antimaterie. Urmăriţi filmul de mai jos, subtitrat în limba engleză, pentru a înţelege cum se desfăşoară fenomenul.
Fizica indienilor Blackfoot (31)
În acest episod David Peat face o trecere în revistă a similarităţilor care există în opinia sa între concepţia despre univers, lume şi viaţă a populaţiilor indigene nord-americane din statele Montana şi Alberta (indienii Blackfoot) şi ordinea implicită a lui David Bohm.
O nouă ordine în fizică - partea a 2-a (30)
Continuăm traducerea lucrării "De la certitudine la incertitudine" a filozofului şi fizicianului David Peat cu partea a doua a capitolului dedicat noii ordini în fizică şi lămuririi conceptelor de "ordine explicită" şi "ordine implicită" introduse de fizicianul David Bohm.
Internetul pe înţelesul părinţilor noştri - o pagină web oferită de Google
A trecut aproape o lună de când Google a lansat pe blogul oficial TeachParentsTech.org, un site web care conţine aproximativ 50 de videoclipuri care prezintă pe înţelesul tuturor operaţii banale pentru cei familiarizaţi cu internetul şi tehnologia modernă, dar care se pot dovedi foarte utile pentru neiniţiaţi ori pentru generaţiile care nu s-au putut bucura de Internet şi computer personal în copilărie, adolescenţă ori la prima tinereţe. Clipurile video, cu o durată medie de 60 de secunde, sunt însoţite de subtitrări în limba engleză şi fac deseori trimitere la uneltele pe care Google le pune la dispoziţie pe internet. Iată în continuare 2 exemple - câteva sfaturi despre cum să vă creaţi propriul blog şi cum să vă feriţi de phishing:
Stropi de apă filmaţi la 10000 de cadre pe secundă
Iată în continuare un scurt fragment din documentarul Discovery Channel intitulat "Lumile invizibile din apă". Cu ajutorul unor camere de luat vederi de ultimă generaţie, capabile să filmeze 10000 de cadre în fiecare secundă, adică de 400 de ori mai "performante" decât ochiul uman, ies la iveală lumi fascinante, în mod obişnuit invizibile nouă, oamenilor.
Spacerip.com - videoclipuri din astronomie şi alte zone ale ştiinţei
Am descoperit recent, via Open Culture, unul dintre cele mai interesante canale Youtube orientate spre domeniile ştiinţei şi astronomiei. Calitatea videoclipurilor, semnate spacerip.com (autorii poartă numele de Thomas Lucas şi Dave Brody, dacă e să ne luăm după informaţiile disponibile online despre aceste clipuri), este una excepţională, iar pe site-ul autorilor sunt disponibile transcripturile în limba engleză ale acestor veritabile filme documentare. Videoclipurile postate pe Youtube sunt însoţite şi ele de subtitrări în limba engleză.
Autorii îşi descriu pagina proprie de web ca fiind locul ideal în care putem vedea filme despre astronomie şi alte zone ale ştiinţei. Lucas şi Brody ne invită să urmărim spectacolul extraordinar al exploziilor stelare şi al găurilor negre, să călătorim în teritorii fascinante de dincolo de sistemul nostru solar şi să fim martorii descoperirilor senzaţionale care modelează în prezent felul în care înţelegem Universul.
În continuare, două dintre clipurile care ne-au atras în mod deosebit atenţia. Noi vă sfătuim însă să le urmăriţi pe toate. Nu o să regretaţi!
CÂT DE MARE E UNIVERSUL ?
Spectrul electromagnetic. Razele ultraviolete
Ştiaţi că există unele insecte, precum bondarul, capabile să „vadă” lumina ultravioletă? Dacă vreţi să aflaţi mai multe detalii despre razele ultraviolete decât ceea ce auziţi în mass-media vara, când se emit atenţionări cu privire la indicele UV, citiţi acest articol.
De la Big Bang până în zilele noastre (12)
De la Big Bang până în zilele noastre (11)
În ultima parte a seriei "Made easy" Peter Hadfield încearcă să localizeze un element comun al dovezilor ştiinţifice, şi anume consistenţa şi compatibilitatea acestora. Caracterul solid şi compatibilitatea mărturiilor transformă observaţiile în dovezi. Cu toţi ne folosim de aşa ceva, de pildă pentru a deduce ce s-a întâmplat în trecut.
Cum dieta a dus la dispariţia amoniţilor
Cum arată interiorul Lunii
Cercetători de la NASA împreună cu seismologi de la Universitatea Toulouse din Franţa au dezvăluit cum arată interiorul satelitului nostru natural.
Descoperirile lor sugerează faptul că acesta este destul de similar cu al Pământului, în centru aflându-se miezul intern în stare solidă cu o rază de 240 km, care se continuă cu nucleul extern lichid şi care ajunge până la 330 de km faţă de centrul satelitului. Diferenţa este dată de stratul din jurul nucleului care este doar parţial topit şi care se estimează că are o rază de 480 km.
Truc pentru ridicarea rapidă la pătrat a numerelor cu 5 la final
Există o metodă foarte simplă pe care o puteţi folosi pentru a ridica la pătrat numere mari, care au 5 la final. Să luăm următorul exemplu: 852. Rezultatul este 7225 şi poate fi calculat în câteva secunde, fără nicio bătaie de cap. Cum? Iată metoda:
Ultimele două cifre ale rezultatului vor fi mereu 2 şi 5. Deci orice înmulţire de genul a5xb5 va avea ultimele două cifre 25.
Primele două cifre rezultă din înmulţirea dintre prima cifră (8) şi cifra cu unu mai mare (9), deci 8x9=72.
Iată câteva exemple:
652 = 4225.
După cum am stabilit, 25 rezultă din înmulţirea 5x5 şi este mereu prezent la finalul înmulţirilor numerelor cu 5 la final. 42 rezultă din înmulţirea dintre primul număr (6) şi numărul mai mare cu unu decât acesta (7): 6x7=42.
952 = 9025.
5x5=25, iar 9x10=90.