Conformismul uman. Curba lui Allport
Psihologia socială se referă la modul în care interacţionează oamenii. Fiind o parte a psihologiei, ea se concentrează asupra proceselor psihologice care însoţesc aceste interacţiuni. În primul articol din capitolul 15 vorbim despre conformism.
Top: 5 playere pentru muzică
Cele mai bune playere audio îţi organizează playlistul, te ajută să cauţi cu uşurinţă prin colecţia de muzică şi chiar te ajută să sincronizezi colecţia de muzică cu dispozitivele mobile. Dar care dintre playere este mai bun? Iată un top al celor mai bune cinci playere.
Cum ajung programele nocive în PC-ul tău
Te-ai întrebat vreodată cum îţi intră în computer viruşi, spyware (soft care spionează şi/sau fură parole ori alte date confidenţiale), scareware, crapware (programe care, de regulă, vin preinstalate, la cumpărarea unui computer nou), dar şi alte softuri nocive?
Găurile negre şi „bosenova” axionilor
Nori de axioni, particule încă nedescoperite, dar care ar putea exista în număr copios în Univers, s-ar forma şi ar suferi un colaps gravitaţional, eveniment numit „bosenovă”, în apropierea găurilor negre, generând unde gravitaţionale intense.
Principiul corespondenţei
Realizarea că masa şi energia nu se conservă individual este primul exemplu al ideii cunoscute sub numele de principiu al corespondenţei. Când Einstein a emis teoria relativităţii, conservarea energiei era deja acceptată de către fizicieni de decenii.
Sisteme haotice (50)
Oamenii de ştiinţă nu mai sunt îngroziţi de studiul sistemelor haotice pentru că ştiu că astfel de sisteme ascund multe secrete interesante. Haosul însuşi este una din formele unei game largi de comportamente, variind de la banala ordine până la sisteme incredibil de complexe.
Când se foloseşte cratima la formarea pluralului şi la articularea unor neologisme
O chestiune dificilă în limba română, asimilată de puţini vorbitori este cea referitoare la punerea cratimei atunci când articulăm ori formăm pluralul pentru anumite cuvinte de împrumut. Cum se scrie corect: „penalty-ul" ori „penaltyul"? Şi cum există şi o formă adaptată a acestui neologism, corect e „penaltiul" ori „penalti-ul"?
Dificultăţi de folosire a adjectivului „propriu”. „Proprii” vs „Propriii”
Folosirea adjectivului „propriu" este adesea greşită în două situaţii: atunci când este articulat, la forma de plural şi atunci când este însoţit de termeni care dau naştere unui pleonasm.
Greşeli de pronunţare a unor cuvinte
Spre surprinderea unora, probabil, sunt nenumărate exemple de cuvinte banale care nu se pronunţă aşa cum se scriu. Ştiaţi, de pildă, că termenul „exemplu" nu se pronunţă „ecsemplu", ci „egzemplu"?
Iată în continuare o serie de cuvinte care se citesc altfel decât cred mulţi dintre noi.
Cuvinte vechi ale limbii române, ca eu, el, ea, ei, ele, au pronunţii considerate, probabil, de unii uşor arhaice, în sensul că se pronunţă corect „ieu", „iel", „ia" şi „iele".
Dificultăţi în pronunţarea unor cuvinte străine
Din păcate de multă vreme presa scrisă ori audiovizualul nu mai prezintă un reper în ceea ce priveşte vorbirea şi scrierea limbii române. Jurnalişti de ocazie ori invitaţi agramaţi pot fi văzuţi zilnic masacrând limba română la posturile de televiziune.
Gravito-electromagnetismul
În situaţii generice, spaţiul şi timpul sunt atât de profund cuplate în teoria generală a relativităţii, încât este dificil să le separi. În cazuri speciale însă, devine acceptabil să efectuezi o decuplare "3 + 1", descompunând metrica spaţiu-timpului cvadridimensional.
Multele faţete ale spinului
Multe dintre marile mistere ale naturii vin în triade. De ce spaţiul are trei dimensiuni (unele pe care nu le vedem, oricum)? De ce sunt trei dimensiuni fundamentale în fizică: masa m, lungimea l şi timpul t? De ce sunt trei constante în natură?
De la precizie la haos (49)
Am trecut deja în revistă o serie de moduri în care anul de mare însemnătate 1900 a reprezentat un veritabil hotar între certitudine şi incertitudine. Acest capitol vă face cunoştinţă cu încă una din aceste revoluţii - apariţia în centrul ştiinţei a teoriei haosului.
Calea Lactee. Câtă materie întunecată?
Care este compoziția Universului? Universul este alcătuit în mare parte dintr-o formă de materie și energie pe care încă nu le cunoaștem, numite întunecate. Studii recente arată că există cantități importante de materia întunecată chiar în galaxia noastră.
Echivalenţa masei şi a energiei
Am întâlnit două legi de conservare până acum: a masei şi a energiei. Dacă, în fapt, conservarea energiei este o consecinţă a simetriei, există o raţiune mai profundă pentru conservarea masei? De fapt, nici măcar nu sunt legi de conservare separate.
Teorema lui Noether
Acum suntem pregătiţi pentru primul exemplu propriu-zis al teoremei lui Noether. Conservarea energiei este o lege fizică, iar teorema lui Noether susţine că legile fizice provin din simetrii. Mai exact, că fiecare simetrie implică o lege de conservare.
Teoria gravitaţională a lui Newton
Cu legea gravitaţiei a lui Newton putem afla câmpul gravitaţional al unui singur atom, iar forţa unui obiect alcătuit din multipli atomi este suma câmpurilor gravitaţionale ale acelor atomi. De ce are forţa gravitaţională de pe planeta noastră valoarea pe care o are?
Când a devenit totul „extrem"? Un nou clişeu în discursul public
Vorbeam cu ceva vreme în urmă de excesul de „absolut" din discursul românului modern. Între timp (poate o fi fost şi atunci, dar nu l-am observat) a mai apărut un cuvânt fără de care nu îndrăznim să ne angajăm în vreo discuţie serioasă: „extrem". Declar acest termen clişeul sezonului...
Valori postmoderne (48)
Într-o lume în care certitudinea absolută a fost lăsată în urmă, arta însăşi a luat forma multor lucruri diferite. Pentru un timp pânza a fost privită drept un obiect de sine stătător. O pictură nu mai făcea referire la ceva situat în exteriorul său.
Cum să creştem copii sănătoşi
Există reguli, care odată adoptate, ne pot asigura o viaţă sănătoasă? Sigur. Vă prezentăm, aşadar, în cadrul acestui articol o serie de reguli pentru a creşte nişte copii sănătoşi, făcând referire la vaccinurile recomandate, alimentaţie, sport şi sănătatea mentală.
Impresionismul (47)
La mijlocul secolului al XIX-lea o nouă clasă socială apărea în Franţa. Nu erau nici bogaţi, nici săraci, ci mica burghezie care deţinea magazine, lucra în fabrici, trăia în noile suburbii şi se distra în saloanele de dans de la Bals Musette sau ieşea la picnicuri pe marginea Senei.
