Cum caută astronomii planete locuibile?
După cum cunoaştem pe baza informaţiilor acumulate până în prezent, există doar o singură planetă care găzduieşte viaţa. Această planetă este, cum sigur aţi ghicit, Terra. Ea îndeplineşte toate condiţiile pentru ca vieţuitoarele să prospere pe suprafaţa sa.
Spaţiu-timpul. O nouă teorie
Înainte de Big Bang, spaţiu-timpul, aşa cum îl cunoaştem în prezent, nu exista. Dar oare cum a apărut acesta? Studiile recente ale fizicienilor de la Universitatea din Varşovia vin cu o concluzie surprinzătoare. Detalii, în cele ce urmează.
Alăptatul reduce riscul apariţiei cancerului
Incidenţa cancerului la sân ar putea fi redusă de la 6,3% la 2,7% dacă femeile şi-ar alăpta copiii pentru mai mult de 6 luni şi nu ar fuma. Renunţarea la alăptat reprezintă un factor important privind creşterea numărului celor care suferă de afecţiunea amintită.
Ce este forţa? Comparaţie cu impulsul
Când impulsul este transferat, ne referim la forţă ca rata de transfer. Unitatea de măsură pentru forţă este newtonul (N). Relaţia dintre forţă şi impuls este precum relaţia dintre putere şi energie sau cea dintre veniturile şi cheltuielile tale şi soldul bancar.
Conspiraţia cancerului: mit ori realitate?
“La fel cum un crab are ghiare pe ambele părţi ale corpului, în această boală venele care se extind din tumoare au o formă foarte asemănătoare cu cea a crabului.” Asta scria medicul roman Galen acum două mii de ani, folosind grecescul "carcinos" pentru crab.
Un laser interplanetar de mare precizie
În prezent, domeniul de utilizare al laserelor de precizie este limitat la distanţa dintre Pământ şi Lună. Sistemele actuale sunt bazate pe utilizarea laserelor pasive, ceea ce provoacă o scădere a semnalului pe distanţa R proporţională cu inversul distantei R la puterea a patra.
Imagini de fundal (Wallpapers) Scientia
Vă oferim astăzi o serie de imagini de fundal (wallpapers) pentru computerul dumneavoastră, care constau în diverse imagini ce ne-au plăcut şi pe care le-am prelucrat, acum conţinând sigla Scientia. În măsura în care vi se par interesante, le puteţi descărca.
Cea mai recentă supernovă. Particularităţi
În anul 2008, o echipă de oameni de ştiinţă a anunţat că a descoperit resturile unei supernove care este considerată ca fiind cea mai recentă supernovă ce a avut loc în galaxia Calea Lactee. Explozia ar fi fost vizibilă de pe Pământ în urmă cu peste 100 de ani.
Noi informaţii despre galaxiile timpurii
Galaxiile de la începutul Universului au fost foarte diferite de galaxiile din prezent. Utilizând noile studii detaliate, efectuate cu ajutorul Very Large Telescope al ESO şi telescopul spaţial Hubble, cercetătorii au studiat o galaxie timpurie în detalii fără precedent.
Aurornis xui - cea mai veche pasăre
Vă amintiţi de Archaeopteryx, acea creatură în formă de pasăre despre care mulţi consideră că ar fi prima care a apărut ? Ei bine, tocmai a fost descoperită o pasăre care a apărut înaintea acesteia: Aurornis Xui, o specie nou descoperită de dinozauri.
Păsările percep nuanţele diferit
Aşa arătăm dacă suntem palizi şi avem grijă de pielea noastră. Imaginea din stânga (ori, în rezoluţie mai bună, de mai jos) reprezintă două imagini ale aceleiaşi persoane, exceptând faptul că una dintre ele a fost făcută cu ajutorul unui filtru UV.
S-au ciocnit Andromeda şi Calea Lactee?
Timp îndelungat, oamenii de ştiinţă au crezut că galaxia noastră, Calea Lactee, se va ciocni de vecina sa mai mare, galaxia Andromeda, peste aproximativ 3 miliarde de ani și că aceasta ar fi prima dată când o astfel de coliziune ar avea loc. Dar dacă s-au "ciocnit" deja?
Cheia pentru un somn odihnitor
Care este soluţia pentru un somn odihnitor? Artistul suprarealist Salvador Dali a abordat reîmprospătarea memoriei într-un mod simplu, chiar neortodox. Stătea cu o cheie în mână, pendulând deasupra unei plăci de metal plasată pe podea şi se lăsa purtat de somn.
Frumosul final al vieţii unei stele
Stelele precum Soarele nostru pot deveni remarcabil de fotogenice către sfârşitul vieţii acestora. Un bun exemplu este reprezentat de steaua NGC 2392, care se află la aproximativ 4.200 de ani-lumină distanţă de Pământ. Detalii, în continuarea articolului.
Arirang, primul smartphone nord-coreean
Agenţia de ştiri a Coreei de Nord, KCNA, a dat de curând publicităţii imagini cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, aflat într-o vizită de lucru la prima fabrică de telefoane inteligente produse în ţara menţionată. Telefonul se numeşte "Arirang" şi rulează Android.
Terapie extremă: printre minţi periculoase
Clădirile impozante din faţa mea adăpostesc sute de persoane cu unele dintre cele mai severe tulburări mintale din lume. Afecţiunile lor i-au determinat să comită infracţiuni violente, inclusiv ucideri, canibalism şi infracţiuni de natură sexuală.
Detectarea ADN-ului în spaţiu
Cercetătorii, vizând analiza existenţei vieţii pe Marte, au descoperit că cipuri utilizate în secvenţierea genelor pot supravieţui radiaţiilor din spaţiu. Dacă există viaţă pe Marte, speciile marţiene ar putea avea aceleaşi rădăcini genetice cu cele de pe Terra.
Spuma cafelei şi adaosul de zahăr
De ce spuma de la o cafea încălzită la microunde se ridică atunci când se adăugă zahăr? Acest lucru se întâmplă din cauza unui fenomen numit supraîncălzire. Dar mai întâi să înţelegem totul despre fierbere. Moleculele se evaporă întotdeauna la suprafaţa unui lichid.
Alimente ce nu ar trebui consumate...
Joe Mercola este un medic osteopat care administrează un site popular de sănătate prin care oferă tot felul de sfaturi, majoritatea discutabile. De asemenea, el vinde o mare varietate de produse de la suplimente cu sare de Himalaya la paturi de bronzat.
Efectele cafeinei asupra creierului
Care sunt efectele reale ale cofeinei asupra creierului? Unele sunt conforme cu ceea ce crezi, multe dintre ele nu sunt. Ne împiedică să dormim? Favorizează concentrarea? Ajută în cazul durerilor de cap? Vezi ce este realitate şi ce este pură imaginaţie.
Ce înseamnă acalmia recentă a Soarelui
Cei care speră ca Soarele să ne salveze de schimbările climatice vor avea parte de dezamăgiri. Lipsa recentă de activitate solară nu este începutul unei scăderi a numărului de pete solare care să dureze câteva decenii – scădere care ar fi răcit clima.
