Descoperirea „centrilor plăcerii” reprezintă una dintre cele mai faimoase descoperiri corelate cu cercetarea efectelor stimulării cerebrale. Descoperirea a fost întâmplătoare. James Olds, care lucra cu Peter Milner, a introdus un electrod în creierul unui șobolan, țintind sistemul reticular. Electrodul s-a îndoit, ajungând într-o zonă diferită, probabil lângă hipotalamus.
Un șobolan cu un electron în „centrul plăcerii” acționează o bară pentru a primi stimulare cerebrală
Olds a pus șobolanul într-o cușcă și i-a stimulat creierul ori de câte ori acesta se apropia de un anumit colț al cuștii. Se aștepta ca animalul să stea departe de colțul respectiv, dar a observat efectul contrar, șobolanul comportându-se ca și când stimularea cerebrală îi făcea plăcere.
Cercetări ulterioare au arătat că stimularea unor zone din sistemul limbic produce plăcere și în cazul oamenilor. În mod normal oamenii au doar senzații slabe.
Uneori senzațiile obținute sunt de natură sexuală; alteori sunt mai greu de descris. Persoanele care au dureri ori sunt depresive găsesc stimularea electrică a creierului foarte plăcută, poate din cauza contrastului mare dintre starea dinainte și cea obținută după stimulare.
După ce Olds and Milner au descoperit centrii plăcerii, alți cercetători au identificat regiuni ale creierului responsabile pentru activarea unor emoții ca: triumful, euforia ori plăcerea sexuală. Toate implică dopamina, unul dintre principalii neurotransmițători de la nivelul sistemului nervos.
Toate adicțiile, inclusiv experiențele plăcute asociate activității religioase, sunt însoțite de activarea circuitelor ce utilizează dopamină. Aceasta indică existența unui sistem de control al plăcerii/durerii în creierul mamiferelor, care poate fi responsabil de o largă serie de comportamente.
— ••• —
Articolul este parte din cartea "Introducere în psihologie" de Russell A. Dewey
CUPRINS
(Cap.2: Sistemul nervos uman) - (Partea 2: Neuropsihologia) - Cum au fost descoperiţi centrii plăcerii
