Una dintre consecinţele prelungirii radicale a duratei vieţii este posibilitatea stabilirii unei gerontocraţii - instaurarea unei elite a seniorilor care îşi va menţine puterea şi bogăţia, dominând în acelaşi timp politica, finanţele şi mediul academic.
Unii critici se tem că societatea va începe să stagneze pe măsură ce generaţiile tinere vor deveni din ce în ce mai frustrate şi marginalizate. Dar, dacă aceste îngrijorări trebuie luate în considerare, un viitor cu multe persoane în vârstă nu va fi aşa de rău cum ar putea crede unii, şi iată de ce.
Într-adevăr, durata vieţii oamenilor creşte din ce în ce mai mult. şi, mai mult decât de extinderea vieţii – este vorba despre extinderea perioadei de viaţă sănătoasă. O concepţie greşită comună în rândul criticilor este că noi ne programăm, după cum a formulat politologul Francis Fukuyama, pentru o "lume de sanatorii particulare", plină de bătrâni decrepiţi, care vor parazita resursele societăţii.
O posibilitate reală?
Dar nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Dacă presupunem că procesul de îmbătrânire poate fi încetinit în mod semnificativ sau chiar oprit, e mai mult decât probabil că generaţiile mai în vârstă vor continua să servească în calitate de membri sensibili şi activi ai societăţii noastre. Şi, având în vedere faptul că persoanele în vârstă sunt tentate de poziţiile de putere şi influenţă din societatea noastră, este posibil ca ele să refuze să se pensioneze când sunt forţate să o facă, pe motiv că o astfel de impunere ar încălca drepturile omului (şi ele ar avea dreptate în această privinţă).
La rândul lor, seniorii vor continua să-şi conducă corporaţiile ca directori executivi şi directori financiari. Ei îşi vor menţine averea şi portofoliile politice, fiind susţinuţi de simpatizanţii mai în vârstă, care reprezintă o populaţie demografic semnificativă. Ei vor ocupa, de asemeni, poziţii de influenţă la universităţi şi în alte instituţii.
Avem precedente care dovedesc această tendinţă. Politicienii, inclusiv senatorii şi membrii diverselor comisii, reuşesc să deţină puterea şi influenţa în legislaturile lor. Judecătorii din SUA pot servi pe viaţă. Ţările non-democratice sunt deosebit de cunoscute pentru instituirea gerontocraţiilor, exemplul cel mai notabil fiind Uniunea Sovietică din timpul şi de după epoca lui Brejnev. Şi instituţiile religioase, aşa cum este Biserica Romano-Catolică, au o deosebită simpatie pentru liderii seniori.
Această perspectivă a fost acoperită pe larg şi în literatura ştiinţifico-fantastică, un exemplu fiind Holy Fire al lui Bruce Sterling, în care gerontocraţiile deţin aproape toată puterea politică şi de capital, în timp ce populaţiile mai tinere trăiesc ca outsideri. În Search the Sky a lui Frederik Pohl gerontocraţia apare ca o democraţie travestită. Este o temă care a fost, de asemenea, abordată în romanul Logan's Run, scris de William F. Nolan şi George Johnson Clayton în 1967. Pentru contracararea influenţei celor mai în vârstă şi a pierderii de resurse valoroase, aici se imaginează o societate discriminatorie faţă de bătrânii, care execută pe oricine trece de 21 de ani.
Îngrijorările
Într-adevăr, există îngrijorări şi cele mai multe sunt legate de inegalitatea socială şi de marginalizarea generaţiilor mai tinere. Deja, în zilele noastre, absolvenţilor le este dificil să-şi găsească locuri de muncă şi "să penetreze" lumea corporativă. Prelungirea duratei de viaţă şi de sănătate ar putea reduce mult mai dramatic piaţa locurilor de muncă. Relaţiile dintre generaţii ar putea să fie marcate de trăiri resentimentare şi anxioase.
O altă temere este aceea că societatea ar putea începe să stagneze şi să aibă aversiune faţă de risc. Acuzaţia comună este faptul că persoanele în vârstă sunt, prin natura lor, conservatoare şi "setate pe direcţiile lor". Progresul social şi cultural, cum ar fi reforma căsătoriei, ar putea eşua într-o haltă înfundată.
În mod similar, există îngrijorarea că gerontocraţiile ar putea reactiva cadrele universitare mai în vârstă. Poate deveni tot mai dificil să fie acceptate conceptele ştiinţifice radicale şi neconvenţionale. După cum foarte bine a spus fizicianul atomist Max Planck, "Un nou adevăr ştiinţific nu triumfă atunci când ţi-ai convins adversarii, făcându-i să vadă lumina, ci, mai degrabă, după moartea adversarilor, când creşte noua generaţie care este familiarizată cu el."
Adaptarea la viaţa extinsă
Dar nu toată lumea e convinsă că acest fapt va constitui o problemă. O astfel de voce vine de la sociologul şi futuristul Hughes James, care lucrează la Trinity College din Connecticut. L-am întrebat dacă gerontocraţia este un fapt care trebuie într-adevăr să ne îngrijoreze.
"Sunt atât de multe alte forme mai importante ale inegalităţii de putere în societate, încât este greu să nu vezi în discuţiile despre gerontocraţie o încercare de distragere a atenţiei de la încălcarea legii corporative prin patriarhat, privilegiul pielii albe, a înfăţişării şi aşa mai departe", a spus el. "Însă da, gerontocraţia este o formă de putere şi există câteva facilităţi pe care societatea noastră democratică le-a asigurat pentru persoanele în vârstă, aşa cum sunt asigurările de sănătate şi stabilitatea veniturilor, lucru pe care nu l-a făcut pentru adulţii care lucrează, pur şi simplu pentru că seniorii sunt mai predispuşi să voteze. Este vorba aici de gerontocraţie sau de modul în care funcţionează o societate democratică? Oamenii care nu se pot organiza pentru solicitarea şi apărarea unor funcţii în câmpul muncii obţin mai puţine dintre ele."
Dar această inegalitate, spune Hughes, va fi repede ştearsă. Suspiciunea lui este că, aşa cum ne adaptăm la viaţa radicală şi la extinderea sănătăţii, una din lupte urmează să se soluţioneze prin creşterea şi eventual eliminarea vârstei de pensionare. Este o luptă, spune el, care va face ca grijile cu privire la o gerontocraţie să pară ciudate.
"În perspectivă optimă, însă, această luptă nu va accentua doar antagonismul dintre generaţii, după cum reiese din romanul lui Christopher Buckley, Boomsday" spune el, "ci va conduce la un sistem mai echitabil şi universal de susţinere a veniturilor şi a serviciilor sociale în afara criteriilor de vârstă."
Aşa că l-am întrebat pe Hughes în ce mod ar putea să fie afectată societatea dacă o generaţie mai în vârstă va refuza să renunţe la prerogativele sale asupra puterii şi capitalului.
"Din nou, întrebarea ar trebui să fie cum va fi afectată societatea atunci când elitele mici care nu dau socoteală nimănui vor controla marea majoritate a bogăţiei?", a răspuns el. Vârsta celor super-bogaţi este destul de irelevantă, a spus el, mai ales atunci când cea mai mare parte a oamenilor din categoria lor de vârstă va fi la fel de săracă şi lipsită de putere ca şi cohortele mai tinere.
"Dacă bogaţii îşi asigură tratamente de sporire a longevităţii şi de îmbunătăţire a performanţelor cognitive, pe care populaţia obişnuită nu şi le poate permite, şi, prin urmare dau naştere unei bucle a privilegiului – capacitatea şi longevitatea care ameninţă să creeze o rasă super-aristocratică de stăpâni - atunci cererea de disponibilizare a acelor terapii pentru toată lumea va deveni un deziderat politic irezistibil", a spus el. "Acest lucru nu se va întâmpla fară incidente, dar democratizarea bogăţiei şi a tehnologiilor longevităţii elitelor este mai mult sau mai puţin inevitabilă."
Futurismul primitiv
Hughes, de asemenea, nu agreează argumentul că prelungirea radicală a duratei de viaţă va duce la stagnarea societăţii. Oricum ar fi, el crede că acuzaţiile aduse bătrânilor referitoare la aversiunea faţă de risc şi la inflexibilitatea acestora sunt discriminatorii faţă de persoanele în vârstă şi de un futurism primitiv.
"Gerontologia a spulberat ideea că oamenii devin mai conservatori cu înaintarea în vârstă", mi-a spus el. "Ei menţin multe dintre gusturile şi convingerile din tinereţe şi, din moment ce grupurile mari de oameni mai în vârstă din ultimul secol au fost întotdeauna mai puţin educate decât cele mai tinere, ele tind să aibă mai puţin din cosmopolitismul şi perspectivele liberale ale grupurilor mai tinere. "Dar evolutia dramatică a opiniilor grupurilor mai în vârstă, pe teme cum ar fi minoritatea, drepturile femeilor şi ale homosexualilor", spune Hughes, "arată că vârsta nu reprezintă o barieră pentru a-ţi schimba părerea asupra unor valori profunde".
Şi, în ceea ce priveşte "futurismul abisal al geronto-fobilor," (el se gândeşte în special la Francis Fukuyama şi la Leon Kass) lucrul principal, susţine Hughes, este că ei trec cu vederea că oamenii de ştiinţă prevăd stimularea organismului în producţia naturală de celule stem, în scopul de a repara boala.
"Creierul seniorilor continuă să producă celule stem", spune Hughes, "şi, atunci când vom fi capabili să stimulăm producerea de celule stem neuronale, în scopul de a preveni neurodegenerarea proprie procesului de îmbătrânire, persoanele în vârstă vor deveni la fel de flexibile cognitiv ca oamenii mai tineri." Hughes face trimiteri la Holy Fire al lui Stereling ca la un prim exemplu al acestei posibilităţi.
În cele din urmă, crede Hughes, ceea ce ne sugerează studiile tot mai extinse despre îmbătrânire, emoţii şi violenţă este faptul că o lume mai în vârstă va fi mai senină şi mult mai puţin violentă.
"Tinerii experimentează mai multe pendulări între emoţiile pozitive şi cele negative şi bărbaţii tineri poartă responsabilitatea pentru cea mai mare parte a violenţei şi a criminalităţii. Persoanele mai în vârstă sunt mai mulţumite cu vieţile lor şi au mai multe criterii de apreciere."
Într-o lume inundată cu tehnologii de distrugere în masă, spune Hughes, o doză puternică de înţelepciune a persoanelor mai în vârstă poate fi exact ceea ce ne trebuie.
Traducere de Maricica Botescu după will-old-people-take-over-the-world.
