O nouă expoziţie deschisă la Muzeul Maritim Naţional din Londra propune a analiză a modului în care tehnologia a modelat percepţia noastră asupra Universului şi celebrează frumuseţea estetică a fotografiei spaţiale şi rolul important al acesteia în descoperirile ştiinţifice.
Citiţi şi articolul "Imagini pentru inspiraţia generaţiilor viitoare".
Expoziţie de fotografii spaţiale deschisă la Londra
1. Schiţă solară
Observaţii detaliate ale Soarelui care pot fi comparate cu fotografia modernă din zilele noastre au fost desenate de astronomul Samuel Pierpoint Langley în 1873. Sunt înfăţişate două pete solare – zonele mai întunecate şi mai reci ale suprafeţei solare - înconjurate de porţiuni de gaz fierbinte de mărimea continentelor de pe Pământ, care se ridică din interiorul Soarelui.
Petele solare se produc datorită activităţii magnetice intense şi apariţia lor anunţă de obicei o intensificare a exploziilor solare şi evacuări de masă coronală. Acestea pot tulbura magnetosfera Pământului, producând bruiaje în radio comunicaţii, perturbând navigaţia şi stimulând fenomenul de auroră boreală. În 1989 o furtună solară a produs o pană majoră de curent electric în Quebec, Canada, pană de curent care a afectat milioane de oameni.
În prezent putem observa Soarele incredibil de detaliat, de exemplu cu ajutorul sondei NASA cunoscută sub numele de Observatorul Dinamicii Soarelui (SDO), ceea ce ne ajută să înţelegem cauzele variabilităţii Soarelui şi impactul acesteia asupra Pământului.
credit imagine: Observatorul Regal, Greenwich
2. Măsurarea Sistemului Solar
Vechii astronomi recunoşteau faptul că tranziturile planetei Venus - scurtele perioade când această planetă vecină trece direct între Pământ şi Soare - ne pot oferi ocazia de a măsura dimensiunea Sistemului Solar.
Totuşi, aceste tranzituri ale planetei Venus sunt incredibil de rare: cu toate că ele apar în perechi la opt ani distanţă, fiecare pereche este separată de mai mult de un secol. Aceste tranzituri au fost observate în timpul secolului al XVIII-lea, inclusiv de Căpitanul Cook în timpul călătoriei sale spre Tahiti, dar calitatea datelor obţinute pe atunci nu era îndeajuns de bună pentru a permite efectuarea unor calcule matematice.
Până la apariţia următoarei perechi de tranzituri cam prin secolul al XIX-lea, astronomii aveau deja în arsenalul lor o nouă armă: fotografia. Captarea unor imagini ca cea de mai jos, realizată sub cerul senin din Luxor, Egipt, i-a ajutat pe astronomi să calculeze distanţa dintre Pământ şi Soare.
credit imagine: Observatorul Regal, Greenwich
3. Faţa întunecată a Lunii
Luna este o privelişte familiară, cel puţin faţa cu care este întoarsă spre Pământ. În 1959, sonda Soviet-Luna-3 ne-a oferit o nouă perspectivă când a trimis această fotografie granulată a feţei îndepărtate a Lunii. Faţa întunecată a Lunii arată diferit de partea mai apropiată de noi, deoarece are un înveliş mult mai dur şi mai rece. Misiunile ulterioare au găsit apă din abundenţă la polii lunari.
credit imagine: Galeria foto a Centrului Naţional de Date pentru Ştiinţele Spaţiului (NSSDC)
4. Vreme rece
Uranus, a şaptea planetă de la Soare, a fost descoperită în 1781 de astronomul William Herschel. Axa sa de rotaţie este neobişnuit de aproape de planul orbitei sale, ceea ce determină fenomene meteorologice neobişnuite datorate şi faptului că pentru perioade foarte lungi de timp planeta are o emisferă cu faţa la Soare, în timp ce cealaltă emisferă rămâne cufundată în întuneric.
Uranus are cea mai rece atmosferă din tot Sistemul Solar, cu o temperatură de aproximativ -200 ºC. A fost vizitată o singură dată de o navă spaţială atunci când Voyager 2 a pivotat pe lângă ea în 1986. Această imagine în infraroşu a fost obţinută de telescopul spaţial Hubble, care poate detecta strălucirea termică slabă de pe planetă, cea de pe cele mai mari patru inele ale sale, precum şi de pe cele 4 luni care o însoţesc. De asemenea, imaginea arată variaţiile de temperatură de pe Uranus, prin punctele strălucitoare care marchează existenţa unor furtuni uriaşe.
credit imagine: NASA/JPL/STScI
5. Apă pe Marte
Cu navete spaţiale care o orbitează şi cu doi roboţi activi aflaţi pe suprafaţa sa, Marte este unul dintre cele mai studiate corpuri cereşti din Sistemul Solar. Cercetătorii aprofundează studierea diverselor peisaje de pe Marte căutând dovezi că Planeta Roşie ar fi putut cândva oferi condiţii propice vieţii. Aici camera foto NASA de la bordul lui Mars Reconnaissance Orbiter a surprins formaţiuni geologice complexe a căror eroziune dezvăluie straturi complexe de sediment. Acestea pot ofer indicii cu privire la perioada când a existat apă pe Marte, într-un trecut marţian îndepărtat.
credit imagine: Malin Space Science Systems/MGS/JPL/NASA
6. Rezoluţie maximă
Fotografia înfăţişează cu detalii fără precedent nebuloasa Orion, zona de stele în formare cea mai apropiată de Pământ. Este un mozaic de 520 de imagini individuale captate de telescopul Hubble, în cinci culori, cărora li se adaugă şi imaginile de la telescoapele de 2,2 metri ale Observatorului Europei de sud, situate în La Silla, Chile.
Mai mult de 3000 de stele sunt vizibile în etape diferite ale naşterii şi dezvoltării lor. Având o rezoluţie de miliarde de pixeli, imaginea NASA demonstrează cât de departe a ajuns fotografia spaţială în 130 de ani.
credit imagine: NASA/ESA/M. Robberto
7. O vedere directă
Micul punct de deasupra stelei strălucitoare din centru din această fotografie este prima imagine directă a unei planete din afara sistemului nostru solar care orbitează o stea de tipul Soarelui.
Luminozitatea stelelor din apropiere face aproape imposibilă captarea directă a imaginilor exoplanetelor. Această fotografie care înfăţişează o planetă gigantică a fost posibilă datorită unor sisteme optice adaptive extrem de sofisticate ale telescoapelor Gemini - unul aflat în Chile, iar celălalt în Hawaii. Acum este în plin avânt ”vânătoarea” de planete asemănătoare cu Pământul care ar putea fi capabile să găzduiască viaţă.
credit imagine: Observatorul Gemini/D. Lafreniere/R. Jayawardhana/M. van Kerkwijk (University Toronto)
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului visions-universe, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Daniela Albu
