Sabine Hossenfelder, o fiziciană de origine germană, este una dintre cele mai cunoscute fețe de pe Internet când vine vorba de popularizarea științei. Aceasta are o abordare simplă, uneori la limita impoliteții, când vine vorba despre modul în care fizica e evoluat în ultimii 40 de ani.

Sabine a scris o carte acum doi ani, „Pierduți în matematică” (Lost in math), în care arată că modul în care se face știință astăzi împiedică progresul.


În esență, Sabine Hossenfelder spune următoarele:
• Astăzi fizicienii se bazează pe metode neștiințifice pentru a ajunge la noi teorii, ceea ce este nonsens. Una dintre aceste metode pleacă de la credința, fără bază în realitate, că o teorie adevărată trebuie să fie și... elegantă, frumoasă.
• O modalitate de a obține progrese remarcabile a constat în descoperirile făcute pe timpul experimentelor științifice. Dar astăzi fizica are nevoie de echipamente foarte scumpe și foarte mari, cum ar fi Marele Accelerator de Hadroni de la Cern, iar acesta nu este la îndemâna oricui.
• O altă modalitate este aceea de a aborda inconsistențele din teoriile existente.

 

 


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro