Observatorul Pierre Auger studiază radiaţiile cosmice de ultra-înaltă frecvenţă, cu cea mai mare energie şi cele mai rare particule din Univers. În 1991, James Cronin a călătorit la Leeds, Anglia, pentru a-i face o vizită lui Alan Watson, un expert în fizica radiaţiilor cosmice. Cronin, câştigător al premiului Nobel în domeniul fizicii, care lucrase la experimente de fizica particulelor, din acceleratoare, dorea să-şi expună părerile pentru proiectele despre radiaţii cosmice. Inspirat de propunerea făcută de către fizicianul rus Georgiǐ Khristiansen, el a devenit nerăbdător să vadă construcţia unei multitudini de detectoare, care să dezvăluie misterele radiaţiilor cosmice cu cea mai mare energie din Univers.
Observatorul Pierre Auger
Pe baza discuţiilor purtate cu Watson precum şi cu alţi oameni de ştiinţă, Cronin a îmbinat ideile care i se păreau a fi cele mai bune, dezvoltând o schemă ambiţioasă pentru aproximativ 3000 de staţii de detectare ce urmau a fi instalate pe raza unei suprafeţe mai mari decât cea a statului Rhode Island (4,002 km2).
Pentru a încuraja şi alţi oameni de ştiinţă să ia parte la discuţii, Cronin şi-a împărtăşit conceptul prin intermediul unui preprint la Institutul Enrico Fermi, textul fiind de asemenea publicat în lucrarea unui simpozion din Zuoz, Elveţia, în aprilie 1992. Această schiţă, realizată de către Richard Armstrong, directorul grupului de inginerie al Universităţii din Chicago, este surprinsă în imaginea de mai sus. Desenul prezintă una dintre staţiile de detectare propuse, alimentată de un colector solar şi care comunică printr-un transmiţător cu microunde. Detectoarele urmează să înregistreze vaste fascicule de particule secundare, produse de radiaţiile cosmice de înaltă energie, şi să transmită datele spre o staţie centrală de recepţie.
Cronin şi Watson au devenit parteneri în cadrul proiectului. În 1995, cercetătorii s-au întâlnit timp de şase luni la Laboratorul Naţional al Acceleratorului Fermi pentru a executa un plan detaliat al studiului. Planul a evoluat. Pentru a reduce costurile, cercetătorii au decis să folosească rezervoare cilindrice, cu o capacitate de aproximativ 1362 de litri, pline cu apă, în locul celor dreptunghiulare ce conţineau scintilator, descrise în schiţă.
Când oamenii de ştiinţă au început să se gândească la numele şi acronimele ce urmau a fi utilizate în proiect, Cronin a respins toate propunerile. A ales să denumească observatorul de radiaţii cosmice după Pierre Auger, care a descoperit fasciculele de aer create de radiaţiile cosmice de înaltă energie, în 1938. „Urăsc acronimele”, spune Cronin. “Oamenii se raportează la istoria ştiinţei mai mult decât la un acronim.”
În 1999, oamenii de ştiinţă au pus bazele Observatorului Sudic Pierre Auger din Argentina. Nouă ani mai târziu, colaborarea a sărbătorit inaugurarea proiectului. Agenţii finanţatoare din 19 ţări au contribuit la construcţie. Planurile pentru un observator nordic în Colorado sunt în curs de desfăşurare.
Articol tradus de Mălina Iorga din Symmetry, cu acordul editorilor.
