Introducere în psihologiePsihologii behaviorişti ai mijlocului secolului trecut au sperat să descopere legi care să reprezinte pentru psihologie ceea ce e=mc2 însemna pentru fizică. Au sperat că psihologia va putea explica şi controla tot comportamentul uman, aşa cum Watson promisese.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a II-a: Istoria psihologiei) - Behaviorismul la mijloc de secol al XX/lea

Watson şi behaviorismul (11)

 

Pentru a urma exemplul fizicii şi pentru a lăsa în urmă problemele introspecţiei, behavioriştii au crezut că este foarte important să studieze numai aspecte măsurabile. Ei au avut convingerea că vor găsi legi matematice care pot fi testate în laborator. Din acest motiv s-a putut afirma că psihologii sufereau de o invidie puternică faţă de fizică, o trimitere către teoria freudiană.



Am observat cum această rigoare a fost întărită în primul an post-universitar. Profesorul a anunţat că pe timpul discuţiilor în clasă ni se va permite să ne referim numai la lucruri pe care un cercetător le-ar putea măsura direct. Atunci când vorbim despre animale şi oameni, ne vom referi numai la comportamente. Studenţii nu vor folosi cuvinte ca "minte", "a gândi" ori "a simţi" ori orice alt termen care nu se referă la un comportament observabil.
O studentă, la un moment dat, a afirmat că un şobolan "a decis" să facă ceva. Profesorul a oprit-o şi a întrebat-o "Şobolanul a făcut ce?". Studenta l-a privit buimacă şi a reformulat "Şobolanul a luat decizia de a...", dar a fost întreruptă din nou "Ce a făcut?". Cum studenta a tăcut, stânjenită, profesorul a intervenit, explicându-i că trebuie vorbit doar despre comportament, nu despre gânduri, decizii ori alte activităţi mentale. Se străduia să ne facă să acţionăm ca nişte buni behaviorişti, cel puţin pe perioada cursurilor.



Aşa cum am văzut anterior, Watson credea că dispune de toate instrumentele pentru a putea crea din copii orice dorea, de la la genii la criminali. Cu toate acestea, behavioriştii mijlocului de secol al XX-lea au admis că Watson fusese prea optimist şi au oferit şi o explicaţie. Watson avusese la dispoziţie doar legile învăţării ale lui Pavlov (condiţionarea clasică) şi alte câteva principii, ca de exemplu învăţarea prin încercare şi eroare. Dar apăruse între timp un sistem complementar care părea să ofere mai multă putere behaviorismului: abordarea lui B.F.Skinner.


B.F.Skinner este cel mai citat cercetător din literatura psihologică. Vom discuta teoria acestuia în capitolul 5. Skinner a evidenţiat rolul consolidării şi al pedepsei în învăţare.  Până în anii '50 mulţi psihologi americani, britanici şi sud-africani au îmbrăţişat ideile psihologiei comportamentale ale lui Skinner. Clark Hull, de exemplu, a decis să explice întregul comportament al animalelor folosind doar câteva concepte şi formule comportamentale. Opera lui Hull fixează imaginea psihologului ca o persoană de laborator care aleargă şobolani prin labirinturi.

 



Prin anii '70 behaviorismul domina psihologia experimentală de 50 de ani. Progresele extraordinare promise de Watson şi Hull nu apăruseră. Psihologia comportamentală definise un set eficient de proceduri pentru antrenarea animalelor şi modificarea comportamentului uman, aspect cunoscut sub denumirea de "modificarea comportamentală", dar era departe de a atinge visul lui Watson de control total al comportamentului uman.  Cu toate acestea, retorica a rămas foarte viguroasă.
De exemplu, profesorul James V. McConnell, care a predat un curs despre modificarea comportamentală la Universitatea din Michigan, a devenit faimos pentru un articol publicat în Psychology Today, intitulat "Prizonierilor li se poate spăla mintea acum!". Cei care s-au deranjat să citească articolul au putut descoperi că McConnell a propus ceva foarte rezonabil: un sistem de consolidare pozitiv prin care prizonierii erau încurajaţi să înveţe regulile sociale. Dar, urmând modelul lui Watson, Skinner şi Hull, McConnell a exagerat puterea behaviorismului, făcând (cel puţin în titlu) ca tehnicile folosite să pară foarte puternice şi, pentru unele persoane, sinistre.
Până la urmă cei din afara psihologiei au început să creadă propaganda behavioristă şi au devenit înspăimântaţi de domeniu. În 1971, pe când mă deplasam printr-un campus al Universităţii din Michigan, am observat câteva copii ale unui poster care anunţau organizarea unei dezbateri pentru a denunţa modificarea comportamentală.
M-am gândit "E interesant... într-o zi voi arăta studenţilor mei cum oamenii au interpretat greşit modificarea comportamentală" şi am luat o copie cu mine. Fusesem la orele profesorului McConnell referitoare la modificarea comportamentală şi ştiam că acesta evidenţiase doar consolidarea pozitivă şi alte tehnici de condiţionare benigne, nu pedeapsa ori administrarea de droguri. Posterul vorbea despre şocuri electrice, izolare cu deprivare senzorială şi administrarea unor droguri ca LSD-ul.
M-am întrebat cât din această înţelegere greşită este cauzată de auto-promovarea excesivă a psihologilor comportamentali.  Aceştia au vorbit despre scopul de "a controla comportamentul uman" atât de mult timp, că oamenii au ajuns să asocieze modificarea comportamentală cu orice tehnică ce schimba comportamentul, indiferent de amploare.
Mai târziu am auzit că McConnell încercase să vorbească la acea dezbatere, pentru a combate dezinformarea privitoare la modificarea comportamentală, dar a fost huiduit înainte de a începe. Alţi psihologi, de la alte şcoli, observaseră că conceptul de modificare comportamentală fusese cumva compromis şi l-au abandonat în favoarea unei terminologii mai puţin sugestive: condiţionarea operantă ori analiza comportamentală aplicată, sintagme dezvoltate în capitolul 5.



Până la finalul anilor '70, formele extreme ale behaviorismului dispăruseră, deşi cu câteva zeci de ani în urmă behaviorismul păruse curentul definitiv dominant în psihologia aplicată. În fapt, mulţi psihologi au fost nemulţumiţi pentru că părea că psihologia le oferea studenţilor doar două teorii: dacă vreai să faci terapie, trebuia să studiezi teoria mai degrabă excentrică a lui Freud, dacă vreai cercetare, trebuia să studiezi behaviorismul. În acest context, mulţi psihologi doreau o a treia variantă. Astfel s-a născut "a treia forţă", psihologia umanistă.

 

 

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.