Eşti nefericit dacă nu ai bani şi poţi deveni fericit dacă reuşeşti să câştigi (sau să furi) mai mulţi bani? Studiile de psihologie pozitivă (reperul meu ştiinţific în această problemă) par să spună că nu, dar acest răspuns trebuie citit în mod corect.
Mai exact, există o relaţie pozitivă între venituri şi satisfacţia cu propria viaţă, dar această relaţie nu este lineară. Ce înseamnă asta? Înseamnă că pe măsură ce câştigi din ce în ce mai mulţi bani contribuţia acestor venituri suplimentare la nivelul tău de fericire este tot mai mică şi, dincolo de un anumit nivel, aproape nulă. Prin urmare, pentru fericire, banii contează, dar nu foarte mult.
Cel mai mare spor de fericire îl înregistrează oamenii aflaţi la limita sărăciei (cu mari dificultăţi în asigurarea necesitaţilor primare) atunci când câştigă mai mulţi bani. Gândeşte-te la o persoană în vârstă, cu o pensie de 300 de lei pe lună, ale cărei venituri se dublează brusc, prin generozitatea unei nepoate îndepărtate. Deci banii contează cel mai mult, din perspectiva impactului avut asupra satisfacţiei cu viaţa, pentru cei care au foarte puţini bani.
Pe măsură ce urcăm pe această scară, banii continuă să conteze însă din ce în ce mai puţin (şi, de la un moment dat, adică de la un anumit nivel al veniturilor, nu mai contează aproape deloc). Ai vrea să ştii care este acest nivel?
Nu am date pentru România (ştiinţa nu a ajuns la acest nivel la noi), dar îţi pot oferi datele din SUA, cea mai interesantă ţară de pe glob din punct de vedere al dezvoltării cercetării de toate tipurile (vezi articolul).
La un câştig de sub 50.000 de dolari pe an există o asociere modestă între venituri şi fericire, iar la peste 50.000 orice sumă suplimentară nu mai aduce, practic, nici un spor semnificativ. Dacă tu ai fi o persoană medie din SUA şi ai câştiga deja un pic peste 4.000 de dolari pe lună, orice câştig suplimentar (5.000, 6.000, 7.000…20.000 etc.) nu ar mai avea impact asupra satisfacţiei tale cu viaţa. Dacă te-ai încăpăţâna, totuşi, să câştigi mai mult, imaginându-ţi că astfel vei fi mai fericită, te anunţ că eşti înscris la vânătoarea mistreţului cu colţi de argint.
Pe o perioadă de 60 de ani (1940-2000) în care PIB-ul american s-a triplat (adică americanii au devenit de trei ori mai prosperi, ajungând, la nivelul unei familii medii, să aibă de două ori mai multe maşini, plus aparate de aer condiţionat, inexistente în anii 40, televizoare color, computere etc.) nivelul satisfacţiei cu viaţa a rămas constant. De ce? (vezi articol)
Merită să te uiţi pe studiul de mai sus, a fost citat în literatura de specialitate de 1.140 de ori; e un număr colosal.
Poate America nu este relevantă, aşa că hai să ne uităm la Germania, adică la un studiu cu un eşantion spectaculos de mare, realizat longitudinal. Cei mai săraci germani (cu venituri anuale sub 10.000 de dolari: urmăresc un manual scris pentru americani) au niveluri agregate de satisfacţie cu viaţa undeva în jur de 6,4 (pe o scală în care 10 este valoarea maximă). Câştigând, prin urmare, mai puţin de 700 de euro pe lună (am transformat pentru tine), sunt la 6,4.
Şi acum să ne uităm la cineva care câştigă de 4 ori mai mult (2.800 euro pe lună). Care crezi că este scorul life-satisfaction? Este în jur de 6,7. Să mergem mai sus! Ce venituri anuale crezi că sunt foarte puţin peste 7,0? Îţi spun eu: pe la 75.000 de dolari (un pic sub 5.000 de euro pe lună). Şi cine este la 7,5? Cetăţeanul german cu venituri între 150.000 şi 200.000 de dolari pe an (mai mult de 10.000 de euro pe lună).
Cum ne explicăm aceste corelaţii modeste (şi apoi nule, dincolo de un prag), cel puţin pentru locuitorii ţărilor dezvoltate din punct de vedere economic şi social? Iată câteva idei...
:: Modelul adaptării hedonice. Oamenii se obişnuiesc relativ repede cu nivelul superior de confort şi îl percep ca fiind de la sine-înţeles. Nu peste mult timp, când ne vom confrunta din nou cu temperaturi peste 35 de grade, vei fi nefericită dacă nu vei avea aparat de aer condiţionat, mai ales dacă stai la ultimul etaj, dar nu vei percepe că o binecuvântare prezenţa aerului condiţionat, instalat deja în urmă cu 3 ani.
:: Creşterea nivelului de aspiraţii în contextul comparaţiei sociale. Dacă îţi permiţi să mergi în vacanţă în Grecia benchmark-ul tău nu îl mai reprezintă cei care merg la Vama Veche, ci aceia care merg în Thailanda sau în Caraibe.
:: Creşterea veniturilor este însoţită de creşterea nivelului de stres. Responsabilităţile şi presiunile mai mari ale unui job foarte bine plătit, anxietăţi în legătură cu investiţiile etc. generează emoţii negative, iar asta trage în jos satisfacţia cu viaţa (ce câştigi pe o parte pierzi pe alta).
Fireşte că înţelegerea acestor mecanisme psihologice ne permite să le gestionăm într-un mod înţelept, astfel încât să maximizăm nivelul de fericire minimizând costurile. Ai vrea să ştii cum?
Poate îţi povestesc, dar mai întâi vreau să mă refer şi la naţiuni (pentru că şi gradul de „fericire” al ţărilor a fost studiat, făcându-se chiar clasamente; americanii au mers şi mai departe, ei şi-au clasificat propriile state: dacă vrei să emigrezi te anunţ că cele mai fericite state par a fi Hawaii şi Louisiana, evident, ultimul înainte de Katrina).
Există o legătură destul de bună între PIB-ul unei ţări şi fericirea locuitorilor ei, în sensul că PIB-ul este un predictor puternic al nivelului de satisfacţie al cetăţenilor. În general ţările mai bogate sunt mai fericite decât ţările mai sărace dar există şi excepţii.
Sondajul Gallup Worl Survey din 2006 nu conţine nicio tară cu un venit mediu anual mai mic de 2.000 de dolari aflată mai sus (pe scara satisfacţiei cu viaţa) de orice altă ţară cu un venit mediu de 20.000 de dolari pe an. Dacă îţi place statistică: coeficientul Pearson este 0,82 (adică foarte mare). În medie, ţările bogate au cetăţeni satisfăcuţi, iar ţările sărace nu (atenţie, vorbim de grupuri agregate de oameni şi nu de indivizi particulari!).
Din acest punct de vedere este mai bine să te fi născut într-o ţară bogată şi, în ipoteza în care îţi pregăteşti următoarea incarnare (glumesc, nu cred în aşa ceva), îţi sugerez Elveţia (printre cele mai bune scoruri satisfacţie medie cu viata-PIB pe cap de locuitor), Suedia, Danemarca, Novegia, Finlanda (ţi se pare că sunt dintr-o anume parte a Europei?), dar şi Australia, Luxemburg, Irlanda, Olanda sau Canada.
Alte variabile fiind constante, nu contează dacă eşti suedeză sau olandeză. Din clipa în care PIB-ul a sărit de 8.000 de dolari pe cap de locuitor, ne spune Martin Seligman în Authentic Happiness, corelaţia între puterea de cumpărare şi fericire dispare (România e dată ca exemplu negativ în cartea lui, cu o satisfacţie medie cu viaţa de 5,88, la acea dată, mai mare decât a Bulgariei dar mai mică decât a Nigeriei) cu mai mult de jumătate de punct.
Dar am şi veşti bune: Robert Biswas Diener, supranumit Indiana Jones al psihologiei pozitive, datorită locurilor exotice în care a studiat fericirea, a comparat oamenii străzii dintr-un oraş din California cu cerşetorii şi prostituatele din mahalalele oraşului Calcutta. Primii erau mai nefericiţi! Dar cel mai interesant rezultat a fost un altul: în numeroase domenii ale vieţii cerşetorii şi prostituatele de la periferia Calcuttei aveau un nivel al satisfacţiei destul de apropiat de acela al studenţilor de la Universitatea din Calcutta. Iată că şi în condiţii de sărăcie extremă oamenii pot găsi motive pentru a fi fericiţi, modificându-şi aşteptările.
Apropo, deţin câteva proprietăţi imobiliare în Calcutta, crezi că te-ar interesa?
Vreau să subliniez că a fi bogat sau a trăi într-o ţară bogată nu este deloc echivalent cu a fi fericit. Există ţări mai degrabă sărace cu un nivel rezonabil de fericire (India este la 6,70 în clasamentul menţionat de Seligman), pe de o parte, iar dorinţa permanentă de bunuri şi servicii tot mai sofisticate, în cazul celor prosperi din punct de vedere economic, anulează efectele câştigurilor superioare, pe de altă parte.
Psihologia pozitivă pare a evalua materialismul care a proliferat în societăţile dezvoltate ca fiind mai degrabă toxic pentru fericire (mistreţul cu colţi de argint). Dacă înţelegem asta, ne putem proteja de el alegând să cheltuim banii în moduri inteligente, care generează fericire în mod durabil. Ce păcat că nu am timp (acum) să-ţi descriu aceste moduri! Dar mă bazez pe intuiţia şi înţelepciunea ta!
Vreau, totuşi, să-ţi ofer un indiciu: poţi experimenta un spor semnificativ de fericire atunci când… atenţie… alegi să cheltui banii… pe altcineva (de la a face daruri şi a-i ajuta, ţintit, pe cei cu anumite nevoi până la a oferi angajaţilor profit-sharing bonuses).
Adrian, după ce că nu am suficienţi bani, tu îmi spui acum şi să-i dau altora? parcă te aud! Da, în principiu asta îţi spun, dar apreciază, te rog, că nu am spus şi cât de mult să dai altora! Un studiu interesant publicat în Science (2008) sugerează că nu cantitatea contează, ci acţiunea în sine (vezi articolul).
În general, a dărui (bani, timp, cunoaştere/expertiză, servicii) este o rută foarte puternică (în sensul ştiinţific de „robustă”) către fericire. Dar poţi testa afirmaţia mea, nu-i aşa? Ah, există şi o şmecherie: dacă vei dărui pentru a fi fericit (împotrivindu-te în sinea ta), îţi spun de pe acum că nu vei fi fericit! Şmecheria este să ştii să te pui în dispoziţia de a dărui şi să oferi de dragul de a oferi şi nu pentru un câştig ulterior. Dar cum să te pui în dispoziția de a dărui, mai ales dacă nu e ceva care să te definească? Nu insinuez nimic. Eh, vezi, de aceea există psihologie pozitivă, pentru a învăţa astfel de lucruri!
Voi încheia acest articol cu un studiu foarte simpatic din 2008:
http://www.pnas.org/content/105/3/1050.abstract
http://scholar.google.com/citations?uşer=o_S7lhUAAAAJ&hl=ro
Plassmann, H., ODoherty, J., Shiv, B., and Rangel, A., Marketing Actions Modulate the Neural Representation of Experienced Pleasantness, PNAS, 105 (3), 1050-54 (2008).
Subiecţii au fost invitaţi să bea vin în timp ce stăteau în fMRI. Li s-a măsurat activitatea neurală şi s-a descoperit un grad superior de plăcere în cazul vinului mai scump.
Şi ce dacă, te-ai putea întreba! Vinul mai scump este de o calitate mai bună, aproape oricine ştie asta. Ah, am uitat să-ţi spun: în ambele situaţii era acelaşi vin!
Articolul este preluat de pe Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului
