espn 3-DESPN - celebra reţea de televiziune cu programe din lumea sportului (Entertainment and Sports Programming Network), va lansa în luna iunie a acestui an, odată cu debutul Campionatului Mondial de fotbal din Africa de Sud, un canal 3-D, care va purta, aşa cum era de aşteptat, numele de ESPN 3D.

Transmisia inaugurală este planificată pentru meciul de deschidere al celei mai urmărite competiţii sportive din acest an, partida dintre ţara gazdă - Africa de Sud şi selecţionata Mexicului. Tehnologia este în teste de mai bine de 2 ani, o premieră având loc în luna septembrie a anului trecut, când ESPN a transmis în câteva campusuri universitare din SUA, dar şi în câteva săli de cinema 3D, meciul de fotbal american dintre echipele Universităţii Californiei de Sud şi cea a Statului Ohio.

Pentru o recepţie corespunzătoare a postului ESPN 3D va fi nevoie de televizoare speciale, dar şi de ochelari  asemănători celor din sălile de cinema 3D. Se pare că ESPN 3D va avea şi concurenţă, analiştii în domeniu aşteptând un anunţ în această săptămână din partea reţelei DirecTV privind lansarea unui canal tridimensional.

 


Sursa: aici

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro