Ni se întâmplă să uităm numele cunoscuţilor chiar şi atunci când ne aflăm în preajma lor, să uităm cuvinte pe care le folosim în mod uzual sau să gândim ceva şi să spunem altceva. Încercăm să remediem situaţia şi nu acordăm prea multă importanţă acestor “ratări”.
Articolul reprezintă o perspectivă freudiană asupra subiectului expus
Aceste “uitări” nu sunt atât de întâmplătoare pe cât suntem tentaţi să credem. Primul care a dat o explicaţie detaliată a cauzelor apariţiei lor, a fost psihanalistul austriac Sigmund Freud. El le-a denumit acte ratate și le-a dedicat o întreagă carte: Psihopatologia vieţii cotidiene.
Actele ratate sunt fenomene psihice prin care unele manifestări ale inconştientului apar în câmpul conştiinţei. În spatele fiecărui act ratat există o intenţie, o tendinţă, o asociere. Ele au întotdeauna un sens. În mintea umană nimic nu se produce fără sens.
Psihicul uman este o înlănțuire de procese care se influențează reciproc. Înainte de apariţia psihanalizei, producerea actelor rate a fost pusă pe seama unor disfuncţionalităţi psihofiziologice, cum ar fi: oboseala, distragerea atenţiei, surescitarea minţii. Freud este primul cercetător care aduce în prim-plan autonomia psihicului faţă de somatic în producerea actelor ratate.
Actele rate în concepţia psihanalitică sunt fenomene psihice, ce rezultă din doua intenţii: una conştientă care este perturbată şi alta inconştientă sau preconştientă care perturbă.
Clasificare şi exemple de acte ratate
Un prim criteriu de clasificare este cel al forţei de manifestare al celor doua intenţii: conştientă şi preconştientă. De aici rezultă două posibilităţi de manifestare ale actului ratat:
- intenţia preconştientă înlocuieşte total intenţia conştientă. Consecinţa acestei înlocuiri este exprimarea fără voie a dorinţei noastre de a face altceva decât facem în momentul respectiv. Exemplul dat de Freud ilustrează acest lucru: preşedintele Parlamentului din Viena la începutul unei ședințe afirmă: “declar închisă ședința”.
- realizarea unui compromis între intenţia perturbatoare (cea preconştientă) şi intenţia perturbată (conştientă) dă naştere unui act ratat ce exprimă asocierea dintre evenimentele neplăcute refulate, cenzurate de inconştient şi o anumită situaţie favorabilă prin care evenimentul cenzurat este adus la “suprafaţă’. Ex: pacienta vrând să spună “obstinaţie” spune “obstinenţă”. Asociaţiile arată că tendinţa perturbatoare preconştientă constă în gândurile ei referitoare la perioada de abstinenţă pe care o traversa în acel moment.
Al doilea criteriu de clasificare, folosit de Freud, este activitatea conştientă perturbată. În această situaţie avem o serie de acte ratate ce ţin de rostirea greşită a unor nume, scrierea greşită a unor cuvinte, lectura greşită, uitarea de nume proprii, pierderea de obiecte.
Actele ratate pot fi simple, un singur act manifestat într-un anumit context sau complexe, o înlănţuire de acte ratate manifestate în aceeaşi situaţie.
Importanţa actelor ratate
Dacă la nivelul psihologiei simţului comun, al vieţii zilnice, producerea actelor ratate este tratată ca un simplu “lapsus”, fără prea mare importanţă, ele reprezintă puncte de interes în terapia psihanalitică şi nu numai.
Actele ratate exprimă de fapt, interdicţiile morale pe care societatea le impune şi mintea noastră refuză sa le accepte deschis, fără luptă. Lupta se da între ceea dorim să facem sau să fim la un moment dat şi ceea ce ne este impus din afara, ca şi conduită morala ce creează şi menţine echilibrul social.
Actele ratate sunt o forma de manifestare prin care inconştientul se eliberează de unele tendinţe cenzurate de conştient. Ele sunt produse atât de psihicul considerat normal, sănătos, cât şi de cel cu disfuncţionalităţi.
Bibliografie:
Introducere în Psihanaliză. Psihopatologia vieţii cotidiene- Sigmund Freud
