A şasea planetă de la Soare, Saturn este ultima ce poate fi văzută cu ochiul liber. E formată în mare parte din hidrogen, ceea ce o face cel mai puţin densă planetă. Dar Saturn are un sistem spectaculos de inele, ceea ce o face un adevărat "stăpân al inelelor".
Orbita
Dacă am fi pe Saturn, un an (perioada de revoluţie) ar dura 29,46 ani tereştri! Dar deja probabil ştiţi că acest gigant gazos nu poate întreţine viaţa. La prima vedere pare doar un mediu ostil, total diferit de frumoasa noastră planetă. Ştiaţi că totuşi există o asemănare?
Saturn este înclinat faţă de planul orbital cu 26,7⁰ - un unghi puţin mai mare decât înclinaţia axei Pământului. Acest lucru înseamnă că, în timp ce planeta se mişcă pe orbită, polii sunt orientaţi alternativ către Soare. Vă sună cunoscut?
Modificarea orientării lui Saturn faţă de Soare se vede de pe Pământ sub forma închiderii şi deschiderii aparente ale sistemului de inele al planetei. De exemplu, la începutul unei perioade de revoluţie, inelele se văd din margine. Apoi, în timp ce planeta se roteşte şi polul nord se orientează spre Soare, o parte tot mai mare a inelelor se vede deasupra. Pe măsură ce polul nord se îndepărtează de Soare, inelele se închid şi dispar din vedere până când, după 14,73 ani tereştri (la jumătatea orbitei), ele se văd din nou din margine.
Structura
Cu o masă de 95 de ori mai mare decât a Pământului, Saturn este format mai ales din cele mai simple elemente, hidrogen şi heliu, aflate în stare gazoasă şi lichidă.
Stratul exterior al planetei este format din atmosferă gazoasă. În interior, presiunea şi temperatura cresc odată cu adâncimea, iar moleculele de hidrogen şi heliu sunt comprimate până când devin lichide. La adâncimi mari, atomii îşi pierd electronii şi se comportă ca un metal lichid. Curenţii electrici din această regiune generează un câmp magnetic cu intensitatea egală cu 71% din intensitatea câmpului magnetic al Pământului.
Atmosfera
Atmosfera lui Saturn formează suprafaţa vizibilă a acestei planete - o pătură de nori galbeni-deschis, cu benzi de diferite nuanțe pale, paralele cu ecuatorul planetei.
Stratul de nori superior are o temperatură de -140⁰ C, iar pe măsură ce înălţimea scade, scade şi temperatura.
Se crede că Saturn are trei straturi de nori - cel superior, vizibil, format din cristale de gheaţă de amoniac, sub care se află un strat de hidrosulfură de amoniu şi un strat interior, format din particule de gheaţă de apă.
Atmosfera superioară absoarbe lumină ultraviolet de la Soare (1% din cea primită de Pământ). Astfel, temperatura creşte şi se formează un strat subţire de ceaţă asemănătoare smogului. Acesta este stratul care dă planetei un aspect difuz.
Saturn radiază de două ori mai multă energie decât primeşte de la Soare. Căldura suplimentară este generată de picăturile de heliu din stratul metalic al planetei, care transformă energia cinetică în energie termică. Aceasta este transportată prin atmosfera inferioară şi, împreună cu rotaţia planetei, produce vânturile de pe Saturn.
Date generale
Distanţa medie faţă de Soare: 1,43 miliarde km
Temperatura la suprafaţa norilor: -140⁰ C
Diametru: 120 536 km
Volum (Pământ = 1): 763,59
Număr de sateliţi: 34
Perioadă de rotaţie: 10,66 ore
Perioadă de revoluţie (lungimea unui an): 29,46 ani tereştri
Masă (Pământ = 1): 95
Gravitaţia la suprafaţa norilor: 1,07
Observare: Saturn se vede cu ochiul liber 10 luni pe an. Arată ca o stea şi trece printr-o constelaţie zodiacală la fiecare 2,5 ani. Pentru a observa sistemul de inele aveţi nevoie de telescop.
Clima
De pe Pământ putem observa furtuni uriaşe formate din gheaţă de amoniac, atunci când se ridică din ceaţa în care este învăluită planeta Saturn. Acestea se produc o dată la 30 de ani, în miezul verii în emisfera nordică.
În 1990 a fost descoperită o asemenea "mare pată albă", care s-a rotit în jurul planetei, încercuind regiunea ecuatorială pentru o perioadă de aproximativ o lună. Încă nu s-a găsit o explicaţie pentru producerea acestor fenomene.
Pete ovale mai mici, de culori diferite şi formaţiuni asemănătoare unor benzi sunt observate în mod regulat. În 2005, sonda Cassini a descoperit o regiune dominată pe atunci de furtuni, supranumită "aleea furtunilor".
Urmărind aceste furtuni şi norii superiori ai planetei, s-au putut calcula viteza şi direcţia vânturilor. S-a ajuns la concluzia că vânturile de pe Saturn suflă spre est, în aceeași direcţie în care se roteşte planeta şi suflă cu aproximativ 1 800 km/h.
Sateliţii lui Saturn
Descoperit în 1635, Titan este cel mai mare dintre cei 60 de sateliţi ai lui Saturn şi singurul din Sistemul Solar care are o atmosferă substanţială.
Sateliţii lui Saturn sunt formaţi din rocă amestecată cu gheaţă de apă. Unii au suprafeţe vechi, cu cratere, alţii par să aibă suprafaţa remodelată, în urma unor fenomene tectonice sau a unor erupţii de gheaţă. Primii sateliţi descoperiţi poartă numele unor giganţi mitologici (Prometheus, Epimetheus), iar cei descoperiţii recent au nume galice, eschimoase şi scandinave.
Inelele lui Saturn
În 1610, Galileo Galilei descoperea inelele lui Saturn - cele mai întinse, mai mari şi mai spectaculoase din Sistemul Solar.
Aceste inele nu sunt altceva decât aglomerări de fragmente distincte de gheaţă de apă murdară, care descriu orbite individuale în jurul lui Saturn. Fragmentele au dimensiuni diferite, de la particule de praf, la blocuri cu diametrul de câţiva metri. Fiind foarte reflectante, inelele sunt strălucitoare şi foarte uşor de observat.
Inelele individuale sunt identificate prin litere în ordinea descoperirii - C, B şi A se observă foarte uşor, F,G şi E se află în exteriorul acestora, iar D este în interiorul inelului C.
Imagini: Wikipedia.com
