Oamenii de ştiinţă din cadrul Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization (CSIRO) au conceput un program de calculator care ar putea ghida sonda spaţială spre steaua Alpha Centauri, pentru a arăta că planeta Nibiru nu există... şi pentru a dovedi că Pământul se roteşte în jurul Soarelui.
Dr. George Hobbs (CSIRO) şi colegii săi au studiat pulsarii, care sunt stele neutronice, de mici dimensiuni, aflate în rotaţie şi care emit, în mod regulat, unde radio sau raze X, sub forma unor impulsuri de scurtă durată.
În mod obişnuit, astronomii sunt interesaţi să determine, cu mare precizie, momentul când impulsurile emise de un pulsar intră în sistemul nostru solar. De exemplu, micile abateri faţă de timpii de sosire estimaţi ne pot furniza indicii privind comportamentul unui pulsar sau dacă acesta orbitează sau nu o stea.
Navigaţia galactică bazată pe semnalele emise de pulsari este ideală pentru navele spaţiale aflate dincolo de marginile sistemului nostru solar. Sonda spaţială Voyager 1, prezentată aici, se află acum la mai mult de 18 miliarde de kilometri distanţă de Pământ şi se apropie de intrarea în spaţiul interstelar.
Credit: NASA/Astro0
„Dar, de asemenea, noi putem studia problema invers" a spus dr. Hobbs. „Putem folosi informaţiile furnizate de pulsari pentru a determina, într-un mod foarte precis, poziţia telescoapelor noastre".
„În cazul în care telescoapele au fost amplasate la bordul unei nave spaţiale, atunci am putea obţine poziţia navei spaţiale".
Pentru aceasta ar fi necesare observaţii de la cel puţin patru pulsari, la fiecare şapte zile. „Fiecare pulsar ar trebui să fie observat timp de aproximativ o oră", a spus dr. Hobbs. „Dacă aceste observaţii se pot face în acelaşi timp sau dacă ele au loc una după alta, depinde de unde se află pulsarii şi ce fel de detector se utilizează".
Un studiu ce descrie în detaliu modul în care funcţionează noul sistem de navigare a fost acceptat pentru publicare de către revista Advances in Space Research.
Sondele spaţiale aflate în interiorul sistemului nostru solar sunt, de obicei, urmărite şi ghidate de la sol: acesta este rolul Deep Space Communication Complex al CSIRO, din Canberra, de exemplu. Dar pe măsură ce sondele spaţiale se îndepărtează tot mai mult de noi, măsurătorile privind poziţia acestora devin tot mai puţin precise.
Pentru călătoriile ce au loc dincolo de marginile sistemul nostru solar, nava spaţială ar trebui să posede un sistem de navigaţie („autonom") aflat la bordul ei. Giroscoapele şi accelerometrele sunt instrumente utile, dar informaţiile despre poziţia navei spaţiale, furnizate de acestea, devin tot mai puţin precise în timp.
„Navigaţia cu ajutorul pulsarilor rezolvă aceste probleme", a spus Deng Xinping, doctorand la National Space Science Center din Beijing, care este autorul principal al studiului ce descrie acest sistem de navigaţie.
Oamenii de ştiinţă au propus soluţia de navigaţie spaţială, bazată pe pulsari, încă din anul 1974. Punerea sa în practică a devenit recent mai uşor de realizat, datorită dezvoltării de detectoare uşoare, destul de mici, de raze X, care ar putea recepţiona impulsurile de raze X care sunt emise de anumiţi pulsari. NASA cercetează această tehnică.
„Pentru călătoriile spaţiale ce au loc pe distanţe mari, vom folosi pulsarii care au fost observaţi de mai mulţi ani cu ajutorul telescoapelor radio, cum ar fi Parkes, astfel încât secventa impulsurilor emise de aceştia este cunoscută foarte bine", a spus Dr Dick Manchester din partea CSIRO, un membru al echipei de cercetare. „În continuare, la bordul navei vom utiliza un telescop de raze X, care este mult mai mic şi mai uşor".
Dr Hobbs şi colegii săi au realizat o simulare, foarte detaliată, a modului de navigaţie al unei nave spaţiale, în mod autonom, către planeta Marte, folosind această îmbinare de tehnologii spaţiale şi programul de calculator dezvoltat de ei, numit TEMPO2.
„Nava spaţială poate determina poziţia sa cu o precizie de aproximativ 20 km, iar viteza sa cu o precizie de 10 cm pe secundă", a spus dr. Hobbs. „Pe baza informaţiilor noastre, aceasta este cea mai bună precizie pe care cineva a fost în măsură să o demonstreze vreodată".
„Spre deosebire de analizele anterioare, noi am luat în considerare faptul că pulsarii nu sunt, în mod real, perfecţi, ei prezintă variaţii ale secvenţei impulsurilor și așa mai departe. Noi am ţinut cont de aceste caracteristici".
Programul de calculator dezvoltat pentru pulsari poate fi utilizat şi pentru determinarea maselor corpurilor din sistemul nostru solar.
În anul 2010, dr. Hobbs şi colegii săi au folosit o versiune anterioară a programului de calculator pentru a determina cât „cântăresc" planetele aflate până la Saturn, cu o precizie de şase zecimale.
Pământul se deplasează în jurul Soarelui şi această mişcare influenţează momentul în care semnalele de la pulsari ajung la noi. Pentru a elimina acest efect, astronomii calculează momentul când impulsurile de la pulsari ajung în centrul de masă al sistemului solar, în jurul căruia toate planetele orbitează.
„În cazul în care semnalele de la pulsar par a sosi la un moment nepotrivit, noi ştim că valorile maselor planetelor pe care le folosim în ecuaţii trebuie să fie eronate, iar noi putem corecta aceste abateri", a explicat dr. Hobbs.
Noua versiune a programului de calculator le permite astronomilor să excludă masele corpurilor neobservate, inclusiv orice planetă ce se presupune a fi nedescoperită, cum ar fi celebra Nibiru.
„Chiar dacă o planetă este dificil să fie observată în mod direct, nu există nicio modalitate de a masca acţiunea sa gravitaţională", a spus dr. Hobbs. „Dacă nu observăm o influenţă gravitaţională, atunci nu există nicio planetă acolo. Subiect închis".
Şi se poate arăta că Pământul se roteşte în jurul Soarelui? Da, noi putem face, de asemenea, asta.
„Acest lucru a fost dovedit cu câteva sute de ani în urmă", a declarat Dr. Hobbs. „Dar, dacă aveţi nevoie de încă o dovadă, noi o putem obţine".
Traducere de Cristian-George Podariu după pulsars-gps-cosmos cu acordul editorului
