ComputerÎn cel de-al treilea articol despre cum să-ţi construieşti singur computerul, continuăm detalierea componentelor PC-ului, evidenţiind cele mai importante aspecte în luarea deciziei privind achiziţia. Vorbim despre carcasă şi despre memoria volatilă (RAM).

 

 

 

Construieşte-ţi singur computerul (2)

 

Carcasa

Mărimea. Carcasele au diferite forme şi mărimi; ideea e că placa de bază pe care ai decis să o cumperi trebuie să se potrivească în carcasa pe care urmează să o achiziţionezi. Dacă alegi o placă de bază Mini ITX, atunci ai nevoie de o carcasă Mini ITX Tower ori una Mini ITX Desktop.

Sistemul de răcire. Acest aspect este important şi tebuie să verifici cu atenţie cum este implementat. Fiecare carcasă are particularităţile sale. Cu cât ventilatoarele sunt plasate mai inteligent în interiorul carcasei, cu atât răcirea va fi mai bună, iar computerul va fi ferit de supra-încălzire. E nevoie de un pic de imaginaţie aici şi de intuiţie.

Zgomotul. Coolerele fac zgomot, dar acestea sunt necesare pentru răcirea unităţii centrale a computerului, aşa cum am arătat mai sus. Cu toate acestea, unele coolere sunt mai zgomotoase, iar altele mai puţin zgomotoase. E un aspect de care e bine să ţii cont, pentru că zgomotul deranjează. Cum probabil nu vei avea posibilitatea de a testa cât de zgomotoasă este carcasa pe care "ai pus ochii", ai varinta Internet: citeşte aprecierile diverşilor cumpărători!

 

Carcasa



Numărul spaţiilor pentru dispozitive. Este vorba despre spaţiile dedicate diverselor dispozitive interne ale unităţii centrale, ca hard-diskul, unitatea optică ori unitatea floppy-disk. Ai nevoie de mai multe spaţii? Verifică să existe în carcasă.

Porturile de pe faţa carcasei.
De regulă, carcasele vin cu porturi USB şi intrări pentru căşti şi microfon. Dacă vrei, de exemplu, şi un port FireWire, atunci verifică dacă există pe carcasa ta.

Managementul cablurilor. Dacă nu aţi văzut deja, sunt o mulţime de cabluri în  interiorul computerului, care leagă diversele componente la placa de bază. Nu le poţi lăsa să atârne cum s-o nimeri, pentru că afectează răcirea cu aer a interiorului carsasei. Unele carcase au diverse găuri pentru a permite gruparea cablurilor existente, dar altele nu au, lăsându-vă să vă folosiţi ingeniozitatea pentru organizarea cablurilor.

Aspectul carcasei. Deşi nu adaugă la performanţa computerului, un aspect atrăgător vă ridică stima de sine. La urma urmelor veţi sta cu această carcasă în casă câţiva ani buni, nu?


Memoria volatilă (RAM)

RAM-ul pare simplu de ales, dar trebuie să te asiguri că este compatibil cu placa de bază. Iată la ce trebuie să fii atent, înainte de a cumpăra memorie pentru computerul tău.

Mărimea memoriei RAM. Astăzi 4 GB de RAM sunt suficienţi pentru aproape orice activitate pe computer. Dacă rulezi maşini virtuale ori foloseşti aplicaţii mari consumatoare de memorie, atunci poate trebuie să  cumperi mai multă memorie, de până la 8 GB. Memoria RAM nu este foarte scumpă, iar dacă o să mai ai nevoie în viitor, o poţi achiziona fără probleme, fără o investiţie foarte mare. Atenţie însă la capacitatea plăcii de bază privitoare la RAM, pentru că sunt anumite limite ce nu pot fi depăşite.

Canalele. Placa de bază va accepta RAM cu două ori trei canale. Scrie în specificaţia plăcii de bază ce tip de memorie permite. Acest aspect determină câte bucăţi de memorie vei cumpăra. Dacă ai o placă de bază pe două canale (dual channel), atunci vei vrea să cumperi două memorii (de exemplu, două de câte 2 GB, pentru un total de 4 GB de RAM). Dacă ai o placă de bază pe trei canale (triple channel), atunci vei lua un set de trei memorii.

 

 

Memorie RAM



Tipul de RAM. Majoritatea memoriei de astăzi este DDR3, ultima generaţie de RAM. Tot ce trebuie să faci este să verifici specificaţia tehnică a plăcii de bază şi să vezi ce tip de memorie suportă.

Viteza de lucru. Placa de bază va suporta un număr diferit de frecvenţe ale memoriei (de exemplu, 800/1066/1333). Atunci când cumperi RAM, vei vedea că există un număr ataşat pe memorie, care reprezintă viteza de lucru a acesteia. Nu trebuie să-ţi baţi capul prea mult cu acest aspect, dacă nu ai de gând să faci un overclok procesorului, pentru că nu vei observa nicio diferenţă între memorii de frecveneţe diferite.

Iată un exemplu. Atunci când vreau să cumpăr memorie, primul lucru pe care-l fac este să mă uit la specificaţia plăcii mele de bază. Scrie că este "dual channel", că suportă RAM DDR3, 240 de pini la viteze de 800, 1066 şi 1333.  Pornind de la aceste date preliminare, îmi este clar ce să discut cu tipul de la magazinul de calculatoare.

În privinţa firmelor care produc RAM putem spune că nu există diferenţe foarte mari între produsele acestora din punct de vedere al performanţelor. Branduri populare sunt Crucial, Corsair, Kingston, PNY, OCZ, G.Skill, Mushkin şi Patriot.

Construieşte-ţi singur computerul (4)

 

 

 

Articolul reprezintă traducerea aproximativă şi adaptarea acestui articol, cu acordul editorului.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.