O echipă de fizicieni susține că a demonstrat matematic faptul că universul este construit pe un tip de înțelegere ce există dincolo de algoritmi, oferind un argument decisiv împotriva ideii de univers - simularea-computerizată. Dar e posibil așa ceva?
Ipoteza conform căreia realitatea ar fi o vastă simulare informatică rulată de o civilizație superioară a fascinat deopotrivă fizicieni, filosofi și scriitori de science-fiction. De la argumentul lui Nick Bostrom până la filmele din seria „Matrix”, ideea că totul ar putea fi un cod digital a devenit parte din imaginarul contemporan.
Un studiu semnat de cercetători din Canada, Statele Unite, Marea Britanie și Italia arată, afirmă aceștia, că această viziune se lovește de o limită matematică fundamentală: realitatea nu poate fi descrisă complet printr-un algoritm.
Dincolo de algoritm: o realitate imposibil de calculat
Dacă universul ar fi o simulare, atunci și acea simulare ar putea genera la rândul ei viață și ar duce la generarea altor simulări, într-un lanț infinit de lumi artificiale. Rezultă că este puțin probabil ca universul nostru să fie cel „original”.
Această posibilitate recursivă a fost mult timp considerată imposibil de testat științific. Totuși, echipa de cercetători condusă de Mir Faizal (University of British Columbia Okanagan) susține că a găsit o cale matematică de a o analiza, iar concluzia este tranșantă: nicio teorie completă a universului nu poate fi redusă la calcul.
Prin apel la teoremele de incompletitudine ale lui Gödel, cercetătorii au demonstrat că orice sistem logic suficient de complex conține adevăruri care nu pot fi dovedite în cadrul acelui sistem.
Mir Faizal a precizat următoarele:
- „Aceste adevăruri gödeliene sunt reale, dar imposibil de demonstrat prin calcul.
- Iată un exemplu de bază, folosind afirmația: „această propoziție adevărată nu poate fi demonstrată”. Dacă ar putea fi demonstrată, ar fi falsă, ceea ce ar face logica inconsistentă. Dacă nu poate fi demonstrată, atunci este adevărată, dar acest lucru face ca orice sistem care încearcă să o demonstreze să fie incomplet.
- În ambele cazuri, calculul pur eșuează.
- Am demonstrat că este imposibil să fie descrise toate aspectele realității fizice folosind o teorie computațională a gravitației cuantice.
- Prin urmare, nicio teorie fizic completă și coerentă a tot ceea ce există nu poate fi derivată doar din calcul.
- Dimpotrivă, ea necesită o înțelegere non-algoritmică, care este mai fundamentală decât legile computaționale ale gravitației cuantice și, prin urmare, mai fundamentală decât spațiul-timpul însuși.
- Deoarece regulile computaționale din tărâmul platonic ar putea, în principiu, să semene cu cele ale unei simulări pe calculator, nu ar putea fi acel tărâm însuși simulat? Nu.
- Lucrarea noastră dezvăluie ceva mai profund. Bazându-ne pe teoreme matematice legate de incompletitudine și indefinibilitate, demonstrăm că o descriere completă și coerentă a realității nu poate fi obținută doar prin calcul.
- Ea necesită o înțelegere non-algoritmică, care, prin definiție, se află dincolo de calculul algoritmic și, prin urmare, nu poate fi simulată. În consecință, acest univers nu poate fi o simulare.
- S-a sperat mult timp, totuși, că o teorie cu adevărat fundamentală a tot ceea ce există ar putea, în cele din urmă, să descrie toate fenomenele fizice prin calcule bazate pe aceste legi.
- Cu toate acestea, am demonstrat că acest lucru nu este posibil. O descriere completă și coerentă a realității necesită ceva mai profund, o formă de înțelegere cunoscută drept înțelegere non-algoritmică.
- Orice simulare este, prin natura ei, algoritmică — trebuie să urmeze reguli programate.
- Dar întrucât nivelul fundamental al realității se bazează pe o înțelegere non-algoritmică, universul nu poate fi și nu ar putea fi niciodată o simulare”.
Așadar, pe scurt, dacă demonstrația nu are și alte subtilități surprinse în studiul din Journal of Holography Applications in Physics, aceasta are la bază mult discutata teorie a incompletitudinii a lui Gödel.
Dar, dacă facem un pas în spate, observăm că fizicienii presupun, implicit, că mintea omenească poate analiza și decide asupra a ceea ce e posibil în genere. Adică presupun implicit că nu există teorii și tehnologii care să fie de neînțeles pentru mintea umană.
Cu toate acestea, limitele omului sunt bine înțelese și documentate de-a lungul timpului. Chiar Gödel stabilește o astfel de limită. Ea pare a fi o limită a matematicii, dar, în esență, indică o limită a minții umane. Alte limite, despre care am vorbit pe larg în multiple articole pe site sunt: infinitul (concept de neînțeles, nereprezentabil), liberul-arbitru, conștiința și altele.
Ce vreau să spun este că este de nesusținut că putem stabili în mod cert ce este posibil și ce nu este posibil, pentru că nu avem instrumentele intelectuale necesare. Este foarte posibil ca posibilitățile noastre intelectuale să fie pentru un alt tip de ființă cum sunt posibilitățile intelectuale ale unui melc pentru noi. Deși de succes din punct de vedere evolutiv, un melc nu va face niciodată progrese în mecanica cuantică. Tot așa, e cert că pe anumite segmente ale cunoașterii omul nu are cum face progrese, pentru că anumite concepte, ca cele menționate mai sus, sunt de nepătruns, orice am face, fiind supra-umane.
Sursa: Sci.News
