PsihologieSchizofrenia tinde să se transmită aleator în cadrul familial. În cazul în care un membru al unei perechi de gemeni identici devine schizofrenic, există o probabilitate de 28% ca şi celălalt să devină schizofrenic (Torrey, Bowler, Taylor, & Gottesman, 1994).

 

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.12: Psihologia anormalului) - (Partea a II-a: Axa 1 a DSM-IV) - Cauzele schizofreniei


Într-un caz celebru, patru cvintupleţi au devenit schizofrenici, unul după altul. Cu toate acestea, există destule cazuri în care unul dintre gemenii identici devine schizofrenic, iar celălalt nu (-72% din totalul cazurilor) fapt ce arătă că sunt implicaţi şi alţi factori, nu numai genele.

Care este dovada unei componente genetice a schizofreniei? Care este dovada că genele nu sunt singure responsabile pentru apariţia bolii? Ce a menţionat Jortner, pe baza a 30 de ani de experienţă?

Dacă majoritatea experţilor consideră schizofrenia ca o boală a creierului, ei recunosc, totuşi, că creierul este afectat de stres. Unii psihologi susţin că influenţele mediului în dezvoltarea schizofreniei pot fi destul de puternice. De exemplu, Jortner (1990) a scris că peste 30 de ani de experienţă cu schizofrenicii l-au convins că "familiile pot fi într-adevăr patogene" (producătoare de dezechilibre). El a menţionat că, uneori, atunci când problemele de familie sunt corectate "pacientul cu tulburări mentale sau emoţionale se poate recupera destul de bine pentru a deţine un loc de muncă, a socializa şi a funcţiona relativ normal".

Sunt cazuri în care familiile nu sunt "patogene". Sunt şi  cazuri în care acestea reprezintă pilonii de rezistenţă în viaţa unui schizofrenic. Uneori, dragostea familiei este motivul pentru care persoana schizofrenică doreşte să trăiască şi să se menţină la un nivel cât mai aproape de normal.

Iată ce a scris o studentă despre cum este să ai o mamă schizofrenică:

Voci din interior

Am fost crescută de o femeie care aude voci şi vede spirite. Viaţa ei urmează o rutină simplă a spălării hainelor, gătitului şi menţinerii curăţeniei în gospodărie. Spre deosebire de mulţi schizofrenici, mama mea a încercat să-şi ţină boala sub control, pentru a nu dăuna copiilor ei. Dar, dacă ea ne-a protejat de daune fizice, durerea emoţională şi psihologică  pe care am  resimţit-o eu şi sora mea va rămâne cu noi pentru totdeauna.

Ce experienţe a avut studenta cu o mamă schizofrenică?

Am învăţat multe despre această boală mentală care cauzează tulburări de vorbire sau gândire, afecte inadecvate sau lente, halucinaţii şi iluzii persoanelor afectate. Din experienţa personală cu mama mea aş putea spune că unii schizofrenici funcţionează bine în situaţii lipsite de stres. Dar mama mea nu poate face faţă situațiilor stresante. Ea devine confuză, iar discursul ei sună instabil. Este ca şi cum ea ar intra într-o fază zombi în care nu mai poate oferi feed-backul în conversaţie. Faţa ei seamănă cu portretul pictat al unei femei frumoase, care este prizoniera unei alte lumi. Durerea şi nefericirea ei parcă se preling asupra mea, dacă încerc să-i vorbesc în încercarea de a o ţine în lumea mea.

În timpul unui episod sever a simţit că-mi era frică. Mama mea alerga frenetic în jurul casei încercând să ne facă pe sora mea şi pe mine să plecăm, deoarece "vocile îi spuneau că au de gând să ne omoare". Noi am refuzat să plecăm, fiind hotărâte să-i arătăm că vocile din capul ei nu ne-ar putea face rău. Mama mea a devenit isterică. Şi-a spart ochelarii, a început să ţipe şi a provocat mult haos. M-am speriat. M-am gândit că în cele din urmă ea s-a dezechilibrat complet şi că nu-şi va mai reveni niciodată. Dar, spre surprinderea mea, cu o voce calmă, ea a spus, "Mami nu-ţi va face rău, iubito". Nu ştiam ce să spun. Dar am crezut-o şi ea nu m-a rănit. Ea nu-mi face niciodată rău în mod intenţionat. După acest episod, m-am dus în camera mea, am plâns în tăcere şi m-am culcat.

Din experienţele avute am învăţat că nu pot modifica sau corecta boala de care suferă mama mea. De când sunt la colegiu am învăţat mai multe despre aspectele ştiinţifice ale bolii. Am aflat, de asemenea, că nu sunt singură. Cunoaşterea anomaliei mă ajută să fac faţă mai uşor şi mă încurajează să fiu mai sensibilă la nevoile mamei mele.

Ce rol joacă studenta în viaţa mamei ei?

Sunt convinsă că undeva în mintea ei mama mea ea este normală şi că ea încearcă să aibă o viaţă normală. Răbdarea şi compasiunea joacă un rol important în menţinerea unui mediu semi-stabil din familia mea. Schizofrenicii nu ajung la recuperări totale, de aceea atât eu, cât şi sora mea, am încercat să minimalizăm apariţia schimbării. Deşi regret că mama mea depinde atât de mult de sora mea şi de mine, este de datoria noastră să o protejăm prin toate mijloacele posibile, astfel ca ea să poate continua să trăiască confortabil în casa noastră, acolo unde îi este locul.

Ce înseamnă să caracterizezi schizofrenia  ca fiind "recurentă şi invalidantă?"

Până acum, nu a existat nici un tratament eficient pentru schizofrenie. Tulburarea a fost descrisă ca fiind recurentă şi invalidantă. Recurenţa presupune tendinţa la recăderi repetate. Invalidarea înseamnă că unele persoane cu această tulburare îşi pierd în cele din urmă capacitatea de a face faţă vieţii normale.

De ce există o speranţă reală pentru tratamente mai bune?

Recent, medicamentele pentru acestă afecţiune au fost îmbunătăţite. Un medicament, în special Clozapine, a permis unor schizofrenici să revină la o stare mentală apropiată de normal după decenii de handicap. Clozapine-ul acţionează asupra unei varietăţi a neurotransmiţătorului  numit dopamină –tipul D4 - care se concentrează în zonele cele mai afectate de boală ale creierului (Taubes, 1994). Deoarece există multe dovezi diferite care leagă schizofrenia de dezechilibrele neurotransmițătorilor din creier, există o speranţă reală de îmbunătăţire a tratamentelor schizofreniei în viitor, pe măsura dezvoltării cunoştinţelor ştiinţifice referitoare la creier.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.