Boomul electrificării din anii '20 a pregătit Statele Unite pentru un secol de dominație industrială și a alimentat o revoluție economică globală.
Dar înainte ca electricitatea să treacă dintr-un sector tehnologic „fierbinte” la statutul de infrastructură invizibilă, lumea a traversat o perioadă de schimbări sociale profunde, o bulă speculativă, un crah bursier, șomaj în masă și un deceniu de turbulențe globale.
Înțelegerea acelei istorii este importantă astăzi. Inteligența artificială (IA) este o tehnologie cu scop general similară și pare pregătită să remodeleze fiecare aspect al economiei. Dar ea arată deja unele dintre trăsăturile ascensiunii, apogeului și prăbușirii electricității din deceniul cunoscut sub numele de „Roaring Twenties”.
Judecata care a urmat atunci s-ar putea repeta.
Mai întâi, boomul electricității
În urmă cu un secol, când oamenii de la Bursa din New York discutau despre cele mai noi investiții „high-tech”, era vorba despre electricitate.
Investitorii au băgat bani în furnizori precum Electric Bond & Share și Commonwealth Edison, dar și în companii care foloseau electricitatea în moduri noi, precum General Electric (electrocasnice), AT&T (telecomunicații) și RCA (radio).
Vânzarea nu era dificilă. Electricitatea aducea filme moderne, reviste noi datorită tiparului rapid și seri petrecute lângă radio.
Era, de asemenea, un evident motor economic, promițând automatizare, productivitate crescută și un viitor al timpului liber și al consumului. În 1920, chiar și liderul revoluției sovietice, Vladimir Lenin, declara: „Comunismul este puterea sovietică plus electrificarea întregii țări”.
Astăzi, o urgență globală similară îi cuprinde atât pe comuniști, cât și pe capitaliști în privința IA, mai ales din cauza aplicațiilor militare.
Apoi, apogeul
Asemenea acțiunilor companiilor de IA din prezent, acțiunile companiilor electrice „au devenit favorite în timpul boomului, deși fundamentele lor erau greu de evaluat”.
Puterea de piață era concentrată. Marile companii foloseau structuri complexe de holding pentru a ocoli reglementările și a vinde acțiuni publicului sub diferite denumiri, deși era vorba de aceleași firme.
Profesorul american de finanțe Harold Bierman, care a susținut că încercările de a reglementa acțiunile supraevaluate din sectorul utilităților au declanșat direct crahul, a estimat că, în septembrie 1929, companiile de utilități reprezentau 18% din bursa din New York. În interiorul sectorului de electricitate, 80% din piață era deținută de doar câteva companii-holding.
Dar acestea erau doar utilitățile. Așa cum se întâmplă astăzi cu IA, exista un ecosistem mult mai vast.
Aproape toate „megacompaniile” anilor '20 (cele mai mari de atunci) datorau ceva electrificării. General Motors, de exemplu, o depășise pe Ford folosind noi tehnici de producție bazate pe electricitate.
În esență, electricitatea a devenit fundalul pieței, la fel cum IA devine astăzi, în timp ce firmele se străduiesc să devină „susținute de IA”.
Nu este de mirare că, în prezent, giganții tehnologici domină peste o treime din indicele S&P 500 și aproape trei sferturi din NASDAQ. Tehnologiile transformatoare generează nu doar creștere economică, ci și o concentrare extremă a pieței.
În 1929, pentru a reflecta importanța noului sector, Dow Jones a lansat ultimul dintre cele trei mari indici bursieri ai săi: Dow Jones Utilities Average, puternic orientat spre companiile de electricitate.
Dar apoi a venit dezastrul
Indicele Dow Jones Utilities Average a atins 144 în 1929. Până în 1934, se prăbușise la doar 17.
Nicio cauză unică nu explică „Marele Crah” al Bursei din New York, care a început pe 24 octombrie 1929 și a precedat Marea Criză economică globală.
Crahul a declanșat o criză bancară, un colaps al creditului, falimente în lanț și o scădere drastică a producției. Șomajul a urcat de la doar 3% la 25% dintre lucrătorii americani până în 1933 și a rămas la două cifre până la intrarea SUA în al Doilea Război Mondial, în 1941.
Efectele de undă au fost globale: majoritatea țărilor au cunoscut creșterea șomajului, mai ales cele dependente de comerțul internațional, precum Chile, Australia, Canada și Germania.
Epoca promisă a timpului liber electric s-a transformat în cozi la cantine și linii de ajutor alimentar.
Prăbușirea a scos la iveală fraude și excese. Antreprenorul în domeniul electricității Samuel Insull, fost protejat al lui Thomas Edison și constructor al companiei Chicago Commonwealth Edison, ajunsese la o avere de 150 de milioane de dolari – o sumă uriașă la acea vreme.
Dar după falimentul imperiului său în 1932, Insull a fost acuzat de delapidare și furt. A fugit peste hotare, a fost adus înapoi și în cele din urmă achitat – însă 600.000 de acționari și 500.000 de deținători de obligațiuni și-au pierdut toate economiile.
Totuși, pentru unii, Insull părea mai degrabă un țap ispășitor, decât un infractor genial, într-un sistem ale cărui defecte erau mult mai profunde.
Au urmat reforme de neconceput în anii boomului.
Legea din 1935 privind companiile-holding din domeniul utilităților publice (Public Utility Holding Company Act) a desființat structurile gigantice de holding și a impus separarea regională. Fostele vedete ale electricității au devenit infrastructuri plictisitoare, reglementate – un fapt reflectat în modestul pătrat „companie de electricitate” de pe tabla originală a jocului Monopoly din 1935.
Lecții din anii '20
IA se extinde mai repede decât pot uneori cei care încearcă să o folosească în afaceri sau în politici guvernamentale să o gestioneze corespunzător.
Așa cum se întâmpla cu electricitatea acum un secol, câteva firme interconectate construiesc infrastructura actuală a IA.
Și, la fel ca atunci, investitorii se înghesuie – de multe ori fără să știe cât de expuși sunt prin fondurile lor de pensii sau fondurile tranzacționate la bursă (ETF).
Așa cum în anii '20 reglementarea electricității era încă laxă, astăzi reglementarea IA este slabă în multe părți ale lumii, deși Uniunea Europeană adoptă o abordare mai dură, prin prima lege din lume dedicată inteligenței artificiale.
Președintele american, Donald Trump, a mers în direcția opusă, reducând activ „reglementările împovărătoare” privind IA. Unele state americane au reacționat prin propriile măsuri, iar instanțele, când sunt consultate, sunt limitate de legi și definiții scrise pentru o epocă diferită.
Putem oare trece la o etapă în care inteligența artificială devine o infrastructură invizibilă, precum electricitatea, fără o nouă prăbușire urmată de reforme?
Dacă paralelele cu boomul electrificării rămân neobservate, șansele sunt reduse.
Traducere după Today’s AI hype has echoes of a devastating technology boom and bust 100 years ago de Cameron Shackell, School of Information Systems, Queensland University of Technology.
