Cometa Halley. Prima fotografie

 

Mark Twain s-a născut și a murit în aceeaşi ani în care cometa Halley a trecut pe lângă Pământ. Astăzi aflăm că Samuel Clemens s-a născut şi a murit în anii în care cometa Halley a trecut pe lângă Pământ. Trecerea cometei Halley în apropiere de Pământ reprezintă un eveniment care are loc destul de rar, având în vedere că acesta se produce după aproximativ 76 de ani. Ce-l face chiar mai remarcabil este că Twain şi-a prezis anul morţii sale în funcţie de mişcarea prin spaţiu a acestei comete.

În anul 1909, Clemens, cunoscut după pseudonimul Mark Twain, a afirmat: „M-am născut odată cu cometa Halley în 1835. Ea vine din nou anul viitor şi mă aştept să părăsesc lumea aceasta odată cu ea. Va fi cea mai mare dezamăgire din viaţa mea dacă nu plec odată cu cometa Halley. Cel Atotputernic a spus, fără îndoială: Acum se află aici aceşti doi ciudaţi de neînţeles, ei au venit împreună şi trebuie să plece împreună".

Clemens, într-adevăr, s-a născut imediat după ce cometa Halley a apărut în anul 1835 şi a murit din cauza unui atac de cord la o zi după ce a aceasta a ajuns la strălucirea sa maximă, în anul 1910. În afară de legătura care a fost creată între cometa Halley şi Mark Twain, această cometă a reprezentat sursa unui şir de predicţii încă din anul 1705.

Acesta a fost anul în care Sir Edmond Halley a înţeles, pentru prima dată, că cometele care au fost observate în anii 1531, 1607 şi 1682 reprezintă aceeaşi cometă. În lucrarea sa A Synopsis of the Astronomy of Comets, Halley a afirmat că toate aceste comete sunt similare în ceea ce priveşte orbitele lor şi diferiţi alţi parametri care le caracterizează. Pe baza studiului său el a calculat că cometa ar trebui să reapară în anul 1758.



Halley a murit înainte de a vedea că predicția sa s-a adeverit. La fel de sigur ca întotdeauna, cometa a apărut târziu în acel an și a ajuns la periheliu, atunci când a ieșit din spatele Soarelui în anul 1759. Cometa a fost denumită „cometa Halley" în onoarea celui care a descoperit mişcarea sa.

Din cauza orbita sale, cometa Halley reapare întotdeauna după aproximativ 76 de ani, aşa cum Halley a calculat. Cu toate acestea, datorită influenţei gravitaţionale a planetelor pe lângă care trece, perioada sa orbitală poate varia cu un an sau doi.

După descoperirea sa, oamenii de ştiinţă au început să calculeze când a apărut cometa Halley în trecut, ţinând cont de mici abateri posibile faţă de traiectoria calculată. Datele obţinute prin calcul s-au potrivit într-un număr surprinzător de mare cu apariţiile înregistrate ale cometei din istorie. Cea mai veche dată acceptată pentru prima apariţie documentată a cometei Halley este 240 î.Hr., atunci când aceasta a fost observată de astronomii chinezi. Trecerea cometei a fost înregistrată în cronicile Shih Chi şi Wen Hsien Thung Khao. Cu toate acestea, este posibil ca aceasta să fie cometa observată în Grecia încă din anul 467 î.Hr, ceea ce reprezintă cea mai veche înregistrare cunoscută a apariţiei sale.

 

 

În acele vremuri nimeni nu s-a gândit să urmărească în timp apariţiile cometelor pentru a vedea dacă acestea ar putea fi periodice. Se credea că ele reprezintă evenimente izolate care anunţau schimbări sau dezastre. Aşa cum Shakespeare a scris în Julius Caesar în jurul anului 1600: „Când cerşetorii mor nu se observă comete; Cerurile ard la moartea prinţilor". Interesant, cometa Halley a trecut în timpul vieţii lui Cezar, cu aproximaţie în jurul anului 87 î.Hr., cu doi ani înainte de moartea tatălui său.

Cometa a fost, de fapt, în centrul unor evenimente istorice. De exemplu, William Cuceritorul a considerat apariţia cometei ca pe un semn bun înainte de invazia Angliei din anul 1066. Cometa a fost imortalizată pe o tapiserie celebră, Bayeux, care a fost executată după invazie. Tapiseria arată oameni care sărbătoresc încoronarea regelui Harold şi care sunt îngroziţi de cometa care se află deasupra lor. Sub imaginea regelui Harold se află o flotă de nave care fac aluzie la apropierea cuceritorului normand.



Putem fi destul de siguri că cometa observată în anul 1066 era, într-adevăr, cometa Halley datorită unui anume Eilmer din Malmesbury. Eilmer a fost un călugăr născut în jurul anului 980 d.Hr şi care a putut vedea cometa de două ori în timpul vieţii sale. Prima dată a fost în anul 989 şi el a crezut că apariţia cometei a fost un semn rău deoarece la scurt timp după apariţia sa oraşul său a fost atacat de danezi. El a putut vedea cometa din nou în anul 1066 şi se pare că Eilmer, cel puţin, a putut constata legătura dintre cometa din anul 989 cu cea din anul 1066. După a doua apariţie a cometei, Eilmer a spus:

„Ai venit, nu-i aşa?... Ai venit, motiv de lacrimi pentru multe mame, tu păcătoaso. Te urăsc! A trecut mult timp de când te-am văzut dar, aşa cum te văd acum, eu sunt mult mai supărat pentru că te văd anunţând căderea ţării mele. Te urăsc!"

În anul 1222, cometa a trecut din nou pe lângă Pământ prevestind un destin similar. De data aceasta, Genghis Khan a început invazia spre vest. Aparent, el a considerat cometa, care se îndrepta spre vest la fel cum o făcea şi el, ca pe o stea personală. Invazia din Europa a mongolilor a provocat moartea a milioane de oameni şi ea a fost asociată cu apariţia cometei.

Mergem mai departe şi ajungem în anul 1910. Moartea lui Clemens a fost, desigur, un eveniment trist pentru lumea literară, dar acest an a inaugurat o nouă eră pe Pământ. În acel an a fost obţinută prima fotografie a cometei Halley (foto de mai jos) şi până la următoarea sa apariţie din anul 1986 omenirea a avansat tehnologic într-un mod spectaculos, mult mai rapid decât în orice altă perioadă din istoria noastră.

Desigur, noi putem aminti, de asemenea, de războaiele care au avut loc în această perioadă şi care au fost foarte aproape de a provoca distrugerea unei părţi importante din viaţa de pe Pământ. Pe de altă parte, aproximativ în aceeaşi perioadă, noi am fost aproape de a ne distruge pe noi înşine. De asemenea, tot atunci s-a împlinit dorinţa oamenilor de a ieşi în spaţiul cosmic prin efectuarea primilor paşi în afara planetei noastre. Pentru un scurt moment, omenirea s-a unit în anul 1969 pentru a urmări primul pas uman pe suprafaţa Lunii.

În anul 1986, atunci când cometa Halley a ajuns din nou în apropierea noastră, s-a putut realiza prima observaţie din spaţiu a cometei. Aceasta s-a dovedit a fi foarte utilă pentru că apariţia cometei din acel an a fost foarte dezamăgitoare, aşa cum s-a putut observa de pe Pământ. De fapt, potrivit unui studiu publicat în revista Royal Astronomical Society of Canada, apariţia cometei din anul 1986 a fost cea mai nefavorabilă din aproximativ 2000 de ani. Această conjunctură a fost agravată de faptul că poluarea luminoasă a făcut imposibilă observarea ei chiar şi cu ajutorul unui binoclu.

Cu toate acestea, „Halley Armada", aşa cum a fost denumită „flota" de nave spaţiale trimise să observe cometa din spaţiu, a fost capabilă să obţină fotografii de bună calitate ale cometei, captând chiar şi imagini ale nucleului sau. NASA a comentat: „A fost inevitabil ca cea mai faimoasă dintre comete să primească o atenție fără precedent, dar amploarea reală a efortului depus a surprins chiar şi pe majoritatea celor implicaţi în acesta".

Din nefericire, chiar NASA a suferit o tragedie în încercarea de a observa cometa Halley din spațiu. O parte din misiunea navetei Challenger a fost aceea de a observa cometa, dar, din păcate, naveta spaţială a suferit o defecțiune la rachetele purtătoare și a explodat la doar câteva minute de la decolare, provocând moartea tuturor membrilor echipajului.

 

 

Următoarea apariţie a cometei Halley în apropiere de Pământ va avea loc în anul 2061, aceasta urmând să atingă strălucirea sa maximă în cursul lunii iulie a acelui an. Din fericire, se crede că aceasta va fi mult mai luminoasă decât în anul 1986. Poate că de această dată, dacă veţi mai trăi până atunci, veţi putea să o vedeţi de pe o staţie ce orbitează în jurul Lunii sau chiar care se află pe Lună. Cine ştie? Aţi putea chiar să o vedeţi la o dată complet diferită în cadrul unei colonii aflată pe planeta Marte.

Traducere de Cristian-George Podariu după samuel-clemens-born-died-year-halleys-comet

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.