Yanis Varoufakis a crescut în timpul dictaturii grecești dintre 1967 și 1974. Mai târziu a devenit profesor de economie și, pentru scurt timp, ministru de finanțe al Greciei în 2015.
Tatăl său, inginer chimist într-o fabrică de oțel, i-a insuflat o înțelegere critică a modului în care tehnologia determină schimbarea socială. I-a transmis totodată convingerea că, în fapt, capitalismul și libertatea autentică sunt incompatibile – o perspectivă de stânga care l-a făcut pe tatăl său prizonier politic timp de câțiva ani în timpul „juntei”, așa cum o numeau.
În 1993, când a avut pentru prima dată acces la Internet, tatăl lui Varoufakis i-a pus fiului său o întrebare esențială: „Acum că calculatoarele comunică între ele, va face această rețea imposibilă răsturnarea capitalismului? Sau îi va dezvălui, în sfârșit, călcâiul lui Ahile?”.
Varoufakis s-a gândit la această întrebare de atunci încoace.
Deși, din păcate, nu-i mai poate răspunde personal tatălui său, carte sa „Technofeudalism. What Killed Capitalism” oferă un răspuns sub forma unei reflecții extinse adresate acestuia.
„Călcâiul lui Ahile” a fost o direcție bună. În răspunsul său, Varoufakis susține că nu mai trăim într-o societate capitalistă; capitalismul s-a transformat într-o „formă avansată tehnologic de feudalism”.
De la profit la chirie
Capitaliștii tradiționali sunt acei oameni care pot folosi capitalul – definit ca „orice poate fi utilizat pentru a produce bunuri vândabile” (fabrici, utilaje, materii prime, bani etc.) – pentru a constrânge lucrători și a genera venituri sub formă de profit. Deși acești capitaliști există în continuare, Varoufakis afirmă că nu mai conduc economia așa cum o făceau odinioară.
„La începutul secolului XIX, multe relații feudale erau încă intacte, dar relațiile capitaliste începuseră să domine. Astăzi, relațiile capitaliste persistă, dar cele techno-feudale au început să le depășească”.
Capitaliștii tradiționali, spune el, au devenit „vasali capitaliști”. Sunt subordonați și dependenți de o nouă clasă de „seniori” – marile companii tech – care generează bogății imense prin noile platforme digitale.
A apărut o nouă formă de capital algoritmic – ceea ce Varoufakis numește „capital de tip cloud” – care a înlocuit „cei doi piloni ai capitalismului: piețele și profiturile”.
Piețele au fost „înlocuite de platforme de tranzacționare digitală care seamănă cu piețele, dar nu sunt piețe reale”. În momentul în care intri pe amazon.com, „ieși din capitalism” și intri într-un fel de „fief feudal”: un spațiu digital care aparține unui singur om și algoritmului său, care decide ce produse vezi și ce produse nu vezi.
Dacă ești vânzător, platforma decide cum și cui poți vinde. Termenii de interacțiune, schimb de informații și tranzacționare sunt dictați de un algoritm care „lucrează pentru profiturile lui Jeff Bezos”.
Capitaliștii care se bazează pe acest model de vânzare primesc acces la moșia digitală de la proprietarii virtuali ai terenului – giganții tech. Iar dacă acești „vasali capitaliști” nu respectă legile feudei, sunt alungați – eliminați din App Store-ul Apple sau din indexul de căutare Google – cu consecințe devastatoare pentru afacerile lor.
Accesul la „feuda digitală” vine cu costuri de chirie exorbitante. Varoufakis notează că mulți dezvoltatori din App Store plătesc 30% din toate veniturile, în timp ce Amazon percepe vânzătorilor săi „35% din venituri”. Este, susține el, exact ca în Evul Mediu, când seniorul feudal trimitea șeriful să colecteze o parte importantă din producția țăranilor pentru că el era proprietarul domeniului.
Aceasta nu este extragere de profit prin producție sau servicii, deoarece aceste platforme nu oferă „servicii” în sensul economic al cuvântului. Ele extrag chirii sub formă de comisioane uriașe de la capitaliștii de pe platformele lor.
Nu există aici „mâna invizibilă” a pieței. Platformele Big Tech sunt exceptate de la concurența liberă. Proprietarii lor – „cloudaliștii” – își sporesc averea și puterea cu fiecare clic, exploatând o nouă formă de rentierism permisă de platformele digitale algoritmizate. Parazitând producția capitalistă, au ajuns să o domine.
Iobagi în cloud
Însă Varoufakis susține că s-a întâmplat ceva și mai profund.
Chiar dacă interacționăm frecvent cu capitaliști și muncim pentru salarii, pentru prima dată în istorie „toți contribuim la bogăția și puterea noii clase conducătoare prin „munca noastră neplătită””.
De fiecare dată când folosim un dispozitiv conectat la cloud – telefon, laptop, Alexa, Google Assistant, Siri – adăugăm capital în conturile „cloud-aliștilor”. Aceasta le crește capacitatea de a genera și mai multă bogăție. Cum? Antrenăm algoritmii lor, care ne antrenează pe noi, ca să îi antrenăm la rândul nostru, într-un ciclu continuu menit să ne modeleze dorințele și comportamentele. Ei „ne vând lucruri nouă, în timp ce ne vând atenția altora”.
Această interacțiune nu are loc ca un schimb de piață – cum ar fi plata unui salariu. Suntem toți, spune Varoufakis, „iobagi hi-tech în cloud”.
Publicitarii de după război, precum cei din serialul Mad Men (Varoufakis e fan), considerau televiziunea un miracol pentru că putea livra audiențe către furnizorii de reclame. Puteau crea dorințe de consum gratuite și eficiente.
Dar, subliniază Varoufakis, niciun om de marketing din secolul trecut n-ar fi putut imagina ceva ca Alexa de la Amazon: o rețea digitală care învață „cu viteza fulgerului”, prin inputul a milioane de oameni, cum să ne formeze dorințele. Realitatea noastră e tot mai algoritmizată. Și, fiind atât de utilă și ușor de folosit, dăm toate informațiile voluntar.
Astfel, „capitalul de tip cloud” pe care îl generăm constant le sporește puterea, iar noi abia începem să realizăm asta. Potrivit lui Varoufakis, aproximativ 80% din veniturile companiilor capitaliste tradiționale merg către salarii, în timp ce lucrătorii din Big Tech primesc „mai puțin de 1% din veniturile firmelor lor”.
Relaxare cantitativă
Cum a avut loc această transformare distopică fără ca noi să ne dăm seama? Varoufakis evidențiază doi factori principali:
1. „Bunurile comune” ale Internetului (Web 1.0) au fost transformate în Web 2.0 de companiile Big Tech din SUA și China.
2. Sumele uriașe injectate de băncile centrale după criza financiară globală din 2008 (prin „relaxare cantitativă”) au mers către marile corporații, nu către investiții reale. Alăturat austerității pentru cetățeni, acest lucru a dus la ceea ce Varoufakis numește „stagnare aurită”.
Multe dintre aceste fonduri, inclusiv cele din perioada pandemiei COVID, au ajuns la giganții tech. Prețul acțiunilor lor a explodat.
„Lumea banilor” s-a desprins de „economia reală” în care trăim noi. Într-un mediu în care profitul a devenit „opțional”, companiile Big Tech au ales să-și construiască capitalul cloud, sprijinite de banii băncilor centrale, nu de piețe.
Așadar, pe măsură ce piețele sunt înlocuite treptat de platforme digitale, banii băncilor centrale au înlocuit profiturile private ca motorul care „aprinde motorul economiei globale”. Destinați de bancherii centrali din G7 și de președinții și prim-miniștri lor pentru a „salva capitalismul”, s-a ajuns, fără intenție, la finanțarea apariției unei noi forme de capital (capitalul cloud) și a unei „noi clase conducătoare”.
Criza financiară globală: punctul de cotitură
Schimbări cruciale au avut loc în economiile noastre de la apariția marilor corporații în industrie și bancar, care au devenit tot mai mari pe parcursul secolului XX, ajungând în cele din urmă să devină globale.
Sistemul financiar internațional Bretton Woods – conceput pentru a preveni „iresponsabilitatea alimentată de lăcomie” care a dus la prăbușirea din 1929, Marea Criză și un război mondial – a fost abolit în 1971. Începând cu 1970, economiile au fost dereglementate progresiv, iar politicile de piață liberă au fost din ce în ce mai entuziasmat aplicate, ducând la o nouă versiune „financiarizată” a capitalismului.
Acest lucru a fost facilitat de suprimarea salariilor lucrătorilor și a puterii lor de negociere. Statul slăbit a fost treptat capturat de lobbyști care reprezentau interesele marilor afaceri. Și hegemonia dolarului american în sistemul global a dus la un „tsunami” de dolari care au revenit pe piețele din SUA din Europa, Japonia și, mai târziu, China, „îmbogățind clasa conducătoare a Americii, în ciuda deficitului comercial mare”.
La începutul noului mileniu, acest lucru a dus la o orgie de speculații și, până în 2007, finanțatorii, folosind „complexitatea generată de computere” pentru a ascunde „riscurile uriașe”, „plasaseră pariuri de zece ori mai mari decât venitul total al umanității”.
Noua versiune a capitalismului era în colaps. Dar crescuse într-o asemenea măsură și într-un mod atât de complex și integrat „globalizat”, încât băncile și companiile de asigurări erau „prea mari pentru a falimenta”. Colapsul lor în 2008 ar fi distrus sistemul bancar din SUA și restul lumii. Astfel, a fost „răsplătită” aroganța lor cu ajutoare de stat masive.
Ce ar fi putut să se întâmple, așa cum s-a întâmplat în Suedia în anii 1990, era să „dea afară” băncile, să naționalizeze băncile, să numească noi directori și, ani mai târziu, să le vândă unor noi proprietari – salvând astfel băncile, dar nu pe bancheri.
Ce s-a întâmplat de fapt a fost că băncile, care au primit ajutoare mari, nu au direcționat banii acolo unde erau cel mai mult necesari. Nefiind pedepsiți sau învățați, i-au trimis direct pe Wall Street. Și acolo au rămas. Combinat cu profiturile trimise pe Wall Street din restul lumii, acest lucru a cauzat în cele din urmă o „raliere generală” care a durat mai mult de un deceniu.
Aceasta a ajutat în cele din urmă la alimentarea dezvoltării capitalului cloud, care a depășit capitalismul. Și de fiecare dată când folosim dispozitivele noastre, contribuim la valoarea acestuia.
Cu cât tranzacționăm mai mult prin platforme, cu atât ne îndepărtăm mai mult de un sistem economic condus în primul rând de piețe și profituri și cu atât mai mult puterea se concentrează „în mâinile unui număr și mai mic de indivizi” – un „mic grup de miliardari care trăiesc în principal în California sau Shanghai”.
O revoluție economică condusă de tehnologie
Varoufakis consideră că teoria sa ne ajută să înțelegem mai bine inegalitățile uriașe de avere, „democrațiile atrofiatate”, politica toxică din Occident, geopolitica (vede SUA și China ca două „super-feude cloud”), stagnarea revoluției energetice verzi și multe altele.
Pentru el, nu trăim doar o revoluție tehnologică, ci una **economică**, alimentată de tehnologie. Ne provoacă să înțelegem ce s-a întâmplat cu adevărat cu economiile și societățile noastre în era Big Tech și Big Finance.
Primii ani ai secolului XXI au adus provocări pe care încă nu le înțelegem pe deplin. Un lucru e sigur – nu le putem înfrunta fără să înțelegem ce ni se întâmplă.
Cartea lui Varoufakis e o contribuție importantă în această direcție. Vârsta techno-feudală **nu este inevitabilă**, spune el. Chiar dacă e greu, avem puterea de a respinge „distopia tehnologică” și de a ne construi instituții care să reflecte mai bine libertatea și democrația.
Soluții propuse
Spre sfârșitul cărții Technofeudalism, Varoufakis prezintă câteva propuneri, extrase din cartea sa anterioară Another Now (2020), pentru a aborda aceste probleme. Acestea includ înlocuirea modelului fals „de serviciu gratuit” al cloudaliștilor cu un model universal de microplăți, instituirea unei „Declarații a drepturilor digitale” și utilizarea tehnologiei digitale pentru a „democratiza companiile” (deciziile fiind luate colectiv de „angajați-acționari”).
Varoufakis propune, de asemenea, „democratizarea banilor”. Acest plan ar implica băncile centrale să emită portofele digitale, un venit de bază universal, reconfigurarea „registrului băncii centrale” în direcția unui „sistem comun de plăți și economii” și abolirea capacității actuale a băncilor private de a „crea bani”.
Propunerile sunt destul de radicale, dar cred că Varoufakis ar spune că sunt la fel de radicale precum cer timpurile în care trăim.
Traducere după Is capitalism dead? de Christopher Pollard, întrumător în sociologie și filozofie, Deakin University.
