Amigdala cerebrală (în roşu)
Amigdala cerebrală este o structură în formă de migdală localizată în interiorul creierului în zona centrală a lobilor temporali. Există multiple dovezi pentru a crede că amigdala cerebrală reprezintă un sistem care activează cortexul cerebral atunci când sunt identificate amenințări externe.
· Conversaţie în condiţii de stimulare electrică a amigdalei cerebrale
Stimularea cerebrală în zona creierului din proximitatea amigdalei cerebrale produce frică, anxietate, reacţii de apărare, iar uneori un comportament violent. În cadrul unui studiu publicat în 1961 (King, H. E. (1961), Responses to subcortical electrical brain stimulation in humans) sunt prezentate efectele stimulării cerebrale în cazul unei femei care suferea de schizofrenie.
Femeia a fost intervievată în timp ce amigdala acesteia era stimulată electric din când în când, fără ca această să fie informată (avea electrozi implantați în creier). Iată dialogul dintre aceasta şi doctor:
·Pacientă: "Am impresia că nimic nu e în regulă. De parcă nu am niciun rost. De parcă totul este un vis".
·Doctor: "Te-ai simţit astfel şi înainte de operaţie? (referindu-se la procedura de implantare a electrozilor)".
·Pacientă: "Da, în acelaşi mod. Nu voiam nimic şi mi se părea că nimic nu are sens".
Cum vocea pacientei era egală şi inexpresivă, amigdala a fost stimulată cu un curent de 5 miliamperi. Iată dialogul de după:
·Doctor: "Cum te simţi acum?".
·Pacientă: "Mă simt de parcă aş vrea să mă ridic de pe acest scaun! Te rog să nu mă laşi! Nu-mi face asta. Nu vreau să fiu rea".
·Doctor: "Te simţi de parcă ai vrea să mă loveşti?".
·Pacientă: "Da, aş vrea să lovesc ceva. (vocea devine nervoasă) Vreau să distrug ceva. Ia asta ca să n-o distrug (Îi dă eşarfa doctorului. Primeşte un teanc de hârtii pe care le distruge). Nu vreau să simt astfel.".
Nivelul curentului este redus la 4 miliamperi. Dialogul:
·Pacientă: "(zâmbind) Ştiu că e prostesc modul în care mă comport".
·Doctor: "Îmi poţi spune cum te simţeai cu o secundă în urmă?".
·Pacientă: "Voiam să mă ridic de pe scaun şi să fug. Voiam să lovesc ceva, să distrug ceva. Nu pe tine, ceva... Pur şi simplu voiam să mă ridic şi să distrug ceva. Nu aveam niciun fel de control asupra mea".
· Amigdala şi violenţa necontrolată
Activarea complexului amigdalian (regiunea din jurul amigdalei cerebrale) duce uneori la un comportament violent. Pot conduce scurte episoade de activitatea cerebrală anormală din această zonă a creierului la acte de violenţă necontrolate?
·Charles Whitman, în 1961, după ce şi-a ucis cu un cuţit mama şi soţia, s-a urcat într-un turn dintr-un campus din Texas şi a împuşcat mai multe persoane la întâmplare (în total, 17 morţi), până când a fost împuşcat, la rându-i, de un poliţist. La autopsie s-au descoperit o serie de anomalii în apropierea amigdalei cerebrale. Charles ţinea un jurnal personal, în care a menţionat impulsuri stranii, imposibil de controlat către violenţă.
·Într-un alt caz, doctorii Vernon Mark şi Frank Ervin au efectuat un studiu în care au avut ca subiect o tânără epileptică, care avea tendinţe spre violenţă. Cei doi au utilizat un dispozitiv de stimulare cerebrală controlat prin radio şi au implantat electrozi în creierul pacientei.
Doctorii au stimulat regiunea din apropierea amigdalei cerebrale fără a o anunţa pe pacientă, în timp ce aceasta se deplasa prin spital. Când stimularea a avut loc pe când pacienta cânta la chitară, aceasta s-a oprit şi a lovit violent chitara de perete, distrugând-o.
· Funcţia amigdalei cerebrale
Principala funcţie a amigdalei pare a fi aceea de a alerta creierul cu privire la ameninţări externe. În ambele cazuri prezentate mai sus comportamentul violent a fost rezultatul activării sistemului de alertare. Răspunsul a fost ca şi când ar fi existat o ameninţare.
Atunci când amigdala cerebrală este eliminată în cazul animalelor de laborator, acestea nu mai afişează frică. Un şobolan cu amigdala eliminată se va urca pe o pisică ce se odihneşte. Amigdala este conectată la zone ale creierului care sunt responsabile de comportamentul de apărare.
Atunci când amigdala este afectată la om, acesta pierde abilitatea de a simţi frică în situaţii periculoase. Un pacient cu amigdala vătămată de ambele părţi ale creierului nu avea nicio senzaţie de frică. Vizitând un magazin cu animale vii, acesta voia să pună mâna pe şerpi şi pe o tarantulă.
Atunci când amigdala cerebrală este hiperactivă, aceasta poate produce hipersensibilitate în reacţii emoţionale. Doi psihologi, Kagan, J., & Snidman, N. (1991), au sugerat că amigdala are un rol important în producerea timidităţii. Stimuli care vor fi apreciaţi ca neutri de cei mai mulţi pot fi percepuți ca o ameninţare de cei cu amigdala hiperactivă.
— ••• —
Articolul este parte din cartea "Introducere în psihologie" de Russell A. Dewey
CUPRINS
(Cap.2: Sistemul nervos uman) - (Partea 2: Neuropsihologia) - Rolul amigdalei cerebrale
— ••• —
Bonus:
Cum pot oamenii să fie atât de plini de compasiune și de altruiști, și în același timp atât de brutali și violenți?
Ca să înțelegem de ce facem ceea ce facem, cercetătorul Robert Sapolsky studiază contexte extreme, examinând ce se întâmplă înainte ca un anumit comportament să se manifeste.
În discurs fascinant pe care îl puteţi urmări mai jos, acesta împărtășește rezultatele cercetărilor recente privind cauzele biologice care determină comportamentele nostre cel mai bune, dar şi cele mai îngrozitoare.
