După ani întregi în care am încercat să înțeleg mintea celor care îi rănesc pe alții, mi-am mutat recent atenția, ca psiholog criminalist, de la crimele violente către lumea mai puțin cunoscută a criminalității ecologice.
Documentându-mă pentru noua mea carte, „Green Crime: Inside the Minds of the People Destroying the Planet and How to Stop Them” („Crima verde: în mintea celor care distrug planeta și cum să-i oprim”), am vrut să-i înțeleg pe cei care reprezintă o amenințare pentru noi la o scară mult mai mare – uneori chiar existențială. De ce aleg oamenii să distrugă Pământul și ce putem face pentru a-i opri?
Când le spun oamenilor că mă interesează crimele asupra mediului, adesea mă întreabă două lucruri.
Mai întâi, unii mă întreabă dacă mă refer la activiștii de mediu. Nu – oamenii care ies pe stradă pentru a atrage atenția asupra planetei, chiar și cei care comit infracțiuni precum vandalizarea unei clădiri, comit infracțiuni pentru mediu, nu împotriva lui. Este o problemă faptul că atât de mulți se gândesc mai întâi la protestatarii care vor să protejeze planeta, înainte să se gândească la cei care o distrug.
În al doilea rând, oamenii confundă adesea infracțiunea de mediu cu dauna adusă mediului. În alte contexte, înțelegem că nu toate faptele dăunătoare sunt infracțiuni. De exemplu, știm diferența dintre o ceartă agresivă și o crimă. Ambele sunt dăunătoare, dar doar una este infracțiune. La fel stau lucrurile și în problemele de mediu. Există multe lucruri pe care o companie sau o persoană le poate face legal, dar care sunt dăunătoare pentru Pământ, fără a fi infracțiuni. De multe ori, doar cele mai grave forme de vătămare a mediului sunt incriminate.
O infracțiune de mediu este atunci când cineva încalcă o lege legată de distrugerea sau contaminarea solului, aerului ori apei noastre sau de eliminarea biodiversității – precum copacii și animalele.
Aceste „crime verzi” includ fapte precum incendierea unei rezervații naturale protejate, braconarea unei specii pe cale de dispariție sau deversarea de ape toxice netratate în râuri și lacuri, care îmbolnăvesc oamenii.
Alberto Ayala, director executiv al Districtului pentru Managementul Calității Aerului Metropolitan Sacramento, a dezvăluit ceea ce este considerat unul dintre cele mai mari cazuri de fraudă corporativă și infracțiune de mediu din toate timpurile: scandalul „dieselgate” din 2015, când s-a descoperit că mașinile diesel emiteau pe șosea mult mai multă poluare toxică decât pe timpul testelor de reglementare.
Când l-am intervievat, Ayala mi-a spus clar că avem nevoie de oameni care să verifice că firmele nu ne otrăvesc aerul, nu ne vând lucruri care ne îmbolnăvesc sau care ar putea exploda. Industria a dovedit în repetate rânduri că nu va avea întotdeauna în vedere interesul nostru – sau al planetei. Reglementatorii se asigură că există garduri de protecție.
Nu este vorba doar despre companii. O mare parte din criminalitatea ecologică la scară largă este comisă de grupări de crimă organizată. Unele sunt înarmate și ucid oameni în timpul comiterii acestor infracțiuni.
Agenții sub acoperire, precum cei care lucrează pentru „Environmental Investigation Agency” (o organizație caritabilă cu sediul la Londra și New York), se infiltrează în aceste rețele de crimă organizată. Agenții câștigă încrederea infractorilor, îi surprind cu camere ascunse și oferă dosare cu probe poliției locale sau Interpolului, pentru ca aceștia să poată continua investigația și să formuleze acuzații. Avocații de mediu se asigură apoi că aceste acuzații se transformă în condamnări.
Odată ce acești infractori de mediu sunt prinși, există cercetători care ajută la clarificarea mentalității și motivațiilor lor. Printre exemple se numără Vidette Bester, care studiază minerii ilegali, și Ted Leggett, care a condus cercetarea pentru raportul ONU privind criminalitatea legată de fauna sălbatică.
Profilul psihologic: modelul celor șase piloni
Sintetizând astfel de cercetări cu lucrări mai ample din științele sociale, am dezvoltat un profil psihologic al infractorilor de mediu. Îl numesc „modelul celor șase piloni”. Profilul arată că motivațiile lor sunt mai nuanțate – și uneori mai inteligible – decât pare la prima vedere.
Oamenii comit infracțiuni împotriva mediului pentru că:
- simt că este mai ușor să facă ceva ilegal decât legal (ușurință);
- simt că vor scăpa nepedepsiți (impunitate);
- iau mai mult decât au nevoie – și iau de la alții (lăcomie).
Infractorii de mediu se conving și că:
- ceea ce fac nu este chiar atât de grav (raționalizare);
- oricum toți ceilalți fac la fel (conformism).
Sentimentul că nu există altă opțiune – fie pentru că persoana este în sărăcie extremă, fie pentru că simte o presiune enormă la locul de muncă – este, de asemenea, un factor important (disperare).
Înțelegând acești factori, putem spera să recunoaștem momentele în care suntem noi înșine în pericol să devenim infractori ecologici sau să luăm alte decizii dăunătoare.
În lupta pentru natură, rămâne important să ne reducem amprenta ecologică alegând mese mai bazate pe plante, evitând zborurile inutile, cumpărând la mâna a doua în loc de nou și izolându-ne locuințele.
Fac toate aceste lucruri pentru că știu că nu doar ajută la reducerea daunelor asupra naturii la care contribui personal, ci și pentru că vreau să normalizez aceste comportamente în propriul meu cerc social. Totuși, știu și că ceea ce fac eu nu va avea nici pe departe același impact ca prinderea infractorilor de mediu.
Trebuie să includem criminalitatea ecologică în discuțiile despre cum să ne salvăm planeta. Și trebuie să recunoaștem mai bine – și să celebrăm – oamenii care trag la răspundere infractorii de mediu.
Traducere după Criminal psychologists are profiling a different kind of killer – environmental offenders de Julia Shaw, cercetător psihologie criminală, UCL.
