Ce înseamnă a fi conştient? Cum se defineşte experienţa conştientă umană? Este starea de conştienţă produsul creierului sau este mai mult de atât? Cum înţeleg oamenii de ştiinţă conştienţa şi ce ne spun studiile din domeniul neurologiei despre aceasta?
CONSIDERENTE FILOZOFICE DESPRE CONŞTIENŢĂ
Trebuie delimitate de la bun început sensurile noţiunilor conştiinţă/conştienţă. Conştiinţa trimite, în general, la ideea de glas interior care ne avertizează cu privire la moralitatea unei fapte, situaţii, etc., iar conştienţa are semnificaţia de experimentare conştientă a vieţii, capacitatea de a reflecta asupra lumii şi asupra sinelui şi de a acţiona în conformitate cu propria voinţă, ceea ce ne deosebeşte de maşini. Deşi termenul conştiinţă este folosit uneori şi cu sensul de conştienţă (exemplu: stări modificate de conştiinţă), pentru o mai bună înţelegere a subiectului propus, vom folosi al doilea termen.
David Chalmers, profesor de filozofie la Universitatea Naţională Australiană, specializat în filozofia minţii, a formulat „problema dificilă a conştienţei” (the hard problem of consciousness) care cere o explicaţie a conştienţei fenomenale din punct de vedere neurologic, cum se naşte sentimentul de a ştii că eşti din ceva material (creierul şi interconectarea neuronilor). Conştienţa fenomenală se referă la senzaţia subiectivă de a fi, a percepe, a da o interpretare unică sinelui şi experienţelor sale, ceea ce se mai numeşte şi qualia. Qualia (de la lat. quāle, care înseamnă „de ce tip?”) defineşte calitatea subiectivă a experienţei conştiente. De exemplu, o durere de măsea este o experienţă subiectivă, un mod specific de a experimenta al fiecăruia şi imposibil de descris cu precizie în cuvinte.
Conştienţa de acces (access consciousness) se referă la accesarea informaţiei din propria memorie, pentru verbalizare, raţionare şi controlul comportamentului. Din acest punct de vedere, conştienţa nu înseamnă altceva decât folosirea informaţiilor disponibile (ceea ce primim pe cale senzorială, ceea ce am memorat etc.) pentru a judeca, interpreta, a emite rezultate şi a controla, consistent cu acestea, comportamentul. Din perspectiva conştienţei de acces nu există nici o problemă dificilă a conştienţei, şi bineînţeles, nu există qualia, ci doar problema uşoară a conştienţei, aceea de a înţelege funcţionarea ei ca mecanism. Acest lucru este susţinut şi de Daniel Dennet, filozof şi profesor universitar la Universitatea Tufts, SUA , care susţine explicarea conştienţei în totalitatea sa în relaţie cu impactul ei asupra comportamentului.
Şi filozofi celebri din trecut, ca René Descartes sau Immanuel Kant au abordat ideea de conştienţă. René Descartes considera orice gând o expresie a conştienţei. El a indicat o anumită glandă din creier (glanda pineală), pe care a numit-o glanda H, ca loc de interacţiune între suflet şi corp. Descartes nu consideră imaginile mentale (qualia) ca fiind produsul activităţii organelor de simţ sau creierului, ci mai degrabă ca fiind „forme sau imagini” care unesc sufletul şi corpul prin glanda H. În zilele noastre, glanda pineală nu suscită acelaşi interes în studiul conştienţei.
Cum arată lumea exterioară pe care o interpretăm cu ajutorul simţurilor nu se ştie exact. Lucrurile pe care le vedem în mod conştient sunt distribuite în timp şi spaţiu, însă conştienţa este cea care le dă sens, prin reprezentare. Descartes a propus ideea că sufletul (non-fizic) este locul din care se observă, iar conţinutul a ceea ce e observat este dat de activitatea creierului (idee numită Dualismul Cartesian). Immanuel Kant, pe de altă parte, dădea sens experienţei conştiente în legătură strânsă cu timpul. Din perspectiva lui, timpul susţine propria noastră reprezentare a lucrurilor ca fiind ori simultane ori în momente diferite. Filozoful George Berkeley vedea conştienţa ca ceva ce nu ţine neapărat de materie (o formă de idealism), în timp ce Leibniz credea că fiecare punct din Univers are experienţă conştientă, o formă de panpsihism. Panpsihismul este conceptul potrivit căruia întreaga materie este fundamental conştientă, lucru pe care unii cred că îl indică şi interpretările descoperirilor fizicii cuantice, un alt subiect demn de luat în seamă când discutăm despre observarea realităţii şi conştienţă.
La polul opus panpsihismului se află o altă variantă, plauzibilă în rândul oamenilor de ştiinţă, cea de emergenţă a fenomenului conştienţei ca urmare a complexităţii proceselor creierului. Din acest punct de vedere, studii ca cele ce implică pacienţii cu emisferele cerebrale separate, sunt de un deosebit interes.
STUDIUL CONŞTIENŢEI CA PRODUS AL CREIERULUI
EFECTELE DESPĂRŢIRII EMISFERELOR CEREBRALE
Dorinţa de a descoperi explicaţia logică pentru conştienţă, de a înţelege mecanismul conştiinţei, a determinat cercetătorii să studieze creierul. Neurologia a încercat să explice conştienţa ca efect al complexităţii creierului. Creierul uman este un sistem extrem de complex care, pe lângă susţinerea şi reglarea funcţiilor vitale, face posibilă, printre altele, procesarea informaţiilor venite pe calea simţurilor, interpretarea şi memorarea lor, folosirea limbajului verbal ca mijloc de comunicare (verbalizarea reprezentând un mijloc de raportare la lumea exterioară dar şi un mijloc de raportare la lumea interioară, a sinelui). Ceea ce este interesant este că, deşi aceste funcţii sunt realizate de diverse regiuni ale creierului, activitatea conştientă înglobează toate aceste funcţii într-un tot unitar, actul de a reflecta şi a observa apare ca o operaţie în sine. Cercetătorii au încercat să descopere dacă nu cumva creierul, în funcţionarea sa, creează „iluzia” conştiinţei, impresia că suntem la pupitrul de comandă, deşi totul se desfăşoară atent stabilit de modulele creierului, specializate în realizarea anumitor funcţii. Din această perspectivă creierul este un ansamblu funcţional care, prin evoluţie, a produs conştienţa, conştienţa fiind un epifenomen al creierului.
Studiul stării de conştienţă devine interesant când analizăm cazurile pacienţilor cu emisferele cerebrale separate fizic, prin întreruperea punţii de legătură dintre acestea, a corpului calos. Cercetătorul Michael S. Gazzaniga de la Dartmouth College, SUA, a testat astfel de pacienţi. El a observat că în urma operaţiei de separare a survenit o scindare, activându-se câte o „minte” pentru fiecare emisferă. Cunoscând faptul că fiecare emisferă îndeplineşte funcţii specifice, cercetătorul a pus în evidenţă caracterul modular al creierului şi efectele lipsei de comunicare între module pentru „senzaţia” de conştienţă.
Emisfera stângă este specializată, printre altele, în folosirea limbajului şi raţionare, deci emisfera dreaptă, prin separare, întâmpină probleme în sarcini cognitive şi vorbire, deşi se descurcă mult mai bine când este vorba despre orientarea spaţială. Emisfera dreaptă are o mai mare capacitate de analiză asupra elementelor faciale nefamiliare decât cea stângă, iar emisfera stânga o mai mare capacitate în a genera expresii faciale voluntare, deşi ambele pot genera expresii faciale la exprimarea unor emoţii spontane. Exemplele pot continua, însă ideea de bază este că emisferele cerebrale cuprind module orientate pe realizarea diverselor funcţii, în ciuda faptului că noi simţim toate aceste funcţii integrate ca act unificat al conştienţei.
Unul dintre experimentele cercetătorului a presupus prezentarea unei imagini diferite fiecărei emisfere a unui pacient cu corpul calos secţionat. Acest lucru este posibil prin prezentarea imaginilor în stânga şi dreapta câmpului vizual devreme ce fiecare emisferă este specializată pe un anumit câmp vizual. Emisferei stângi i s-a prezentat o imagine ce înfăţişa o gheară de pui, iar celei drepte o imagine cu zăpadă. Subiectului i s-a cerut apoi să aleagă dintr-un set de imagini pe cele potrivite pentru fiecare dintre imaginile prezentate iniţiale. Acesta a ales cu mâna stângă o imagine cu o lopată şi cu cea dreaptă o imagine cu un pui, deci fiecare emisferă a realizat asocierea corectă. Întrebat de ce a ales aceste imagini, emisfera sa stânga (cea care interpretează şi foloseşte limbajul) a intervenit, iar subiectul şi-a motivat răspunsul prin faptul că puiul se potriveşte cu gheara de pui, iar lopata o foloseşti pentru a curăţa de pui (în loc de a curăţa de zăpada, care ar fi trebuit să fie răspunsul corect). Ceea ce s-a întâmplat este faptul că emisfera stângă a observat alegerea imaginii cu lopata de către mâna stânga (deci alegerea emisferei drepte), dar fiind deconectată de la emisfera dreaptă nu a putut şti motivele alegerii şi a căutat o interpretare bazându-se pe cunoştinţele disponibile (în acest caz, propria alegere, imaginea cu puiul), ceea ce a creat un răspuns inconsistent din punct de vedere logic. Cercetătorul este de părere că în emisfera stângă se află un sistem specializat pe care îl numeşte „interpretor” şi care are rolul de a căuta explicaţii pentru apariţia diferitelor evenimente, care caută ordinea.
Într-un alt experiment, cercetătorul i-a prezentat exclusiv emisferei drepte a unei paciente un film ce înfăţişa scene de violenţă. Când pacienta a fost întrebată ce a văzut, deoarece nu putea accesa funcţia de vorbire pentru emisfera dreaptă (centrul vorbirii nu se află în aceasta), emisfera stângă (cea care nu a văzut filmul) a răspuns că nu este sigură de ce a văzut, posibil doar un „flash” alb. Descrierea filmului de către subiect a fost departe de ceea ce fusese înfăţişat, însă emoţiile produse de film (o oarecare teamă, anxietate) au fost detectate de emisfera stângă. Subiectul (de fapt, conştientul emisferei stângi) nu a putut identifica corelarea cognitiv-emoţională care s-a produs, dar a încercat să explice emoţiile prin neagrearea camerei în care se află sau anxietatea faţă de cercetător, deci conştientul practic a fost lipsit de caracterul lui unitar.
CONCLUZII
Poate fi misterul conştienţei soluţionat? Deocamdată nu putem şti. Cum nu putem şti nici dacă sistemele complexe construite de om (calculatoare, roboţi) vor putea să dobândească acest unic sentiment al conştienţei, cu care este înzestrat doar omul, din câte cunoaştem până acum. Este posibil ca studii mai elaborate să arunce o lumină nouă asupra fenomenului conştienţei. Până atunci tot ce putem face este să aşteptăm...
Bibliografie
Encyclopedia of the Human Brain, vol. 2
en.wikipedia.org/wiki/Consciousness
en.wikipedia.org/wiki/Hard_problem_of_consciousness
en.wikipedia.org/wiki/Qualia
en.wikipedia.org/wiki/David_Chalmers
