Care este cea mai bună metodă pentru a reține largi cantități de informații? Sfaturile „tradiționale” sunt în multe cazuri greșite.

Sistemele de memorare sunt utile pentru anumite obiective, dar nu sunt relevante pentru studiul academic. Un student trebuie să facă mult mai mult decât să memoreze o serie de cuvinte sau imagini. Scopul învățării este dublu: să înțelegi și să-ți amintești. Din fericire, aceste obiective sunt compatibile.

O metodă pe care cei mai mulți o găsesc evidentă, dar care este ineficientă pentru a-ți îmbunătăți memoria este următoarea: citirea repetată a unui material până reușești să-l memorezi.

Dar nici repetiția, nici efortul prelungit pentru a memora nu au efecte benefice până nu are loc un proces mai sofisticat de procesare a informației ce se vrea asimilată. Cea mai importantă formă de procesare a informației este - înțelegerea în profunzime.


Repetarea de mentenanță și repetarea elaborativă

Craik și Watkins au introdus în 1973 o diferență între „repetarea de mentenanță” și „repetarea elaborativă”. Prima este o formă de repetare în care cineva „își spune ceva sieși”, dar nu se gândește la cele spuse într-un mod profund. Repetarea elaborativă, în schimb, are loc atunci când cineva nu doar repetă ceva, ci elaborează pe marginea materialului repetat, corelând datele de învățat cu altele și analizând conținutul de învățat în detaliu.

Repetarea elaborativă ajută la „stocarea” informației în memoria secundară (memoria de lungă durată), cea de mentenanță nu.

Aceasta este o importantă lecție pentru elevi și studenți: simpla repetare a unui material de studiu nu întărește retenția. Ca repetiția să fie eficace, învățarea trebuie însoțită de înțelegere. Stabilirea de conexiuni dintre materialul de învățat și alte cunoștințe pe care le ai deja ajută la amintirea informației ulterior.


Principiul distanțării în timp

Repetarea unei experiențe (cum ar fi învățarea unui material) la perioade mai mari are efecte mai bune sub aspectul memorării decât repetarea la perioade scurte. „Principiul distanțării în timp” este unul puternic și bine documentat.

Acest principiu este unul robust, în sensul că se aplică în multe situații și tipuri de învățare și este de încredere, dă rezultate. Se aplică atât în cazul oamenilor, dar și al unor animale.

Principiul distanțării în timp este cunoscut de peste un secol, dar puțin aplicat, ceea ce duce la întrebarea legitimă: de ce nu este predat și folosit în scoli?

Într-un studiu efectuat în 1993 care a avut ca obiectiv învățarea unor cuvinte dintr-o altă limbă, retenția a fost mult mai bună în cazul în care s-a aplicat acest principiu. De exemplu, 13 sesiuni de memorare desfășurate la distanță de 56 de zile au avut aceleași rezultate cu 26 de sesiuni la distanță de 14 zile. Cu alte cuvinte, subiecții puteau fi implicați în doar jumătate din sesiunile de învățare, dacă acestea erau la perioade de 4 ori mai lungi.

Regula de bază este următoarea: cu cât ești mai aproape de momentul în care uiți complet ceva, cu atât mai eficientă repetarea informației.


De ce funcționează principiul distanțării în timp?

Este greu de oferit un răspuns clar și definitiv, dar trebuie să fie vorba de un mecanism biologic fundamental implicat, pentru că acest principiu funcționează și la animale și toate tipurile de informații ce se vor memorate.

Pentru elevi și studenți acestă abordare are și alt avantaj: repetând la perioade mari, aceștia află ce le-a rămas „în cap” și ce a fost uitat complet.

O abordare eficientă în învățare este aceea de a repeta materialul de învățat săptămânal. Desigur, această abordare presupune începerea învățării cu mai mult timp înainte de examene... Această abordare permite focalizarea pe acele părți ale materialului de studiu care sunt mai dificil de amintit.


Contextualizarea informației pentru retenție pe termen lung

Cei care au abilitatea de a reține ușor lucruri nu le rețin pur și simplu, prin repetiție, ci-și folosesc imaginația pentru a îmbogăți contextul în care memorează.

În cadrul unui studiu efectuat în 1979 doi psihologi (Bransford și Wilson) au vrut să vadă cum rețin 3 grupuri de studenți o listă de 30 de substantive. Grupului 1 i s-a spus să memoreze cuvintele, pentru că vor fi verificați. Grupului 2 i s-a cerut doar să asocieze fiecărui cuvânt eticheta „plăcut” ori „neplăcut”, iar grupului 3 i s-a cerut să se gândească cum ar putea folosi obiectele indicate de substantive pe o insulă pustie. Grupurile 2 și 3, așadar, nu au știu că li se va solicita la final să-și amintească substantivele.

Rezultatele? Grupul 2 au avut rezultate asemănătoare grupului 1, dar grupul 3 a avut o retenție mai bună decât primele două grupuri.

În cazul grupului 3 am avut de-a face cu învățarea implicită, accidentală, care, după cum vedem, funcționează mai bine decât memorarea conștientă (cazul grupului 1). De ce? Subiecții din grupul 3 au memorat cuvintele în contextul utilizării lor pe o insulă pustie, stabilind conexiuni între substantive și alte elemente (utilizarea lor concretă pe insulă, de exemplu). Tema exercițiului, insula pustie, a fost factorul integrativ, unificator, care a facilitat organizarea informației și amintirea ei ulterioară. Includerea elementelor abstracte de memorat (substantivelor) într-un episod de viață (chiar dacă imaginat), se observă, duce la o retenție superioară situației în care cuvintele sunt pur și simplu repetate pentru a fi reținute.

Grupul 1 a fost lăsat să-și aleagă strategia de memorare, fără nicio orientare ori sugestie cu privire la tehnica memorării. Rezultatele studiului arată că studenții nu au avut la îndemână metode eficiente pentru a-și organiza memorarea. Să spunem că unii dintre studenții din grupul 1 ar fi știut de tehnica integrării informației într-o poveste ca cea despre insula pustie. Ar fi avut ei rezultate similare celor din grupul 3? Desigur, nu este niciun motiv pentru care ar fi fost altfel.


În concluzie,

efortul conștient de a memora nu este la fel de eficient ca organizarea informațiilor de memorat și conectarea lor într-o poveste unitară. Cele mai bune metode de memorare sunt cea denumită „imaginația interactivă”, despre care am scris aici, și cea care presupune integrarea informației într-o poveste, cum este cazul cu grupul 3 din studiul prezentat mai sus, care a avut de integrat obiectele indicate de substantive în contextul utilizării lor pe o insulă pustie.




— ••• —
Articolul este parte din cartea "Introducere în psihologie" de Russell A. Dewey
CUPRINS
(Cap.6: Memoria) - (Partea 4: Îmbunătățirea memoriei) - Cele mai bune tehnici de memorare pentru elevi și studenți

imagine: pexels.com

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro