Deși găurile negre sunt obiecte cosmice misterioase, care-și nu vor dezvălui niciodată complet secretele cuiva din afara acestora, incredibila ingeniozitate umană și perseverența unor cercetători duc la progrese continue în descrierea și înțelegerea acestora.

De la simple curiozități matematice, soluții ale ecuațiilor lui Einstein, în doar câțiva ani, găurile negre au ajuns să fie „fotografiate” cu puțin timp în urmă. Faimosul fizician și gânditor Stephen Hawking a fost în avangarda cercetătorilor privind găurile negre, acesta inițiind și consolidând cunoașterea acestora.

Citiți: Șapte idei bizare ale lui Stephen Hawking

Găurile negre sunt, prin excelență, mistere încapsulate într-o gravitație incredibilă. Poți intra, nu mai poți ieși. Le poți analiza de la distanță, dar nu poți măsura ce este înăuntru. O istorie a acestei idei puteți citi în acest articol.

Știm că găurile negre se „hrănesc” cu materia din jurul acestora. Atunci când sunt active, adică atunci când materia din jurul orizontului evenimentelor găurii negre („granița” găurii negre) se prăbușește în interiorul acesteia, se formează ceea ce se numește „disc de acreție”, adică acel disc de materie din proximitatea găurii negre.

Prin urmare, găurile negre vor avea o masă egală cu cea aflată în interiorul acestora. Dar cum poți afla așa ceva? Căci, cum spuneam, nimeni nu poate observa interiorul unei găuri negre.

Astronomii au observat un lucru: pe măsură ce materia din discul de acreție cade în interiorul găurii negre, se încălzește și emite lumină. Iar intensitatea luminoasă a discului variază în timp, aceste variații fiind observate la intervale de câteva sute de zile.

 



Observând zeci de găuri negre supermasive, ale căror mase erau cunoscute pe baza unor tehnici diferite de estimare, cercetătorii au observat că există o corelație între mărimea găurii negre și durata perioadei de fluctuație a luminozității găurii negre. Cu cât mai masivă gaura neagră, cu atât mai lungă perioada în care varia luminozitatea.

O corelație similară, între mărime și variația luminozității, a fost identificată și în cazul altor corpuri cerești, și anume piticele albe. Piticele albe sunt stele de masă medie aflate în ultima fază a evoluţiei, după ce au trecut prin faza de gigantă roșie (și Soarele va avea această soartă peste câteva miliarde de ani).

Sursa: Nature

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro