Nu, nu vom vorbi despre Lună (despre care am vorbit pe larg în acest articol), ci despre alţi sateliţi naturali ai planetelor din sistemul nostru solar: Io, Europa, Callisto şi Ganymede, sateliţii planetei Jupiter, precum şi despre Titan, Enceladus, Epitemtheus, Janus şi Hyperion, sateliţi ai planetei Saturn.
IO (Jupiter)
IO a fost descoperit în 1610 de Galileo Galilei.
IO este acoperit în piatră topită galbenă care provine de la cei peste 400 de vulcani activi.
Este cel mai uscat loc din sistemul nostru solar şi cel mai activ din punct de vedere geologic.
Suprafaţa lui Io suferă modificări profunde (se înalţă sau creşte cu până la 100 de metri), ca urmare a puternicei gravitaţii exercitate de Jupiter şi ceilalţi sateliţi ai planetei.
Europa (Jupiter)
Satelitul Europa a fost descoperit în 1610 de Galileo Galilei.
Acest satelit este un vast ocean de apă sub o crustă groasă de gheaţă la suprafaţă.
Europa conţine mai multă apă decât toate oceanele Terrei.
Se apreciază că ar putea susţine viaţa.
Se estimează că stratul de apă şi gheaţă este de circa 170 km.
Callisto (Jupiter)
Satelitul Callisto a fost descoperit în 1610 de Galileo Galilei.
Callisto este corpul ceresc cu cele mai multe cratere din sistemul nostru solar.
Sunt zone în care craterele au inele de cratere în interior.
Callisto nu prezintă activitate geologică.
Ganymede (Jupiter)
Satelitul Ganymede a fost descoperit în 1610 de Galileo Galilei.
Ganymede este cel mai mare satelit din sistemul solar, fiind mai mare decât planeta Mercur.
Dacă ar orbita Soarele, ar fi considerat planetă pitică.
Se consideră că la circa 200 km sub suprafaţa satelitului se află un ocean de apă sărată.
Este singurul satelit cu magnetosferă.
Titan (Saturn)
Satelitul Titan a fost descoperit în anul 1665 de către astronomul danez Christiaan Huygens.
Titan este singurul satelit care are o atmosferă densă, fiind din acest punct de vedere asemănător cu Terra.
Climatul specific face ca pe Titan să găsim dune, răuri, lacuri, mări şi delte (de metan, nu de apă, căci temperatura pe Titan este de circa - 179 C).
Enceladus (Saturn)
Satelitul Enceladus a fost descoperit în anul 1789 de către William Herschel.
Enceladus este acoperit cu gheaţă proaspătă şi curată, ceea ce face ca satelitul să reflecte aproape toată lumina primită.
Satelitul are peste 100 de gheizere şi vulcani care aruncă gheaţă şi particule de praf în spaţiu.
Aceste particule de gheaţă şi praf formează un inel în jurul planetei.
Epimetheus şi Janus (Saturn)
Cei doi sateliţi împart aproape aceeaşi orbită, ceea ce i-a făcut pe astronomi să creadă că în fapt cele două corpuri au fost un singur corp ceresc cu mult timp în urmă.
La 4 ani cei doi sateliţi îşi schimbă locul, în proces fiind aproape să intre în coliziune.
Cea mai mică distanţă dintre cei doi sateliţi este de doar 10 mii de kilometri.
Hyperion (Saturn)
Hyperion are o înfăţişare poroasă, probabil din cauza densităţii şi gravităţii scăzute.
Satelitul are o orbită excentrică şi o rotaţie ciudată, probabil ca urmare a influenţei gravitaţionale a satelitului Titan.
Adaptare după The most interesting moons
Credit imagini: NASA
