Naşterea conştiinţeiTimp de 24 de ani (1966-1990) a predat, la Princeton University, un curs foarte popular despre conştiinţă. A absolvit la McGill şi a devenit doctor în psihologie la Yale. A scris o carte care a suscitat o controversă uriaşă şi a realizat un experiment interesant cu o şopârlă.

 

 

 

Cartea se numeşte "The Origin of Consciousness in the Breakdown of the Bicameral Mind". În zilele noastre încă se mai vorbeşte despre ideile lansate în ea (nu a fost tradusă în limba română, cum ne putem aştepta). În anii ’90 dezvoltarea fMRI a confirmat câteva din predicţiile lui. S-a mers până acolo încât în 2007, deja la 10 ani de la moartea lui, a apărut o carte cu titlul Reflections on the Dawn of Consciousness: Julian Jaynes’s Bicameral Mind Theory Revisited.

Ţi-am stârnit curiozitatea? Se numeşte Julian Jaynes. A afirmat că până în jurul anilor 1200 î.e.n. oamenii nu erau conştienţi. De necrezut, nu-i aşa? Richard Dawkins spune despre cartea lui că este fie un nonsens absolut, fie opera unui gânditor genial. Jaynes se referă la „conştiinţă” în sensul de „meta-cogniţie”. Altfel spus, strămoşii noştri de acum 3-4 mii de ani nu erau conştienţi, adică nu aveau gânduri despre gânduri, ci doar gânduri. Când luau decizii de fapt auzeau o voce (un gând) în capul lor. Să le spunem zombi? Copilul tău de doi ani, când decide să-ţi toarne laptele în poşetă, oare stă şi deliberează „Hmm, ce consecinţe ar putea avea gestul meu?”.

Problema cu teoria lui Jaynes este că nimeni nu o poate verifica
(stră-stră… străbunicul nostru de acum 3.000 de ani nu mai trăieşte pentru a-i adresa câteva întrebări). Aşa că nici eu nu voi insista asupra ei, chiar dacă şi astăzi mai sunt oameni care pretind că aud vocile zeilor şi că acţionează ghidaţi de aceştia (de propria lor emisfera dreaptă, ar spune Jaynes, suspect de deţinerea unei inteligenţe superioare).

 

 

 

Naşterea conştiinţei
Naşterea conştiinţei (concepţie artist)
credit: mrcool256.deviantart.com

 

Şopârla lui Jaynes şi fericirea

Vreau să-ţi povestesc acum despre şopârla lui Jaynes. O adusese din Amazon, o ţinea în laborator şi încerca să-i dădea să mănânce. Numai că simpatica reptilă refuza totul, cu riscul evident de a muri. Greva foamei la saurieni? Respingerea climatului universitar american, orientat către performanţa ştiinţifică?

Jaynes nu avea nici cea mai vagă idee. Încercase cu salată, mango, carne tocată, insecte vii, chiar şi mâncare chinezească. Nu şi nu! Până într-o zi când psihologul nostru, candidat în 1978 la National Book Award, a savurat un sandviş cu şuncă şi a făcut apoi o pauză, acoperindu-l cu un ziar. Şi atunci s-a produs minunea: şopârlă s-a apropiat tiptil, a sfâşiat biata bucată de hârtie şi s-a delectat cu o masă îmbelşugată. Ţi-l poţi imagina pe Jaynes, privind stupefiat aceste spectacol, după multiplele lui eşecuri?

Da, şopârla trebuia să facă ceva înainte de a mânca. Evoluţia nu a echipat-o pentru viaţa modernă de animal de companie. Micuţul ei creier îi spune: „Furişează-te, studiază prada şi atacă. Apoi haleşte ce-ai vânat!” Cumva se află aici şi o lecţie minunată pentru noi? Poate şi noi, pentru a fi cu adevărat fericiţi, trebuie să facem ceva, nefiind suficient să consumăm hrana pe care a preparat-o altcineva sau să locuim în confortabila casă cumpărată de părinţii noştri, din economiile lor de o viaţă?

Am înţeles, ajutat şi de Martin Seligman, cum e posibil ca în ţările caracterizate de abundenţă (România?) rata depresiei să crească, deşi genele nu s-au schimbat.

 

 

Articol preluat de pe blogul Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.