De-a lungul istoriei umane, oamenii au participat la ritualuri de grup în care pot uita de ei înşişi, dizolvându-şi conştiinţa de sine în mulţime. Eric Fromm descrie starea orgiastică ca fiind o „transă auto-indusă, de multe ori suplimentată cu droguri.” Detalii, în continuare.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.16: Sex, prietenie şi iubire) - (Partea a IV-a: Arta iubirii) - Stările orgiastice
Ce reuşesc să facă stările orgiastice? Ele permit individului să uite de probleme, să fuzioneze cu grupul, să devină parte din ceva (celebrare, petrecere) mai mare decât el însuşi. În acest sens, stările orgiastice sunt, într-adevăr, o soluţie la problema existenţei; ele ajută oamenii să depăşească singurătatea.
Pete Townshend, chitaristul de la The Who, a fost intervievat după un tragic concert din Cincinnati unde 11 fani au fost ucişi într-o îmbulzeală pentru scaune. El a comentat: "Oamenii vorbesc despre îmbulzeală. Dar întregul scop al unui concert rock este ca oamenii să uite de ei, să-şi piardă ego-urile în mulţime şi să dispară – un fel de zbor temporar". (Rockwell, 1979)
Dezavantajul stării orgiastice ca o soluţie la problema existenţei este faptul că pierderea ego-ului este doar temporară (sau poate permanentă, dacă eşti călcat în picioare). O persoană se poate simţi unită pentru o clipă cu oamenii la o petrecere sau la un spectacol muzical, dar în dimineaţa următoare rămâne doar amintirea. Fromm, de asemenea, subliniază faptul că, în cazul în care sunt încalcă principiile educaţiei pe care a primit-o o persoană, stările orgiastice pot induce starea de vinovăţie. Dar dacă persoana primeşte aprobarea grupului (ca în celebrările din comunităţile antice sau din grupurile culturale de azi) stările orgiastice nu induc vină.
