Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat mai multe recomandări în cadrul unui nou plan de apărare împotriva ameninţării unui asteroid şi care reprezintă primii paşi în vederea prevenirii ciocnirii unui asteroid cu planeta Pământ. Recomandările reprezintă un răspuns la explozia unui asteroid ce a avut loc în apropiere de localitatea Chelyabinsk din Rusia. Acest eveniment a avut loc la începutul anului 2013. Explozia obiectului cosmic a provocat rănirea a mii de persoane şi el a avut o dimensiune de aproximativ 17 metri.
Poate părea un subiect desprins din literatura ştiinţifico-fantastică, dar Pământul s-ar putea afla în calea unui asteroid. În prezent ONU analizează ce s-ar putea face în acest caz.
Ceva de zece ori mai mare a explodat deasupra unei regiuni îndepărtate din Siberia denumită Tunguska în anul 1908. Suflul acestei explozii a culcat la pământ mii de kilometri pătraţi de pădure, ea având o putere de sute de ori mai mare decât cea a bombei atomice de la Hiroshima.
Noi am identificat doar 1% din aceşti asteroizi „criminali", ceea ce înseamnă că există de o sută de ori mai mulţi asteroizi în afară de cei pe care îi cunoaştem deja. Unul dintre aceştia, mai devreme sau mai târziu, va avea numele nostru scris pe el.
Chiar dacă poate fi puţin dezamăgitor pentru fanii lui Bruce Willis din filmul Armaghedon, primii paşi ai ONU în direcţia prevenirii ciocnirii Pământului cu un asteroid au presupus înfiinţarea unor comitete. Acestea vor utiliza împreună informaţiile obţinute cu privire la orice asteroid care se apropie de noi (Grupul internaţional de avertizare asupra asteroizilor - Internaţional Asteroid Warning Group) şi vor decide cine va coordona apărarea Pământului (Comitetul privind utilizarea paşnică a spaţiul cosmic - Committee on the Peaceful Uses of Outer Space).
S-ar putea crede că aceasta nu reprezintă mare lucru dar ea este o acţiune importantă. Una dintre problemele importante în ceea ce priveşte acţiunile ce vor fi întreprinse în cazul apropierii unui asteroid o reprezintă implicaţiile juridice cu privire la ceea ce se va întâmpla dacă acestea nu vor decurge cu succes.
Pe scurt, dacă NASA ar constata că un asteroid ar putea lovi SUA şi ar reuşi să modifice direcţia acestuia pentru a evita prăbuşirea pe teritoriul Statelor Unite, provocând în schimb prăbuşirea acestuia în China, acest lucru ar putea fi interpretat ca un act de război.
Pentru o ameninţare globală noi avem nevoie de o acţiune la o scară globală pentru care fiecare îşi va asuma răspunderea dacă ceva nu va merge bine.
Acum este clar cine se va ocupa de asteroizii care vin spre noi. Ne rămâne atunci problemă „simplă" cu privire la identificarea asteroizilor şi modul prin care putem să-i deviem din direcţia Pământului.
Asteroizii sunt de mici dimensiuni (după standardele astronomice), ei fiind cam de mărimea unui teren de fotbal. Identificarea lor nu este similară căutării unui ac într-un car cu fân. Ea este similară căutării unor ace în tot fânul de pe Pământ.
Pentru a face lucrurile şi mai complicate, aceste ace nu sunt frumoase şi strălucitoare, ele sunt întunecate şi abia vizibile. Asteroizii pot fi observaţi cu ajutorul telescoapelor noastre doar atunci când ei reflectă lumina Soarelui. Asta înseamnă că noi suntem complet orbi în ceea ce-i priveşte dacă ei vin din direcţia Soarelui (deşi un telescop spaţial denumit Sentinel, finanţat de o organizaţie non-profit, se va putea afla pe o orbită în jurul Pământului pentru ca toţi asteroizii aflaţi în direcţia Pământului să poată fi observaţi în lumina Soarelui).
Este greu să identifici un asteroid...
Credit: Marshall Space Flight Center al NASA.
În practică, noi identificăm asteroizii realizând fotografii ale cerului nopţii timp de câteva zile şi apoi încercăm să găsim diferenţele dintre imaginile obţinute. În cazul în care ceva s-a deplasat în raport cu stelele din fundal atunci înseamnă că se află aproape de noi.
Noi putem apoi urmări traiectoria asteroidului în timp, observând deplasarea acestuia prin sistemul solar pentru a afla dacă Pământul se poate afla în calea sa cândva în viitor.
Noi nu vom putea cunoaşte vreodată la perfecţie traiectoria acestuia, dar vom putea estima care este probabilitatea ca o eventuală coliziune cu Pământul să se producă. Comitetele ONU vor decide care sunt valorile acestor probabilităţi pentru care este necesară o intervenţie asupra deplasării unui asteroid.
Un asteroid se îndreaptă spre Pământ. În chemăm pe Bruce Willis?
Odată ce am identificat un asteroid care se îndreaptă spre noi, opţiunile noastre în ceea ce priveşte acţiunile asupra sa vor depinde de cât de mult timp vom avea la dispoziţie.
În cazul în care noi vom identifica acest asteroid din timp şi vom putea avea la dispoziţie zeci de ani pentru a face faţă ameninţării sale atunci va fi mult mai uşor decât în cazul în care am avea la dispoziţie doar un an (cu toate că în cazul în care acesta este foarte mare atunci nu vom mai putea avea posibilitatea să intervenim asupra lui, ci doar să încercăm să ne refugiem în buncăre subterane unde să aşteptăm trecerea unei perioade de un an după impactul asteroidului cu Pământul, la fel ca în scenariul filmului Deep Impact).
Deşi filmele de la Hollywood v-ar putea face să credeţi altceva, noi nu vrem să oprim un asteroid (acesta se deplasează prea repede şi este prea masiv pentru a încerca asta). Noi, cu siguranţă, nu vrem nici să-l aruncăm în aer (acţiune care l-ar transforma practic într-o mulţime de fragmente care s-ar deplasa în mare parte pe aceeaşi traiectorie).
În schimb noi ne dorim doar să deviem uşor asteroidul de pe traiectoria sa astfel încât el să treacă pe lângă Pământ. Cu cât vom identifica mai devreme acest asteroid cu atât va putea fi mai delicată intervenţia noastră asupra sa.
Pentru a putea deplasa un asteroid noi avem două opţiuni. Prima ar fi să ne deplasăm cu o navă spaţială pe lângă asteroid şi să aruncăm un sac (sau o frânghie) în jurul acestuia şi să-l tractăm cu ajutorul motoarelor rachetă amplasate pe nava spaţială. Din păcate, asteroidul ar putea fi mai mult un morman de moloz decât o stâncă solidă şi el s-ar putea rupe în bucăţi.
De aceea a doua opţiune ar putea fi mai bună, un tractor gravitaţional.
La fel cum Pământul te trage spre sol datorită gravitaţiei, tu la rândul tău atragi Pământului spre tine. Dar, pentru că tu eşti cu mult mai mic decât Pământul, acţiunea ta nu are niciun efect vizibil.
Dacă vom zbura cu o navă spaţială în apropiere de un asteroid mai mare, aceasta va cădea spre suprafaţa asteroidului, dar, de asemenea, asteroidul va fi atras foarte puţin spre nava spaţială.
Acest lucru înseamnă că dacă vom folosi apoi motoarele rachetă ale navei spaţiale pentru a ne îndepărta de asteroid noi vom putea apoi cădea din nou spre el. Făcând acest lucru un timp suficient de lung vom putea să „remorcăm" chiar şi un asteroid gigant doar cu ajutorul gravitaţiei unei nave spaţiale.
Pentru ca omenirea să nu aibă parte de soarta dinozaurilor, atunci vom avea nevoie de telescoape noi pentru observarea cerului şi de o tehnologie a navelor spaţiale care să permită o deviere a unui asteroid odată ce acesta a fost identificat. Dar, pentru a cita un astronaut celebru, chiar dacă comitetul ONU poate fi un pas mic pentru om, el este un salt uriaş pentru omenire.
Traducere de Cristian-George Podariu după killer-asteroid-committee cu acordul editorului
