Captură Google Maps cu rețeaua de autostrăzi din Europa

România are la momentul scrierii articolului 848 km de autostradă. În ultimii 30 de ani au fost doar 3 ani în care s-au finalizat mai mult de 50 km de autostradă pe an. Până în anul 2009 au fost mulți ani în care nu s-a recepționat niciun kilometru.

Un lucru puțin cunoscut, probabil, este că autostrada este o invenție legată de numele lui Adolf Hitler. Chiar dacă proiecte existau în Germania încă înainte de venirea sa la puterea (și chiar și mici proiecte puse în practică), Hitler este cel care a transformat conceptul de rețea de autostrăzi în realitate. Sigur, cu ajutorul a mii de muncitori nemți.

Hitler și-a propus să construiască „cea mai mare rețea de drumuri din lume”, pe care a văzut-o ca pe o condiție necesară pentru dezvoltarea economiei, pe lângă rolul strategic avut în asigurarea mobilității trupelor pe timpul unui conflict armat. Până în 1938 au fost construiți 2.500 km. Proiectul autostrăzilor a continuat și după război, Germania având astăzi 13.000 km de autostradă. Cele mai multe aspecte ale regimului lui Hitler au fost, firește, condamnate după cel De-al Doilea Război Mondial; autostrada a rămas un proiect admirat.

Autostrada germană a fost proiectată să dureze 1.000 de ani (legată de ideea lui Hitler privind durata celui de-al Treilea Reih; așadar standardele au fost foarte ridicate), să aibă curbe largi  și pante sub 4%, care să permită deplasarea fără impunerea de restricții de viteză, aspect menținut și astăzi pe cea mai mare parte a rețelei de autostrăzi.


Rețeaua de autostrăzi din România

Credit imagine: 130km.ro


Autostrada, invenția germană, a fost preluată și implementată de multe state. Eisenhower, generalul american care a condus invazia aliată în Europa în cel De-al Doilea Război Mondial, iar apoi a devenit președintele SUA, a rămas impresionat de sistemul de autostrăzi din Germania și a decis să construiască un sistem similar în America. În 1956 a fost semnată Legea autostrăzilor federale, care a dus la crearea uimitoarei rețele de autostrăzi interstatale de astăzi, care măsoară 260.000 de kilometri. Sigur, SUA nu se compară cu Germania din punct de vedere al suprafeței, fiind mult mai mare; în fapt, suprafața SUA este comparabilă cu cea a întregului continent european.

După cum puteți vedea în prima imagine a articolului, Vestul Europei este înțesat de autostrăzi. Pe lângă importanța strategică în timp de conflict armat, autostrăzile au alte avantaje deloc de ignorat pe timp de pace, precum: scurtarea timpilor de deplasare (am face 7 ore de la București la Viena și 15 până la Paris, dacă ar fi o autostradă directă); transport de mărfuri eficient; reducerea mortalității cauzate de accidentele rutiere (în România mor în accidente rutiere 2.000 de oameni în fiecare an, ca să nu mai vorbim de miile de accidentați grav, mulți rămânând cu sechele pe viață; citește mai multe aici).


Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro