Telescopul AreciboDe la prima transmisie de mesaje în spaţiu, în 1974, alte trei mesaje au fost direcţionate către stelele din vecinătatea Sistemului Solar. Structura respectivelor mesaje a fost mereu alta. În prezent se încearcă stabilirea unui protocol în acest sens.

 

 

Primul mesaj trimis în spaţiu şi destinat civilizaţiilor extraterestre a fost transmis de la radiotelescopul Arecibo din Porto Rico şi direcţionat către cluster-ul globular M13, aflat la 25 000 de ani-lumină. Acesta conţinea date privind ADN-ul uman, Sistemul Solar, telescopul Arecibo, dar şi schiţa unui om. Următoarele trei mesaje trimise au fost direcţionate către stele mai apropiate, aflate la distanţe cuprinse între 20 şi 69 de ani-lumină. Structura mesajelor a crescut în complexitate, iar omul şi realizările sale au reprezentat ideea centrală, mesajele conţinând muzică, poze şi desene făcute de public.

Dimitra Atri de la University of Kansas, Julia DeMarines de la International Space University din Franţa şi Jacob Haqq-Misra de la Pennsylvania State University susţin înfiinţarea unui protocol privind modul în care să se transmită mesajele în spaţiu, în vederea maximizării eficienţei comunicării. Aceştia sugerează evitarea trimiterii de imagini şi sunete, întrucât ar putea exista, la fel ca şi pe Pământ, fiinţe ce nu pot vedea sau auzi. Aceştia propun folosirea unui limbaj matematic.

Deşi teoriile conspiraţioniste susţin ideea că, odată ce prezenţa noastră va fi detectată de către extratereştri, riscul de distrugere a civilizaţiei noastre va creşte, asemenea scenarii nu pot fi luate în serios de către oamenii de ştiinţă. Au trecut mai bine de 100 de ani de când semnale radio provenind de pe Terra ajung în spaţiul cosmic. Astfel, toate semnalele radio emise de undeva de pe Pământ au ajuns deja la peste 100 de ani-lumină distanţă, iar eventualele civilizaţii extraterestre avansate ar putea fi deja conştiente de prezenţa noastră în această regiune a galaxiei.

Dimitra Atri spune: ”În următoarele săptămâni, vom colabora cu matematicieni şi cu radio astronomi pentru a putea ajunge la conţinutul şi modul de comunicare al mesajului. Aşa cum am sugerat în lucrare, datele nu vor fi antropocentrice, precum în încercările anterioare. Odată ce colaborarea noastră ajunge la un protocol, vom crea un site interactiv pentru a-l testa la nivel global. Oricine cu acces la internet va putea să sugereze propriul mesaj care să respecte în linii mari protocolul şi să aibă la bază principii ştiinţifice. Suntem, de asemenea, deschişi la sugestii privind îmbunătăţirea protocolului, sugestii ce pot veni atât din partea comunităţii ştiinţifice, cât şi din partea publicului. Va fi un efort comun.”



Mai multe informații puteți găsi pe
arxiv și pe PhysOrg.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro