Bob Beamon

Care sunt caracteristicile unui antrenor bun? Conform publicației LeUnes and Nation (1996), antrenorul bun are următoarele caracteristici: a. Informat. "Antrenoratul nu este diferit de predare", se afirmă în LeUnes and Nation și orice profesor trebuie să fie "informat cu privire la activitatea predată". b. Metodic în predarea competențelor. Recent, toate ramurile sportive populare au operaționalizat competențele specifice, iar acest fapt împreună cu condiționarea sunt precursorii necesari pentru performanța la nivel de expert.

 Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.14: Frontierele psihologiei) - (Partea a III-a: Psihologia sportului)

Un antrenor bun acoperă toate elementele de bază și face acest lucru într-un mod logic, consecvent cu modul  în care sportivii acumulează expertiza.
:: Expert în aplicarea corespunzătoare a întăririi pozitive. Psihologii sportivi sunt unanimi în a recomanda întărirea pozitivă în momentele oportune, pentru stimularea  sportivilor  să atingă comportamentul dorit. Factorii mai subtili presupun sensul bun de a nu "exagera lauda, scuza sau blamul" sau de a nu apărea ca manipulator sau nesincer.

:: Un bun învățăcel. Antrenorii, ca și alți profesioniști, trebuie să se dezvolte și să învețe despre noile evoluții în joc.
:: Un motivator. LeUnes și Nation (1996) indică faptul că "antrenorii de succes au acest impact oriunde ar merge. Antrenorii care au avut succes cu o echipă aduc un suflu nou într-o altă echipă. Abilitatea de a motiva este o parte integrantă a acestei formule de succes".


Cum folosesc unii antrenori din fotbal întărirea secundară?


Unii antrenori sunt influențați direct de principiile psihologiei comportamentale. De exemplu, autocolantele văzute adesea pe căștile de fotbal sunt întăritori secundari care servesc la recunoașterea prestațiilor deosebite. Ele devin simboluri de mândrie, iar o cască plină de autocolante este un semn inconfundabil al unui jucător remarcabil. Utilizarea de autocolante pentru căști a pătruns până la nivel de liceu, dar unii antrenori de colegiu au decis să nu le mai folosească. Modele vin și pleacă în sport ca și în alte domenii ale vieții. Autocolantele pentru căști au fost folosite încă din anii ’60, când Woody Hayes a început să pună fluturași pe căștile jucătorilor din Statul Ohio.


Ce este "mentoratul" din partea unui antrenor?

Mentoratul este crucial pentru motivarea  în relațiile de predare și pentru antrenoratul de toate soiurile. Un mentor este o persoană mai în vârstă care îndrumă, inspiră și susține un student. Atunci când un student "se contaminează" de entuziasmul unui profesor, cercetător sau antrenor, el va fi mai tentat să se concentreze asupra sarcinii și să acorde atenția susținută pe care aceasta o impune.


Ce au aflat Salminen și Liukkonen, în studiul lor asupra stilului de antrenorat?

Salminen și Liukkonen (1996) au studiat "atmosfera emoțională a sesiunilor de antrenament". Ei au cerut unui grup de 68 de antrenori să evalueze propriile lor stiluri de antrenorat și sportivilor care au lucrat cu ei să descrie comportamentul antrenorilor lor. De asemenea, ei au adunat date de la observatorii independenți care au participat la sesiunile de instruire.

În general, antrenorii de la nivel de colegiu au fost exacți în autopercepţiile lor. Cei care și-au acordat scoruri mari la dimensiunile "instruirea în antrenament" și "recompensarea comportamentului" s-au angajat în acele comportamente mai des. De asemenea, ei "păreau să aibă mai multe interacțiuni pozitive cu sportivii". În câteva cazuri, antrenorii și sportivii au avut percepții diferite asupra comportamentului antrenorului; în aceste cazuri, observatorii independenți au avut tendința de a găsi comportamentul antrenorului emoțional și negativ. Acest stil producea, desigur, mai puțină satisfacție în rândul jucătorilor.


Ce au aflat cercetătorii despre antrenorii sportivilor mai tineri, în două decenii de cercetare?

Antrenorii care se specializează în relațiile cu persoanele mai tinere pot să nu-și conștientizeze propriul lor comportament, așa cum o fac antrenorii de colegiu. Smith și Smoll (1997) au studiat antrenorii  sportivilor mai tineri timp de două decenii. Ei au folosit un sistem de codificare a observației, astfel încât să poată măsura comportamentele specifice antrenoratului în timpul antrenamentelor și jocurilor. Ei au măsurat, de asemenea, rezultatele psihosociale pentru acești sportivi, cum ar fi bucuria, stima de sine, ca și modul în care era reflectat antrenorul de către jucători.

Cercetătorii au descoperit că cei mai populari antrenori erau cei care foloseau întăriri pozitive, care subliniau performanțele personale mai presus de victorii și care reacționau la greșeli cu încurajare și instruire. Ei au remarcat, însă, și unele modele care nu fuseseră prezentate anterior în literatura referitoare  la antrenorat:


Care au fost câteva surprize în datele obținute de Smith și Smoll?


- Deși doar 1,5% dintre comportamentele observate privind antrenoratul au fost punitive sau furioase, ele au avut un impact deosebit.  S-a constatat o corelație negativă mai puternică a acestor variabile cu atitudinea elevilor decât orice altă variabilă.
- Există un astfel de lucru ca prea multă laudă. Atât nivelurile foarte scăzute, cât și cele foarte ridicate de încurajare generală au corelat cu reflectarea negativă a antrenorului.
- "În cele din urmă, am constatat că, în majoritatea lor, antrenorii nu conștientizau modul în care s-au comportat". La aproape toate categoriile de comportamente măsurate, copiii au fost mai preciși în evaluarea antrenorilor decât au fost antrenorii în autoevaluările lor. (P.47)
Ultima constatare "a indicat în mod clar necesitatea de a crește conștiința de sine a antrenorilor", au concluzionat cercetătorii.
 

Diferențele în  preferințele  sportivilor


Weinberg și Gould (1995) indică faptul că nu tuturor sportivilor le place același tip de antrenor. Unii preferă un antrenor care pune accentul pe formare și instruire, pe acordarea de ajutor specific și pe competențe tehnice, mai degrabă decât pe factorii mai generali, cum ar fi motivația. Alții preferă un antrenor care pune accentul pe suport social și motivație. Unii preferă antrenorul autocrat care spune sportivilor ce să facă. Alții preferă tipul democratic care implică sportivii în procesul de luare a deciziilor.


Diferențe de grup în preferințele privind antrenoratul


Weinberg și Gould rezumă rezultatele multor studii de cercetare:
- Bărbații au tendința de a prefera un stil autocratic mai mult decât femeile. Femeile tind să prefere antrenoratul democratic și participativ.
- Preferința pentru sprijin social, cum ar fi empatia și înțelegerea crește pe tot parcursul liceului și a facultății, apoi, pe măsură ce sportivii îmbătrânesc, crește preferința pentru un stil autocratic.
- Sportivii înalt calificați preferă  în calitate de formatori și instructori antrenorii cu un stil democratic, care folosesc întărirea pozitivă.
- Sportivii din Statele Unite ale Americii, Canada și Marea Britanie nu diferă în preferințele lor pentru stilul de antrenorat. Sportivii japonezi preferă un stil mai autocratic.
- Sportivii din jocurile de echipă extrem de interactive tind să prefere un stil autocrat, în timp ce sportivii din sporturile individualizate, cum ar fi bowling sau atletismul  tind să prefere un stil democratic.

Cei mai mulți cercetători sunt de acord asupra caracteristicilor unui antrenor bun. Un antrenor bun va da instrucțiuni competente și specifice cu privire la competențele tehnice și   va fi pregătit să recunoască și să confirme rezultatele pozitive ale  sportivilor. Această abordare pare să-i mulțumească atât pe sportivii mai tineri, cât și pe cei mai în vârstă și să asigure cea mai bună performanță a acestora.
 

Rezumat


Începuturile psihologiei sportului pot fi găsite încă din anii 1890, dar în secolul al XX-lea interesul  pentru acest domeniu a crescut în mod spectaculos. Sportivii de top accentuează latura mentală a jocului, atât în rezolvarea problemelor, cât și în cultivarea stărilor pentru atingerea  performanței  de vârf. Sportivii pot identifica probleme psihologice atunci când dificultățile în atingerea performanței tind să crească în situațiile de presiune, dar nu și în cursul antrenamentului. Anumite probleme implică sentimentele de panică. Un exemplu extrem este "sufocarea"  din timpul unui joc (pierderea bruscă a abilității de a se concentra și a acționa). Soluțiile tipice oferite sportivilor  în vederea îmbunătățirii performanței și prevenirii problemelor includ antrenamentul de relaxare precum și tehnicile de concentrare și de focusare a atenției, inclusiv vizualizarea și repetiția. Sportivii de top se remarcă, de asemenea, prin motivația de a se angaja în munca grea și prin orele nesfârșite de antrenament.

Michael Csikszentmihalyi a studiat stările de flux - acele momente ale performanței de vârf în cursul cărora o persoană se simte cu totul în control fără să se gândească la asta. Sportivii evidențiază un model coerent pentru astfel de stări, inclusiv sentimentele de a fi relaxați, încrezători, plini de energie și total absorbiți în activitate.

Psihologii sportivi studiază, de asemenea, psihologia antrenoratului. Cei mai eficace antrenori sunt instructorii informați și metodici. Ei sunt buni mentori și motivatori, pozitivi în orientare, dispuși să recunoască și să întărească performanța sportivilor lor. Într-o cercetare, antrenorii de colegiu studiați erau conștienți în general de stilurile lor de coaching, în acord cu modul cum erau văzuți de alții; în schimb, antrenorii care lucrau cu sportivii mai tineri de multe ori nu-și conștientizau stilul.
 
Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.