Adevărul pe InternetInternetul abundă în informaţii false. Pentru fiecare informaţie validă veţi găsi nenumărate zvonuri, dezinformare şi uneori chiar minciuni de-a dreptul. Cum facem să separăm adevărul în marea de minciuni, zvonuri şi mituri de pe Internet?

 

 

 

 

Separarea adevărului de ficţiune reprezintă atât o luptă mentală, cât şi o cercetare făcută temeinic. Iată cum să vă asiguraţi că nu veţi fi niciodată înşelat.

Atâta timp cât cuvintele sunt publicate într-o formă oarecare, ştiri şi faptele sunt filtrate prin cineva. Uneori este vorba de un zvon ridicol care cumva se transformă într-un fapt ori un de un mic truc, care nu funcţionează deloc. Separarea neadevărului de adevăr este un lucru greu de făcut, dar nu e imposibil.

De ce nu ar trebui să te încrezi în creierul tău pentru a afla adevărul

Înainte de a începe filtrarea tuturor informaţiilor nedorite, trebuie să vorbim rapid despre modul şi motivul pentru care dezinformarea se răspândeşte atât de repede. Sunt mai multe motive, dar două sunt mai răspândite decât altele. În primul rând, avem o perseverenţă în menţinerea propriilor opinii, care este descrisă de către Scientific American astfel:

“Perseverenţa în menţinerea propriilor opinii se referă la menţinerea opiniilor iniţiale în faţa datelor copleşitoare, care contrazic convingerile tale. Toată lumea o face, dar noi suntem deosebit de vulnerabili atunci când convingerile nevalidate formează o parte esenţială a modului în care ne trăim vieţile. Cercetătorii au descoperit că stereotipurile, credinţele religioase şi chiar sinele sunt deosebit de vulnerabile în faţa unor convingeri ferme.”

În esenţă, odată ce o idee devine un "fapt" în capul nostru, ne este destul de greu să credem că opusul este adevărat atunci când este infirmat. Acesta este modul în care se propagă miturile şi zvonurile.

 

 

Convingerea fermă, de asemenea, se împacă bine cu predispoziţiile cognitive: erori de judecată în care vom face erori statistice sau de atribuire pe baza modelelor deja formate. Aceste prejudecăţi includ prejudecata de confirmare, în care avem tendinţa de a ignora informaţiile cu care nu suntem de acord şi efectul de turmă, în care avem tendinţa de a fi de acord cu ceea ce alţi membri ai unui grup cred.

În esenţă, ambele fac ca filtrarea dezinformării să fie dificilă, deoarece noi putem crede aproape orice, dacă ne dorim ca acel ceva să fie adevărat. Singura scăpare este doar să recunoşti faptul că faci acest lucru. Odată ce aţi făcut aceasta, este timpul să începem săpatul după informaţii cu adevărat de încredere.

 

Cum putem afla dacă dezinformarea este adevărată

Dezinformarea este peste tot şi deşi e greu să găseşti adevărul, nu este imposibil. Exemplele variază de la citate clasice falsificate la falşi experţi care pătrund în cultura noastră.

Pune-ţi o întrebare simplă: "Cum ştii ceea ce ştii”?

Aşa cum am menţionat mai sus, creierele noastre nu sunt pe atât de sceptice faţă de informaţii pe cât ar trebui să fie. Uneori, trebuie să ne străduim un pic pentru a identifica aspectele reale. Autorul Scott Berkun sugerează să începi acest proces prin a-ţi pune o întrebare:

“Primul instrument de detecţie este o întrebare: cum ştii ceea ce ştii? Pune pe tapet această întrebare atunci când cineva încearcă să-ţi inoculeze o idee, un argument, o trimitere la un studiu sau sugerează cu prea multă încredere un curs de acţiune. Rareori oamenilor le sunt contestate afirmaţiile, aşa că atunci când cineva le cere să explice modul în care ei au ajuns la acele concluzii poate fi momentul în care se scoate în evidenţă ignoranţa care se ascunde în spatele spuselor lor.”

Evident, nu ai întotdeauna acces direct la cineva care face o afirmaţie, dar punându-ţi ţie această întrebare ("Cum ştiu ei ceea ce ştiu?") va scoate la lumina scepticismul care trebuie să te conducă prin restul procesului.

Urmăriţi lista surselor de informare şi găsiţi contextul afirmaţiilor

Oamenii interpretează informaţiile în mod diferit. Deoarece de multe ori ştirile călătoresc prin mai multe surse înainte de a ajunge în faţa dumneavoastră, este uşor ca adevărul să se piardă de-a lungul procesului. Acesta este motivul pentru care urmărirea unei ştiri până la sursa originală este extrem de importantă.

Cele mai multe site-uri (inclusiv acesta) are o listă cu surse sau cu un link către povestea originală. În cazul în care simţiţi că o anumită informaţie sună dubios, mergeţi şi verificaţi aceste surse. Este, de asemenea, o modalitate pentru a-ţi ridica gradul de scepticism atunci când un site nu prezintă şi o sursă pentru anumite afirmaţii.

Site-urile de tip întrebare şi răspuns, precum Quora şi Yahoo, de obicei apar primele în rezultatele de căutare, dar asta nu înseamnă că răspunsul vine întotdeauna de la un expert verificat. Chiar dacă un sfat sau o informaţie de pe unul din aceste site-uri sună ca şi cum ar fi legitime, este de recomandat să realizaţi o căutare un pic mai în detaliu înainte de a încerca ceva. Dacă unul dintre cei care oferă sfaturi este cu adevărat demn de încredere, ei vor posta un link către o sursă - acesta este un loc bun pentru a începe. Din nou, întrebarea lui Berkun, "Cum ştii ceea ce ştii?" este incredibil de utilă aici. Dacă găsiţi sfaturi sau anumite bucăţi de informaţie pe un forum sau pe un site de tipul întrebare/răspuns, realizează o nouă căutare pentru a vedea dacă răspunsul în sine este valid.

Interviurile sunt, de asemenea, periculos de înşelătoare dintr-un număr de motive. În primul rând, ar putea fi scoase din context (sau pur şi simplu inventate, în întregime). Singura soluţie reală este de a urmări până la origini subiectul interviului (Twitter este de multe ori o unealtă la îndemână pentru a face acest lucru) şi a vedea dacă subiectul interviului a menţionat ceva. În al doilea rând, este întotdeauna bine să verifici ceea ce spun experţii atunci când sunt intervievaţi într-un articol. Orice publicaţie bună vă va oferi și o descriere a experienţei lor de muncă, dar dacă ceva vă suna ca fiind straniu într-un interviu puteţi să realizaţi o căutare după numele acestora pentru a vizualiza alte interviuri pe care le-au realizat sau articolele pe care le-au scris.

Învăţaţi să puneţi întrebările potrivite

Uneori pentru a ajunge la adevăr se impune să puneţi şi câteva întrebări. Dacă ceva pare ciudat, indiferent dacă este un sfat, un fapt sau ceva care sună prea frumos ca să fie adevărat, puneţi-vă următoarele întrebări:

Este sigur sa încerc acest lucru?
Fie că este un sfat sau o informaţie legată de curăţenie sau dietă, primul lucru pe care trebuie să îl aflaţi este dacă este sigur pentru a-l încerca pe cont propriu. Veţi găsi toate tipurile de sfaturi bine intenţionate pe forumuri sau pe site-uri de tipul întrebare/răspuns, dar asta nu înseamnă că ele sunt şi bune. Un sfat sau o anumită informaţie ar putea fi benefice pentru o persoană, dar s-ar putea să fie nepotrivite pentru oricine altcineva. E întotdeauna bine să încerci lucruri noi, doar asiguraţi-vă că nu vor dăuna sănătăţii dumneavoastră.

Declaraţia provine dintr-o sursă credibilă? Chiar şi sursele sigure pot da greş uneori, dar sunt şanse destul de mari, dacă aţi auzit de o publicaţie care îşi selectează bine sursele, să fiţi pe drumul cel bun pentru a găsi adevărul. Să luăm zvonurile despre iPad Mini, ca un exemplu. Wall Street Journal spune că este aşteptat de la o zi la alta, deoarece "unii furnizori de componente ai Apple din Asia spun că au primit astfel de comenzi." Venind de la Wall Street Journal, aceasta sună grozav, dar care sau cine e sursa lor? Cine sunt aceşti producători de componente? Noi nu spunem că iPad Mini nu va fi lansat, dar este important să observaţi atunci când un detaliu lipseşte.

Are persoana care exprimă anumite opinii ceva de câştigat de pe urma declaraţiei sale? Toată lumea minte un pic, dar în cazul în care o persoană are de câştigat de pe urma minciunii sale, atunci merită să acordaţi o mai mare atenţie acestei chestiuni. Fie că este vorba de un supliment de presă, cineva care vrea să îşi vândă cartea, cineva care doreşte să vă prezinte o anumită poveste “adevărată” sau o reclamă, întrebaţi-vă dacă au ceva de câştigat. Dacă într-adevăr acesta este cazul, şansele de vă întâlni cu informaţii false sunt destul de crescute.

Cheia este de a pune o întrebare, dacă vi se pare că o declaraţie sună fals. Nu contează exact care este întrebarea, atâta timp cât pui o întrebare.


Ia aminte la mai multe puncte de vedere


E bine să nu vă lăsaţi scepticismul să vă copleşească. Sunt multe şanse ca orice ştire importantă (sau anumite informaţii) să fie raportată dintr-o mulţime de locuri diferite şi luarea aminte la aceste opinii vă poate ajuta să verificaţi rapid gradul de credibilitate al informaţiilor.

Pentru a face acest lucru, noi folosim extensia News360 Periscope pentru că vă afişează instantaneu puncte de vedere diferite privind articolul pe care îl lecturaţi. Acest lucru vă facilitează accesul rapid la un rezumat a ceea ce alţi oameni spun şi vă ajută să vă formaţi o anumită opinie fără a mai fi nevoie să realizaţi alte căutări.

Ne place, de asemenea, extensia Unsourced pentru Chrome. Unsourced pune o etichetă de avertizare pe anumite ştiri, care sunt în esenţă, reeditări ale comunicatelor de presă, vă trimite direct la sursele de cercetare şi vă afişează o etichetă atunci când statisticile sunt folosite. Acesta funcţionează doar în anumite locuri, dar este destul de folositor pentru a fi păstrat la îndemână.


Comparaţi afirmaţiile dubioase cu sursele de încredere

Nu puteţi lăsa totul pe baza intuiţiei, acesta fiind şi motivul pentru care există o mulţime de site-uri de verificare a informaţiilor. În timp ce chiar şi acestea sunt supuse erorii, uneori ele sunt încă o resursă utilă atunci când sunteţi sunteţi porniţi pe calea descifrării adevărului din noianul de mituri, zvonuri şi minciuni. Aici sunt câteva locuri bune pentru a începe.

- Politicfact: PoliticFact este centrat pe testarea validităţii declaraţiilor date de către politicieni şi a anunţurilor făcute de către acesta. Pe moment este axat mai mult pe alegerile prezidenţiale (domeniu în care şi tu îţi poţi folosi aptitudinile de descoperire a dezinformărilor), dar de obicei PoliticFact realizează o muncă destul de productivă în acoperirea tuturor ştirilor care apar de-a lungul anului.

- FactCheck: FactCheck cercetează afirmaţiile, discursurile şi cifrele din spatele campaniilor politice. Dacă ceva pare putred atunci când îl auzi, acesta este un loc bun pentru a-l verifica.
- Snopes: Snopes este cel mai potrivit loc pentru testarea validităţii miturilor şi legendelor urbane. Acesta realizează o treabă destul de bună în domeniu şi oferă o mulţime de resurse care să le susţină afirmaţiile atunci când este posibil.
- Truth or Fiction: Truth or Fiction ar putea arăta ca şi cum ar fi rămas blocat în anii 90, dar site-ul urmăreşte în continuare validitatea tuturor acestor e-mail-uri ridicole primite de la familie, prieteni şi cunoscuţi. Spoiler alert: cele mai multe chiar nu se bazează pe dovezi.

Desigur, ar trebui să fiţi sceptic şi faţă de site-urile de verificare a faptelor, dar ele constituie o resursă bună atunci când încercaţi să verificaţi validitatea unui citat politic sau vreţi doar adevărul despre o legendă urbană care vă interesează.

 

 

Traducere după how-to-spot-truth-in-the-sea-of-lies-rumors-and-myths-on-the-internet de Alexandru Hutupanu

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.