Verigi lipsaStrămoşii noştri hominizi au început să meargă pe două picioare acum două milioane de ani, abandonând legănatul printre copaci şi cocoţatul prin desişul pădurilor din Africa. Un studiu recent sugerează că această tranziţie de la copaci la sol a fost una de lungă durată.

 

 

 

 

Se pare că strămoşul nostru A. Afarensis – simbolizat de scheletul fosil „Lucy” vechi de 3.2 milioane de ani - şi-a trăit cel puţin o parte a vieţii sale în copaci. Doar că Lucy adoptase şi mersul biped.

Asta înseamnă că ideea unei „verigi lipsă” unice între oameni şi strămoşii noştri hominizi este falsă. Nu a existat un moment unic în care oamenii au coborât din copaci pentru a-şi căuta o nouă viaţă la nivelul solului. Procesul a avut loc gradat, de-a lungul mileniilor, cu diferiţi indivizi din diferite specii încercând să vadă ce ar presupune traiul departe de protecţia pădurilor. În loc să căutăm în tranziţia noastră către mersul biped o „verigă lipsă”, o abordare mai exactă ar presupune să vorbim despre o tranziţie de lungă durată, un lanţ cu mai multe zale, tranziţie în cadrul căreia un mod de viaţă a fost înlocuit treptat de altul.

Ştim acum că Lucy şi alţi membri ai speciei din care făcea parte probabil îşi petreceau, cel puţin parţial, timpul în copaci, datorită unei noi descoperiri despre structura umerilor lor. David J Green, anatomist şi Zeresenay Alemseged, antropolog, fac parte dintr-un grup de oameni de ştiinţă care au reuşit să examineze articulaţiile umărului lui Lucy şi ale unui alt schelet fosil de A. Afarensis mult mai în detaliu decât au făcut-o ceilalţi cercetători, în parte datorită faptului că experţii au reuşit în sfârşit să separe aceste oase de roca în care au găsite. Se pare că scobiturile articulaţiilor umerilor lui Lucy erau similare cu cele ale maimuţelor moderne. Deschiderea pentru articulaţiile umerilor este îndreptată în sus, ceea ce înseamnă că această specie îşi petrecea probabil mult timp agăţându-se şi căţărându-se în acelaşi mod în care o fac astăzi maimuţele. Oamenii moderni, spre deosebire de maimuţe, au o deschidere a articulaţiilor umerilor care formează un unghi orientat în jos la naştere şi se roteşte treptat pentru a crea deschideri laterale.



Dat fiind cât de sigură era viaţa micului şi sprintenului A. Afarensis în copaci, ne-am putea întreba: De ce ar fi plecat de acolo? Antropologii cred că orice motiv, de la schimbarea vremii până la simpla curiozitate ar fi putut determina aceşti strămoşi ai oamenilor să caute hrană şi adăpost la sol. Iar odată ce indivizii şi grupurile s-au adaptat mersului pe jos, oamenii s-au transformat în cea mai versatilă primată de pe pământ. Nu trebuie să ne bazăm pe siguranţa copacilor să ne deplasăm. Putem sta în două picioare şi să mergem undeva.

Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce oamenii au cucerit Pământul, răspunsul începe în lungul lanţ evolutiv care o include pe Lucy şi specia sa. Aventurile lor de explorare în afara copacilor au condus în cele din urmă spre o specie de hominizi numită Homo erectus, care au mers până pe coasta de est a Africii şi până în Orientul Mijlociu şi Eurasia. Desigur, creierele noastre de dimensiuni mari ne-au ajutat să devenim un prădător dominant, însă, cu mult înainte de asta, am cucerit planeta datorită modului nostru unic de a ne deplasa pe două picioare.

Această nouă descoperire scoate în evidenţă faptul că schimbările evoluţioniste nu au întotdeauna un început sau un sfârşit uşor. Ne-ar plăcea să credem că a existat o verigă lipsă unică între hominizii asemănători maimuţelor şi homonizii asemănători nouă, poate o singură specie care să traseze un drum clar în cadrul arborelui filogenetic între noi şi cimpanzei. Însă, cu cât aflăm mai multe, cu atât realizăm că nu există nicio specie de acest fel. Există specii care au început procesul de explorare, făcând acele prime călătorii de-a lungul savanelor neîmpădurite şi există specii care au dus mai departe acel proces.

Pentru a înţelege cu adevărat cu funcţionează evoluţia, trebuie să ne debarasăm de mitul că au existat deosebiri radicale între speciile precursoare lui Homo sapiens. Evoluţia este un proces dezordonat şi va rămâne dezordonat. Oamenii moderni continuă procesul de explorare pe care A. Afarensis l-au lansat cu milioane de ani în urmă. Într-un alt milion de ani, un mod complet diferit de deplasare ar putea evolua. Dacă se va întâmpla asta, nu va fi pentru că într-o bună zi toată lumea s-a trezit cu o structură osoasă complet nouă, diferită. Va fi aşa pentru că de-a lungul miilor de ani şi milioanelor de starturi eşuate, ne-am transformat încet şi neregulat într-un fel de om deosebit de ceilalţi care au trăit înaintea lui.



Traducere realizată de Răzvan Gavrilă după Humanity never had a “missing link” to apes.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.