Isaac Newton în 1712; portret de James Thornhill

Issac Newton (1642 – 1727) a avut preocupări dintre cele mai diverse. A fost preocupat de alchimie (de care s-a ocupat 30 de ani, mult mai mult decât s-a ocupat de fizică), petrecând ani și ani cu studii și experimente nu foarte fructuoase. Dar și studiul Bibliei i-a consumat mulți ani, convins fiind că există mesaje ascunse pe care le va interpreta până la urmă. A făcut și câteva predicții referitoare la sfârșitul lumii; ultima variantă fiind undeva între 2.060 și 2.344.

Cea mai importantă carte din istoria omenirii este, cel mai probabil, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, publicată de Isaac Newton în 1687. Principalul competitor este Originea speciilor, de Charles Darwin. În această carte Newton introduce gravitația ca forță universală, explică mișcarea planetelor în jurul astrelor, mareele, mișcarea cometelor etc. Arată că un corp care se rotește în jurul propriei axe, cum e Pământul, este turtit la poli.


Conceptele științifice inventate de Newton sunt astăzi parte din limbajul uzual, fără ca mulți să realizeze asta. Vorbind despre „forță”, „forță mentală”, „accelerația” unui lucru, „inerția” unora sau altora - toate aceste concepte, în accepțiunea modernă, sunt de neconceput înainte de Newton. Aceste concepte sunt moștenirea lui Newton pentru toți, cu sau fără cunoștințe de fizică.

Cartea a fost tipărită cu banii lui Edmond Halley (cel care a dat numele cometei) în doar 500 de exemplare (prima ediție). Societatea Regală, care ar fi trebuit să publice cartea, cheltuise tot bugetul pe o istorie a peștilor, care nu s-a vândut foarte bine...


Cum a ajuns Newton să scrie Principia

Newton a ajuns să-și finalizeze ideile în urma unui eveniment cumva întâmplător și norocos (pentru istoria fizicii). În ianuarie 1684 Edmond Halley l-a vizitat pe Newton, în căutarea unei clarificări: pornind de la legile lui Kepler privind mișcarea planetelor, credea că Soarele atrage corpurile cosmice din jur (planetele) cu o forță ce descrește cu pătratul distanței. Era nevoie de o demonstrație matematică a acestei idei. Newton părea persoana potrivită. Mai fuseseră contactați și alți cercetători ai vremii, dar nu făcuse niciun progres. Inițial Newton a spus că are deja demonstrația, dar nu a găsit-o. Ulterior, după plecarea lui Halley, a găsit-o, dar a descoperit că era greșită. S-a apucat de muncă, iar în noiembrie i-a trimit o lucrare de nouă pagini lui Halley, în care arăta că legile lui Kepler sunt rezultatul matematic al unei legi care presupunea, într-adevăr, că atracția scade proporțional cu pătratul distanței. În modul său caracteristic, Newton nu s-a oprit aici, muncind neîncetat încă un an și jumătate, până a finalizat Principia.


Cine a scris, în fapt, F=ma

Formula este arhicunoscută, surprinde a doua lege a lui Newton, dar ea nu aparține, în fapt lui Newton. Nu așa a scris-o Newton. Forma lui Newton a fost: „O schimbare a mișcării este proporțională cu forța motrice aplicată și are loc de-a lungul dreptei pe care este aplicată acea forță”. Abia Euler, în 1775, a ajuns la faimoasa formulă „newtoniană”.


Citiți și seria dedicată lui Newton
aici.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.