Aage Bohr (1922-2009) a călcat pe urmele tatălui său, binecunoscutul Niels Bohr, fiind un teoretician al fizicii nucleare. Dacă Niels Bohr a dezvoltat primul model cuantic al atomului, Aage Bohr a contribuit la dezvoltarea primei teorii cuantice a nucleului.
S-a născut chiar în anul în care tatăl său primea Premiul Nobel pentru fizică, în 1922, pentru dezvoltarea primului model teoretic care descria corect proprietăţile atomilor, în 1913. A crescut înconjurat de cele mai luminate figuri ale ştiinţei daneze, căci tatăl sau era deja celebru şi conducătorul Institutului de Fizică Teoretică din Copenhaga, capitala Danemarcei. De mic a fost aşadar pasionat de ştiinţă şi şi-a urmat îndeaproape tatăl.
Când nemţii ocupaseră Danemarca în 1940, Aage Bohr a intrat la Facultatea de Fizică din Copenhaga. Nu a apucat însă să o termine, căci nemţii au început adunarea evreilor din Danemarca. Şi cum familia Bohr era una de evrei, a trebuit să fugă. Au fost ajutaţi să treacă în Suedia, care era ţară neutră, iar de acolo în Marea Britanie, de unde au mers în SUA, unde au contribuit amândoi la dezvoltarea bombei atomice americane. Chiar Aage, deşi era încă student la fizică, a ajutat cu ce a putut, mai mult în calitatea de secretar al tatălui său.
Aage Bohr şi tatăl său, Niels Bohr
După terminarea războiului a revenit la Copenhaga, unde şi-a reluat studiile. Şi-a obţinut masteratul în fizică în 1946, iar de atunci cariera sa a urmat un drum firesc. A mers apoi din nou în SUA, la Institutul de Studii Teoretice de la Princeton şi apoi la Universitatea Columbia, unde a avut ocazia să lucreze cu marele teoretician I. Rabi.
S-a întors în 1950 în Danermarca, iar când tatăl său a murit, în 1962, i-a luat locul ca directorul al Institutului de Fizică Teoretică. Asta până în 1970.
A primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1975, pentru contribuţia sa la dezvoltarea unei teorii cuantice a nucleului, pe baza mişcării globale şi individuale a sarcinilor electrice în interiorul nucleului.
"În 1948, Bohr a lucrat cu Ben Mottelson și Leo James Rainwater la Copenhaga pentru a scrie o monografie a cunoştinţelor curente de structura nucleului. Primul volum, Mişcarea unei singure particule, a apărut în 1969, iar al doilea volum, Deformări nucleare, în 1975. Eforturile lor la acest proiect şi colaborarea la teoria nucleară au condus la acordarea Premiului Nobel pentru Fizică în 1975 celor trei, pentru "cercetările privind legătura dintre mişcarea colectivă şi mişcarea particulelor din nucleele atomice, cât şi pentru dezvoltarea teoriei structurii nucleului atomic, plecând de la această legătură".1
Vă recomandăm ca lectură suplimentară autobiografia lui Aage Bohr pentru Comitetul Nobel.
