În 1994, gazele emanate de corpul unei femei au "pus la podea" cea mai mare parte a personalului unei camere de primiri urgenţe. Ce s-a întâmplat oare atunci? Încercăm să explicăm misterioasa întâmplare în continuare, în cadrul acestui articol.
Televiziunile de ştiri s-au aprins în februarie 1994 când o femeie de 31 de ani, Gloria Ramirez, a murit în camera de primiri urgenţe a unui spital. Ea suferea de cancer avansat de col uterin, şi, când a început să aibă probleme respiratorii şi pulmonare, a chemat paramedicii. Curând după ce a fost adusă la secţia de urgenţe de la Riverside General Hospital din sudul Californiei, ea a leşinat şi nu şi-a mai recăpătat niciodată cunoştinţa. Până acum, nimic nu este neobişnuit sau ieşit din comun din punct de vedere medical.
Una dintre asistente i-a luat sânge lui Ramirez şi a menţionat că acesta arăta şi mirosea ciudat. Ea a simţit un miros asemănător cu cel de amoniac şi câteva persoane au observat cristale de culoare galben-maro plutind în sânge. În timp ce camera de urgenţă se lupta pentru a îmbunătăţi starea lui Ramirez, ce se deteriora repede, o parte din personal a început să se simtă rău. Simptomele au inclus ameţeli şi leşin, o senzaţie de arsură pe piele, greaţă, apnee, tremurături, chiar paralizie. Ramirez a murit şi corpul său a fost izolat, iar aceia care au venit în contact cu trupul ei de asemenea s-au îmbolnăvit. Camera de urgenţă a fost evacuată în parcare. În total, 23 de persoane s-au îmbolnăvit. Cinci au fost spitalizate. O asistentă a fost ţinută în spital timp de 10 zile cu tremurături şi apnee. Cel mai grav bolnav, o doctoriţă rezidentă numită Julie Gorchynski, a stat la terapie intensivă timp de 2 săptămâni, având apnee, hepatită, pancreatită şi necroză a măduvei osoase, ceea ce i-a paralizat picioarele timp de luni de zile, având nevoie de cel puţin trei intervenţii chirurgicale.
Echipele de televiziune au ajuns cam în acelaşi timp cu echipa Riverside County de detectare a materialelor periculoase, şi, cum sudul Californiei a fost cuprins de panică (povestea cadavrului femeii care, cu emanaţiile sale, îmbolnăvea oamenii se răspândise), a trecut aproape neobservat faptul că echipa de detectare a materialelor periculoase nu a descoperit nimic ieşit din comun. Ei nu au descoperit nimic neobişnuit în interiorul camerei de urgenţă. Au căutat toate substanţele toxice care puteau fi găsite de către echipamentele lor şi nu au detectat nimic care ar fi putut provoca îmbolnăvirea personalului.
Sarcina a căzut în responsabilitatea legiştilor. Medicii patologi au devenit responsabili cu autopsia cadavrului toxic. A fost cea mai neobişnuită autopsie pe care a văzut-o districtul vreodată: doctorii purtau costume complet etanşe şi măşti contra gazelor, într-o cameră special sigilată. Ei au luat probe de peste tot: de ţesut, de sânge, chiar şi din aerul dinăuntrul sacului pentru cadavre, în care a fost ea ţinută. Rezultatele analizelor? Nimic. Biroul medicului legist nu a găsit nimic care să contrazică faptul că au avut de a face cu o victimă a cancerului de col uterin, şi, ca şi în cazul echipei de detectare a materialelor periculoase, nu au găsit nimic care să fi îmbolnăvit personalul spitalului sau măcar care să-i fi fost dăunător în vreun fel.
S-a dovedit că femeia toxică nu era de fapt toxică. Aşa a rezultat în urma tuturor investigaţiilor efectuate de medici.
Şi totuşi, doi membri ai personalului din secţia de urgenţă încă se află în spital, cu incontestabile probleme fizice medicale, iar restul personalului îşi aminteşte de mirosuri şi de sângele ciudat. Ceva real s-a întâmplat în acea noapte de februarie şi toate semnele o indică pe Gloria Ramirez sau către ceva dinăuntrul ei. Cu toate acestea, nu a putut fi stabilit nimic cu certitudine. Multe investigaţii s-au blocat în puncte moarte. Şi, în septembrie 1994, la aproape 7 luni de când femeia toxică a îmbolnăvit personalul medical, departamentul de sănătate a lansat raportul său oficial. Ramirez a murit de cancer de col uterin şi nu de altceva. Victimele din camera de urgenţă s-au dovedit a fi bolnave fără cauze explicabile din punct de vedere medical şi s-a determinat că au suferit de o boală sociogenică în masă, declanşată de un miros înspăimântător de origine necunoscută.
O boală sociogenică este una cauzată sau influenţată mai degrabă de factori sociali decât de un agent patologic de natură fizică. Este o formă de isterie în masă, unde efectul este o boală percepută ca atare. Conceptul de boală sociogenică este controversat şi etichetarea în această categorie a oricărui eveniment întotdeauna provoacă diferenţe de opinii şi provocări. Este un diagnostic pe care aproape nimeni nu-l va accepta.
În timpul războiului din Golf, când primele rachete irakiene SCUD au lovit Israelul, 40% dintre civilii din apropiere au raportat simptome compatibile cu un atac cu gaz, exact aşa cum se aşteptau, în ciuda faptului că nu exista un focos chimic în rachete. În 1998, 800 de elevi din Iordania au fost vaccinaţi şi 122 au ajuns la spital pentru ceea ce credeau ei că ar fi fost efecte secundare; dar aproape nimeni nu suferea de vreun efect secundar. Şi mai mulţi elevi s-au simţit rău în Belgia în 1999, după ce au băut Coca-Cola, deşi nu s-a găsit nimic în neregulă cu băutura şi niciunuia dintre copii nu i s-a găsit ceva la efectuarea testelor de sânge. Toate aceste trei evenimente sunt considerate a fi exemple de boli sociogenice. În toate cazurile, epidemia a fost declanşată probabil de foarte puţine victime, care au răspuns la o cauză necunoscută, probabil o reacţie reală la ceva. Dar cauza a fost interpretată greşit, ca fiind datorată oricărui eveniment ce a fost evident la vremea respectivă, şi a declanşat şi altora, care au fost expuşi la această interpretare, stres experimentat acut şi frică; astfel boala sociogenică în masă a fost declanşată.
Episodul Riverside cu femeia toxică este în concordanţă cu acest diagnostic. Au existat un număr de surprize uimitoare când Gloria Ramirez a ajuns la secţia de urgenţă. În afară de mirosul de amoniac al sângelui şi cristalele galben-maro din acesta, personalul a observat că pielea de pe abdomen avea un aspect ciudat uleios şi mirosea a usturoi. Oricare dintre aceste amănunte sau chiar toate, ar fi putut declanşa frică, greaţă ori un alt răspuns la stresul asistentei ce a luat sânge, fapt pe care ea şi alţii l-au interpretat ca fiind un răspuns fizic la gaz toxic. De menţionat este că aproape toate victimele erau femei, iar femeile sunt din punct de vedere istoric mult mai receptive la bolile sociogenice, potrivit unui sondaj de specialitate, publicat în British Journal of Psychiatry în 2002. Nici un reziduu toxic nu a fost găsit de către echipa de detectare a materialelor periculoase sau de către echipa medicului legist. Paramedicii care au răspuns la apelul lui Ramirez şi au adus-o la spital, au venit de asemenea în contact cu sângele ei atunci când i-au introdus o branulă şi nu au raportat că s-ar fi simţit rău după aceea. În ciuda faptului că pare improbabil să se fi întâmplat la personalul experimentat al unei secţii de urgenţă, boala sociogenică nu doar că se potriveşte foarte bine cu incidentul femeii toxice, ci este, de asemenea, un caz aproape evident de o astfel de boală.
Dar, în ciuda raportului oficial, investigaţiile toxicologice au continuat în culise întregul an. Când medicii legişti nu au găsit nimic, ei au apelat la o sursă impresionantă de ajutor: Lawrence Livermore National Laboratory din nordul Californiei. Întrucât nu erau prea multe de făcut în războiul rece al afacerilor din 1994, Livermore a înfiinţat un laborator de criminalistică pentru a oferi expertiza lor agenţiilor de aplicare a legilor, care ar fi putut avea nevoie de ajutor.
În timp ce oficial a fost oferită explicaţia cu boala sociogenică şi Dr. Gorchynski a intentat un proces de 6 milioane de dolari împotriva spitalului, în culise echipa de la Livermore muncea din greu. Pentru a nu lungi povestea, ei au pus cap la cap un scenariu pe care unii îl văd plauzibil, iar alţii nu. Descoperirea lor se datorează analizei probelor luate de la Ramirez, analize făcute cu ajutorul unui spectrometru de masă şi al unui cromatograf de gaze, dar un rol important l-a jucat şi analiza aerului aflat în spaţiul dintre eşantion şi capacul recipientului. Spectrometrul a arătat un lucru surprinzător, care nu a putut fi luat în calcul datorită medicamentelor care i-au fost date lui Ramirez: a fost descoperită o concentraţie de dimetil sulfonă.
Dimetil sulfona este la un atom de oxigen distanţă de o substanţă chimică asemănătoare, numită dimetilsulfoxid, de obicei numită DMSO. DMSO este vândut sub formă de gel şi este un degresant puternic; este, de asemenea, folosit de sportivi ca unguent împotriva durerilor musculare. De fapt, mulţi oameni îl folosesc pentru a calma durerea, ce provine, de exemplu, de la artrită. Nu e prea grozav pentru noi, dar oamenii îl folosesc oricum. DMSO a atras atenţia cercetătorilor de la Livermore pentru că această substanţă ar putea explica aspectul uleios al trupului lui Ramirez şi mirosul de usturoi.
Când paramedicii i-au dat lui Ramirez oxigen în ambulanţă, concentraţia mare de oxigen din sângele ei s-a combinat cu DMSO, cercetătorii susţinând că şi-ar fi auto-administrat această substanţă pentru a-şi calma durerea provocată de cancer, formându-se astfel dimetil sulfona observată în rezultatele spectometrului. Familia lui Ramirez a insistat că ea nu lua DMSO, dar este destul de greu să contrazici rezultatele spectrometrului, şi, cu siguranţă, nu ar fi fost primul pacient suferind de cancer care ar fi făcut acest lucru. Mai mult, cancerul ei de col uterin a provocat o insuficienţă renală (care este, de fapt, cauza morţii ei) şi DMSO ar fi existat la niveluri foarte ridicate în sângele ei. În testele cercetătorilor de la Livermore, care reproduc acest proces, dimetil sulfona din sânge - atunci când este răcită sub temperatura corpului, ca de exemplu dacă este trasă într-o seringă - formează cristale albe frumoase, care, atunci când sunt vizualizate prin plasma sângelui, par a fi cristale galben-maro, ca cele raportate de către personalul spitalului.
Problema este că dimetil sulfona nu ar fi rănit pe nimeni, aici fiind punctul unde descoperirile de la Livermore devin controversate. Dacă unele dintre moleculele de dimetil sulfonă ar fi ieşit din fluxul ei sanguin, s-ar fi combinat cu sulfaţi pentru a forma sulfat de dimetil, care este un puternic gaz neurotoxic. Acesta produce toate simptomele pe care le-a manifestat personalul din camera de urgenţă, cu excepţia senzaţiei de greaţă. Ar produce chiar şi hepatita şi pancreatita ce au atacat-o pe Julie Gorchynski. Când paramedicii au introdus o branulă pacientei, în ambulanţă, conversia DMSO în dimetil sulfonă era de abia la început şi nu a existat niciun gaz neurotoxic de genul sulfatului de dimetil care să-i afecteze. Dar până la momentul în care personalul spitalului i-a acordat îngrijire medicală de specialitate, gazul era deja într-o concentraţie suficientă pentru a-i îmbolnăvi pe cei care i-au prelevat sânge, ceea ce s-a şi întâmplat.
Unii chimişti găsesc improbabilă această transformare a dimetil sulfonei în sulfat de dimetil, dar cercetătorii de la Livermore argumentează că acest lucru s-ar fi întâmplat în mod inevitabil, cel puţin pentru o cantitate mică de substanţă. Este imposibil să ştim dacă acest lucru este ceea ce i s-a întâmplat cu adevărat Gloriei Ramirez, pentru că, dacă ar fi fost aşa, atunci toţi compuşii suspecţi, cu excepţia dimetil sulfonei, s-ar fi evaporat sau s-ar fi desfăcut înapoi în componente ce s-ar fi găsit în mod normal în corp, acoperindu-şi efectiv urmele şi inducând în eroare echipa de detectare a materialelor periculoase şi pe medicii legişti. În noiembrie, chiar revista People a raportat că misterul femeii toxice a fost rezolvat, invocând ca ultimă cauză utilizarea de DMSO de către Ramirez.
Deci, există două teorii destul de solide care au rămas până acum în picioare, boala sociogenică şi DMSO. Nici una nu este perfectă şi ambele au avut parte de critici.
Nu ştim cu certitudine şi probabil nu vom şti niciodată ce a cauzat evenimentele tragice din noaptea de februarie, din Riverside. Dar o analiză a faptelor arată că titlul de „femeia toxică” este nedrept şi nemeritat. Nu a fost nimic toxic la Gloria Ramirez; a fost doar o victimă de cancer mult prea tânără, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a se menţine în viaţă la sfârşitul unei boli dureroase şi îngrozitoare. Sperăm că am învăţat ceva din cazul ei, prevenind astfel daunele viitoare.
Traducere de pe: http://skeptoid.com/episodes/4291
Traducător: Duceac Irina
