Dominaţia logiciiTeorema lui Gödel este specifică matematicii, vorbind despre inconsistenţa acestui domeniu care pentru o vreme a reprezentat ultimul bastion al perfecţiunii pentru savanţi. Dar această teoremă vorbeşte şi despre natura umană ori funcţionarea societăţii.

 

 

Inteligenţa artificială (23)

 

Teorema lui Gödel vorbeşte despre lumea matematicii, fiind un rezultat al unui ingenios sistem de logică auto-referenţială. Folosirea acesteia dincolo de domeniul de referinţă, aşa cum am făcut în paragrafele anterioare, reprezintă mai mult o extrapolare decât o inferenţă. Ar fi mai adevărat să spun că Teorema lui Gödel este un exemplu de lecţie care ne învaţă să suspectăm marile şi cuprinzătoarele teorii  ori sisteme de cunoaştere.

În secolul al XX-lea s-au derulat cele mai negre episoade din istoria umanităţii; au fost perioade în care nebunia a cuprins naţiuni întregi şi care vorbesc despre răul colectiv şi despre domnia lipsei de raţiune. În mod paradoxal, această nebunie colectivă are propria raţiune; adesea aceste perioade negre sunt asociate cu obsesia logicii, a contabilităţii şi a birocraţiei.

Acest comportament paradoxal este asociat cu nebunia nu numai la nivel social, ci şi la nivel individual. Paranoicul poate justifica cu grijă opiniile sale privind persecuţia. Psihopatul gândeşte cu atenţie fiecare pas pe care-l face, chiar dacă ajunge la concepţii absurde. Psihopaţii pot începe să creadă că sunt superiori celor din jur, iar comportamentul celorlalţi, care par să-şi modifice des punctele de interes şi ideile, în timp poate duce la convingerea că opinia privind inferioritatea celorlalţi este pe deplin justificată. Din acest punct nu mai este mult până la convingerea că legile şi convenţiile societăţii se aplică doar celorlalţi, celor inferiori.

În romanul lui Graham Greene, Al treilea om, Harry Lime priveşte cu superioritate lumea de la înălţimea unei roţi de bâlci. Acesta este modul de raportare la ceilalţi al psihopatului. Oamenii par nişte furnici, iar insectele sunt genul de fiinţe peste care călcăm fără să gândim vreo clipă la ceea ce facem. De ce să nu demonstrăm superioritatea tocmai prin strivirea unei asemenea insecte într-un act de ucidere fără motiv?

Există aşadar gânduri înlănţuite care dau iluzia logicii, dar concluzia este una eronată, pentru că un om sănătos mental nu va avea acest tip de gânduri. Suntem conştienţi de absurditatea acestora. Suntem vigilenţi pentru a nu fi capturaţi de idei exagerate. Empatizăm cu cei din jurul nostru şi recunoaştem slăbiciunea şi suferinţa celuilalt.

Atunci când suntem suporteri ai unor teorii ori idei cu relevanţă globală, logica poate repede dispărea din peisaj. Argumentând astfel nu fac un apel la renunţarea la logică - ar fi absurd. Aceia care au formulat logica, începând cu Grecia antică, trecând prin şcolile Evului Mediu şi ajungând la logica simbolică de astăzi, au făcut un mare serviciu omenirii sub aspectul capacităţii de a gândi corect.

Pe de altă parte, logica a fost însoţită de compasiune, bunătate şi umanitate. Un artist este în pericol de a pierde "întregul" operei dacă nu se depărtează de pânză pentru a privi pictura dintr-o perspectivă mai largă. În acelaşi mod şi noi ar trebui să ne privim planurile, propunerile şi teoriile pentru a înţelege care este sensul şi rostul lor într-un context mai larg. Care este în fapt opinia noastră despre acestea? Ce ne motivează să le susţinem? Cum se raportează acestea la ceilalţi semeni?

 

 

Carl Jung a împărţit funcţiile raţionale ale minţii umane în "gândire" şi "simţire". Noi considerăm adesea simţirea ca fiind slabă şi confuză, dar pentru Jung era una dintre funcţiile raţiunii. Simţirea era văzută ca o evaluare a valorii intrinseci a lucrurilor. Simţirea se raportează la lume în mod global, nu analitic. Dacă gândirea nu este contrabalansată de simţire, atunci poate deveni obsesivă, nemaifiind capabilă să acorde atenţie înţelesului global al acţiunilor. Invers, dacă simţirea nu este contrabalansată de gândire, suntem în pericol de a ne avânta în acţiuni cu mare entuziasm şi convingere, fără a face planuri solide şi fără a vedea care sunt capcanele la care este expusă întreprinderea noastră.

Luând teorema lui Gödel ca o metaforă, vom observa că aceasta ne spune că marile teorii, oricât de complete ar părea, omit elemente importante, iar cele mai solide construcţii ale gândirii conţin ascunse inconsistenţe. Doar pentru că lucrurile au sens pe hârtie nu înseamnă că acestea vor funcţiona în realitate. Fără simţire, logica ne-ar împinge în diverse direcţii, câteodată chiar împotriva propriei voinţe. Iar atunci când învinge, aceasta supune totul puterii sale.

Teoria cuantică ne oferă un punct de vedere diferit. Aceasta se bazează pe o logică diferită care lasă loc atât pentru existenţa lui A, cât şi a lui non-A. Este o logică ce depinde de contexte şi complementaritate, una în care ce este A într-un context, devine non-A în altul. În locul unei logici mecanice ce ne forţează într-o direcţie, pas cu pas, logica cuantică ne invită la un pas înapoi şi la întrebarea: în ce context operează această logică?

Autoritarismul logicii este o formă de confruntare în care nu există cale de mijloc. Este o logică a terţului exclus. Este o logică a câştigătorilor şi a pierzătorilor. Este o confruntare în care ori triumfăm, iar adversarii ni se închină ori pierdem şi nu mai deţinem puterea. Mult mai bine este atunci când fiecare voce este auzită şi fiecare poziţie respectată, când fiecare a adus propria contribuţie şi simte că a câştigat ceva, fără a fi învins pe cineva. Căci cum poate rezulta o acţiune corectă din mânie şi conflict? Nu este vorba despre compromis, în sensul de a renunţa la ceva, ci despre crearea unui cadru flexibil, care să poată include mai multe puncte de vedere şi contexte. Este o abordare în care fiecare persoană se poate ocupa de sine într-o manieră acceptabilă celorlalţi.

Sfârşitul secolului al XX-lea a fost martorul prăbuşirii a numeroase teorii grandioase. Urma să realizăm o lume curată şi să descoperim surse abundente de energie. Pentru a lua un exemplu, în proiectul James Bay, zone întinse din nordul oraşului Quebec urmau să fie inundate pentru a produce energie hidroelectrică. Numai după proteste viguroase care susţineau cauza turmelor de caribu şi a poporului Cree s-a renunţat la proiect.

Acest gen de planuri măreţe s-a dovedit insensibil la contextul local. Ca un antidot, apărătorii mediului au adoptat sloganul: "Acţionează local, gândeşte global". Orice program ar trebui să se raporteze la întreaga lume şi la modul în care acesta va afecta sistemul ecologic şi comunitatea locală în care ar urma să fie implementat.

Să luăm, de exemplu, ideea de regiune. Politicienii trag linii pe o hartă şi stabilesc graniţe pentru ţări, state, provincii, ţinuturi ori regiuni. Dar putem defini o regiune după multe criterii: după accentul locuitorilor, după relaţiile dintre familii, după specificul activităţilor, după formele de relief, după circulaţia ziarelor, după grupurile religioase ori asociaţiile existente, după festivalurile anuale, după modelele comerţului, turismului ori ale migraţiilor. Aplicând aceste criterii, hărţile trasate vor avea în mod inevitabil multe zone care se vor intersecta. Regiunile se pot alcătui după o largă varietate de contexte. Dar pentru a funcţiona într-o atare complexitate se cere un mod de gândire mult mai flexibil, cu care nu sunt obişnuiţi cei mai mulţi politicieni.

De asemenea, trebuie luată în calcul perspectiva globală a oricărei întreprinderi. Bazinul Amazonului, de pildă, nu aparţine unei singure ţări. Junglele sale au importanţă globală. Rio Grande nu ţine cont de graniţele naţionale; nici ploile acide, curenţii oceanici, dioxidul de carbon, încălzirea globală ori stratul de ozon.

Teorema lui Gödel aparţine domeniului matematicii, dar aceasta conţine lecţii profunde pentru noi toţi. Am fost prea încrezători în puterea minţii umane şi am construit temple impenetrabile ale raţiunii, sisteme logice perfecte şi edificii complexe ale cunoaşterii. Gödel arată însă că orice sistem, oricât de minuţios construit, poate conţine inconsistenţe şi că oricât ne-am strădui să fim compleţi în operele noastre, vor fi mereu aspecte pe care le vom omite.

Teorema lui Gödel se aplică la tot ceea ce facem. De aceea poate că a venit timpul pentru a învăţa noi moduri de a gândi care să fie mai flexibile şi mai deschise decât până acum. În loc să menţinem organizaţii ierarhice, bazate pe comanda unică, poate ar trebui să evaluăm eficienţa unor sisteme care se auto-organizează şi care îşi pot genera propria logică dependentă de context.

 

Despre permanenţă şi transformare (25)

 

 

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.

Modulul de comentarii de mai jos poate fi folosit, dar este încă în perioada de testare.
Se pot publica comentarii după înregistrare ori pur și simplu ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate, înainte de publicare.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
symbols left.
Ești „vizitator” ( ori Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro